…la Timişoara, apoi în toată ţara…

duma-37 Scriitorul Laurenţiu Oprea, membru al Uniunii Scriitorilor-Filiala Cluj-Napoca, şi-a prezentat cărţile la Timişoara. Evenimentul s-a desfăşurat la Reciproc Cafe. La manifestare organizată de colegul de breaslă Ştefan Both, ziarist laAdevărul, a participat şi Tudor Creţu, directorul Bibliotecii Judeţene Timiş. În prezenţa iubitorilor de literatură, Laurenţiu Oprea şi-a prezentat o parte din cărţile sale de proză şi poezie apărute în ultimii ani. A fost o seară de septembrie care nu se va uita uşor, căci comunicarea dintre autor şi public a fost ca într-o adevărată familie: caldă, sinceră şi elevată. Iată cum arta îi uneşte pe oameni prin fire nevăzute, dar trăite cu maximă intensitate.  (foto: Constantin Duma)

duma-01 duma-03duma-17

duma-08 duma-20

duma-36 duma-04 foto-2

timisoara reciproc-cafe duma-46 duma-09 duma-52

 

Advertisements

Lansare de carte “Mara şi altele”

Layout 1 Am plăcerea şi onoarea să vă invit, cu drag,  luni, 5 octombrie, de la orele 17, la Casa Schuller din Mediaş, pentru lansarea celui de-al 25-lea volum al meu: “Mara şi altele”.  Pentru mine, personal, e un moment special şi mi-aş dori să pot împărtăşi cu dumneavoastră această bucurie. Vă invit şi vă aştept! (Laurenţiu Oprea)