Inspirări şi expirări… prin gânduri

bastion Sub Alee

  • A venit primăvara. E singura certitudine. Se vor vedea mai bine gropile. Cine a scăpat e bine. Mulţi copii s-au îmbolnăvit cu mersul la grădiniţă.
  • Când ai pierdut totul şi mai eşti şi umilit, cât se poate, ce mai ai de pierdut?
  • Există ceva în sistem ce încearcă din răsputeri să-ţi ia şi ultimul bănuţ.
  • Cineva mi-a dat un telefon bun. I-am plătit o diferenţă şi deodată mi-au dispărut toate pozele şi înregistrările video. Şi îmi pare rău după ele.
  • Cred că primarul a pierdut controlul. Edificiul se va dărâma. Îmi pare rău! Dar nu a fost vina mea. Situaţia în Mediaş e groaznică. Chiar nu se mai poate face nimic! Nimeni nu răspunde de nimic? Doar unii îşi iau salariile degeaba?
  • Văd o campanie sportivă împotriva rasismului, cu unii dintre cei mai buni fotbalişti. În sport nu văd rasismul. Îl văd în viaţa cea de toate zilele, dar nu pot spune că-i vorba de rasism, ci de diferenţe culturale, educaţionale, dar mai ales materiale.
  • Cum Dumnezeu pot scoate unii zeci, sute de milioane de euro din bănci, când, dacă scoţi maxim 10.000, trebuie să dai tot felul de declaraţii! E clar, sunt destinaţii şi scurtături pentru toate legile. Cine ştie şi poate, le face!
  • Nu cred că există o disciplină de partid decât a momentului, axată pe vreo afacere dubioasă, suspectă, dar… intangibilă atunci. Apoi, gata.
  • Câteodată parcă-i totul legat. Nimic nu se mişcă. Pentru puţin parcă totul se dezleagă. E mai bine. Mai simt nemulţumirea şi ura unora. Am auzit că se vor face restructurări şi la Romgaz. Nu mai există o strategie ca-n trecut. Totul parcă era sub control. Se punea accent pe primii trei care terminau facultatea, erau atenţi la cei ce ies la pensie. Acum, eu nu mai înţeleg nimic. Nu mă pricep la multe, recunosc, dar cât să-mi dau seama că unul este profesionist şi este bun acolo unde este, îmi dau seama. Şi nu am văzut decât vreo treizeci în viaţa mea şi-n ultima vreme tot mai puţini. Şi de unii chiar nu-mi pare rău ce o să li se-ntâmple, că şi ei, la rândul lor, sunt aroganţi, răi şi nepăsători.
  • Domnule primar, ştiţi ceva? Aveţi bani, aveţi oameni, aveţi relaţii, aveţi aproape tot ce-şi poate dori cineva. Eu? Nu am nimic. Promit, în schimb, să lupt până la capăt. După care… gata. Ori capătul dumneavoastră ori al meu. Nu capătul e important, importantă este lupta. Veţi învăţa aşa ce este respectul, încrederea, trădarea. Nu vorbele veninoase aruncate asupra cuiva contează. Un om este ceea ce a făcut şi este. Cuvintele nu înseamnă nimic. Ceea ce se vede, ceea ce rămâne după. Dar şi banii sunt importanţi. În această ecuaţie, chiar foarte importanţi, dar nu sunt totul!
  • Mă gândesc la “ţeparii” Mediaşului. Iau banii şi apar în insolvenţă, iau tot ce se poate şi apoi dispar. Pe mine o persoană m-a aranjat cu vreo 70 de milioane de lei vechi. Bine, e în regulă, dar îi ştiu pe toţi ceilalţi pe care i-a aranjat. Şi parcă nu mai sunt aşa de trist. Alţii au motive mai mari şi mai ales socrul lui. Ar trebui să-l uit. Parcă ar fi mai bine.
  • Cu cât îi respecţi pe unii mai mult, cu atât te cred prost şi-şi bat joc de tine.
  • Sunt oameni cu care ai avut o divergenţă. Nu vorbeşti. Timpul chiar a adâncit legătura, rupând-o mai tare. A fost un fleac, dar orgolile au fost puternice. Dacă, poate cumva s-a trecut peste asta foarte greu, relaţia va fi indestructibilă.
  • Săracii bătrâni, nici nu le vine bine ceva de plătit că se şi duc cu plicurile direct să le plătească. Nici nu le desfac până la casierie.
  • Ştiţi de ce aleargă moldovenii după salvare? Să pupe crucea! Oricum, datorită faptului că sunt habotnici, a apărut şi bancul ăsta!
  • De ar fi conştienţi toţi că e loc sub soare pentru toţi, dar cred că nu există bătaie de joc mai mare decât a românului fa-ţă de român şi a medieşeanului faţă de medieşeni. Normal că excepţiile întăresc regula.
  • Omul sfinţeşte locul. Mă gândesc că am avut probleme şi cu Poliţia Municipiului Mediaş şi cu cea a Sibiului. Nici acum nu-i apreciez prea mult, dar noul comandant, d-l comisar-şef Cimpoeru, şi adjunctul, d-l comisar Gherghinescu, mi se par deosebiţi. Adică se poate comunica pe mai multe nivele şi nu au aroganţa aceea specifică bugetarului ajuns sau a îmbogăţitului peste noapte.  (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări, prin gânduri

???????????????????????????????

  • Eu zic să plătim impozite ca-n Buzd sau Buia, pentru că Mediaşul arată ca-n zonele respective. Dacă tot plătim impozite ca-n Sibiu, atunci să arate ca Sibiul, nu?
  • Cunosc băieţi sau, mă rog, bărbaţi, destul de frumuşei, dar altfel, doar de pus în praştie şi daţi cât mai departe. Pentru felul lor de a fi nu sunt cuvinte exacte, dar supravieţuiesc bine, cu noroc la fetele bune. Nu vreţi să-i ştiţi, nici să-i cunoaşteţi!
  • Seara, noaptea mai exact, mi se pare foarte întuneric în Mediaş. Oricum, n-ai ce căuta pe jos, în afară de centru!
  • Cunosc poliţişti care, fără voia lor, datorită profesiei, se expun la tot felul de riscuri, unul dintre ele fiind achiziţionarea de purici.
  • În ziua de azi este bine să te bagi în tine. Nu fă nici un pas. Orice pas este un risc şi o cheltuială.
  • Sunt zile în care-mi dau seama că nu fac nimic. Parcă am intrat într-un borcan umed şi nu mai pot ieşi afară. Alunec şi alunec. Şi mai am şi o obsesie: primarul. De parcă ar ajuta cu ceva? De parcă s-ar schimba ceva!
  • Un lucru bun! Patinoarul. Am văzut copii fericiţi cu adevărat. S-a închis. Contractul a fost până pe data de 9 februarie 2015.
  • O şmecherie românească de calitate germană. Cumperi de la Kaufland. Acumulezi puncte şi poţi lua contra cost, produse de voiaj Titan. Şi credeţi-mă, cu reducerile pe care zic ei că le fac şi totuşi sunt scumpe.
  • Intelectualii ăştia nu ascultă, domnule Primar! Au impresia că li se cuvine totul, doar prin faptul că au vechime într-un domeniu sau altul. Ce vechime? O greşeală plină de erori, repetate în atâţia ani. Nu vă apreciază! Noroc cu cei disciplinaţi, care-şi fac bine treaba. Într-un fel, e loc pentru toată lumea… bună. Nu? Iar, la un pahar, legăturile se fac mai uşor! Legături puternice!
  • Mă tot gândesc la doamna Elena Udrea. Unde-i instinctul ei de politician. Sau încă nu ştie de cele două specii! Una care înşală şi alta care jefuieşte, că astea parcă ar fi după sociologia americană, înclinările născute ale omului spre pradă şi fraudă. Dar, puse una peste alta, dacă are dreptate? Dacă mâine şi DNA-ul va fi o problemă? Dacă… chiar şi SRI-ul? Oare chiar nivelul de corupţie a ajuns insuportabil?
  • S-a ajuns până acolo încât cine are pârghiile pentru a instrumenta un dosar penal poate acuza pe oricine? Drama începe când se pradă semenii prin toate mijloacele. Nu mă deranjează cât timp este o limită şi nu se fabrică sau se instrumentează ceva, frauda având totuşi anumite grade. Acum n-o disculp şi nici nu vreau să o fac acceptabilă, dar cu unii e greu de acceptat realitatea.
  • SRI-ul este copilul securităţii. Pe vremuri, securitatea se ocupa cu teroarea, frica şi neabaterea de la linia partidului. Astăzi, nu ştiu ce să cred? Am cunoscut, întâmplător, SRI-şti inteligenţi, tineri şi pregătiţi în diverse domenii, cu studii superioare. Am cunoscut şi câţiva altfel, din aceia mai “bătrâiori”. Totuşi, cred că au un interes naţional, mai ales că Rusia-i la uşă. Să sperăm că sunt altfel, cu toate că puterea şi banul corup. Mai ales pe români.
  • Are primarul Mediaşului o încrengătură de nu vă vine să credeţi. Dar, din experienţă, vă spun cine-l va trăda, vor fi cei de aproape, ce vor tot mai mult. Lacomi, nesătui, vor da tot ce se poate da, ca să scape. Eu sunt departe de el, ca şi ma-joritatea, de altfel. Noi nu suntem dintre cei de încredere şi ceea ce vedem şi simţim nu-i adevărat. E adevărat doar ce ne spune domnul Primar, cu strategiile lui şi cu personalul ales “pe sprânceană“.
  • Se zvoneşte că ar vrea (domnul Primar) să devină parlamentar. Dintr-un punct de vedere e mai bine (pentru noi), decât primar. Dar, dacă nu l-am fi cunoscut, l-am fi acceptat, pe când aşa… Şi mă credeţi că va avea susţinători destui. Da, dar nu… suficienţi. (Normal, că-i părerea mea). Aş propune, după efortul ce-l depune, să-şi mute biroul la parter. Atâtea scări de urcat,… şi pentru ce?
  • Auziţi că banii pentru partide erau finanţaţi în campania electorală, daţi, şi au creat corupţie. Ce se poate face? Câteva locuri în oraş şi cine vrea să candideze să strângă nişte semnături (acum, nu chiar oricine), şi să-şi pună acolo afişele. Nu peste tot.
  • E simplu cât eşti la putere, nu se ia nici dracul de tine. După… e o altă poveste. Grup organizat infracţional… auzi! Şi încă ceva… conştiinţă politică! Să ştii să te orientezi.
  • Aţi auzit ca banii în campaniile electorale să fie finanţaţi de la buget. Parcă noi nu finanţăm toate abuzurile! Asta ne-ar trebui! Eu nu am idei ce să fac pentru ca Mediaşul să meargă mai bine. Oricum, nu-i simplu.
  • Legea nu-i rea, dar nu se respectă. Oare cine veghează la respectarea legii? Normal că primarul.
  • Cum s-a respectat arhitectura în centru? Piaţa Regele Ferdinand I, străzile I. Gh. Duca, Turnului, Honterus? Aşa, ca-n evul mediu? Şi cine are acces acolo? Locuitorii şi prietenii! Prietenii cui? Doar nu ai mei! Cred că, dacă s-ar face o verificare, până şi stelele se vor uimi, vorba poetului.
  • Şi domnul Plopeanu, înainte de a nu mai fi primar, a achiziţionat nişte ceasuri. Iar lui, ca primar, i-a stat! Aşa va păţi şi domnul Neamţu. Apoi, gata cu Primăria! Pentru unii ceasurile poartă ghinion. De unde mai face rost de două oferte?
  • Cineva mi-a reproşat odată că sunt prea sensibil şi prea nu uit nimic din ceea ce ar trebui să uit. Normal, eu îl respect pe om, îi ofer încrederea mea până mă înşală mă minte. După, nu mai contează. Nu mai valorează nimic. Mi se pare normal, nu? Umilinţa şi trădarea sunt groaznice. (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri

strada I Ghe Duca

  • Am avut comentarii la articolul “Fenomenul Kromberg”. Este ceea ce am văzut eu, ce am simţit eu. Dincolo depinde şi de oameni, iar ierarhiile nevăzute în cadrul sistemului şi le fac ei între ei. Sistemul funcţionează să dea randament, nu pe alte principii de comunicare, pe care, dacă le analizezi, vezi că n-au legătură cu dreptatea, adevărul, corectitudinea. Voi, cei oarecum nemulţumiţi de articolul meu, ce aţi face ca lucrurile să meargă bine? Sunt nişte reguli, ca peste tot, le accepţi, te adaptezi, mergi mai departe! Cine poate! În rest sunt discuţii inutile, sterile, care nu se vor finaliza niciodată. Aici este o educaţie pentru muncă făcută ad-hoc. Şi-n acest proces şi fenomen nu cel mai sensibil şi fragil câştigă, ci cel care dă randament. Nu vă supăraţi pe mine, dar vorbim de norme, de principii de muncă, de producţie, de privatizare, nu de democraţie postrevoluţionară.
  • Acum îmi pare mie, sau mă înşel, dar preşedinţii de Consilii Judeţene, unii primari şi unii lideri mai mari şi mai mici, au un noroc politic formidabil. În apărarea lor sare cineva din mass-media, ca organizaţie de protecţie a lor şi atac furibund împotriva DNA-ului, SRI-ului şi oricui încearcă să destabilizeze statul de drept. E clar, furtul nu este destabilizarea statului, e normalitate, depinde doar de nivel! Vă spun eu că mai bine îi iei, îi împuşti şi apoi îi judeci pentru reabilitare în faţa urmaşilor.
  • Mi-a povestit cineva că el întrevede viitorul. Ba-l doare una, ba alta. Parcă eu, nu?
  • Anumite lucruri nu pot crede că pot fi acoperite doar cu vorbe şi hârtii!
  • E seară, pe stradă lumină chioară. Puţini trecători speriaţi se intersectează grăbiţi. Unii, în faţa unei sticle pe jumătate goală, se gândesc la destinele acestui oraş. Preţul plătit este mare. De multe ori nu mai poţi da înapoi. Înainte ţi-e frică, înapoi îţi este frică. Nu ştii ce să faci. A fi sau a nu fi, până la urmă aceasta-i întrebarea! Trăieşti, dar cum? Primarul ţi-a luat şi bucuria normalului, a firescului. Ne uităm suspicioşi ziua, darămite seara. Începe să fie periculos noaptea în Mediaş şi riscant, datorită primarului, atât noaptea cât şi ziua!
  • Nu toţi angajaţii din Primărie o duc nemaipomenit de bine. Şi-au stabilit ierarhiile şi salariile, şi nu după merit, ci după criterii doar de primar ştiute. Unii o trag din greu, pe nimica toată, doar, doar va observa cineva. Acel cineva observă pe altcineva şi altceva. Cam aşa-i şi cu mass-media. Uitaţi-vă cine şi de ce-l laudă? E ca în povestea “Scufiţa Roşie”. De ce ai ochii aşa mari? Ca să te vă mai bine! De ce ai urechile aşa mari? Ca să te aud mai bine! De ce ai gura aşa mare? Ca să te mănânc! Se poate spune, oare, şi ceva despre băut? Sigur! Linişteşte durerile şi pentru moment îndepărtează răsuflarea din ceafă.
  • Acum, nu că aş avea o treabă cu domnul Primar, Doamne fereşte, este un sufletist şi un om de caracter, ca domnul profesor Plopeanu de altfel, dar mă gândesc de ce se aşteaptă ca Transgazul şi Romgazul să facă tot în oraşul acesta? Păi, daţi şi dumneavoastră, ca Primărie, bani pentru echipa de baschet! La câte taxe şi impozite luaţi după Transgaz şi Romgaz, se poate, nu? Ne-am obişnuit cu o echipă bună, nu cu una care îşi justifică frumos pierderile. Nu mai vreau: “Noi atâta putem!”.
  • În unele privinţe mă dovedesc un retrograd, nu e vorba de o antipatie (cu toate că şi aceasta mi se pare destul de normală, nu poţi să comunici cu cineva care are alte valori), ci sigur este vorba de incompatibilitate, ceea ce este cu totul altceva, e nevoie de o ambianţă care să nu anihileze, să nu mă distrugă psihic, chiar dacă fizic foarte multe lucruri nu mai funcţionează cum trebuie. Şi mai am şi prostul obicei în care-l las pe partener sau pe adversar să-şi facă reprezentaţia până la capăt. Aşa, să simt toată ticăloşia şi mizeria celuilalt, ca să aibă momentul lui de satisfacţie şi celebritate. Să nu-mi pară rău de viitorul pe care şi l-a făcut.
  • Viaţa seamănă cu o bandă rulantă. Am lucrat în tinereţea mea şi acolo. Eram la Secţia Export de la “Emailul Roşu”. Nu mi-a păcut, mai mult din cauza glumelor şi vulgarităţii. Eram tânăr, crud, curat. Apoi viaţa a nivelat totul. Acum nu mă obişnuiesc cu exagerările, gen gropi de care ne împiedicăm, gen şoferi şi pietoni ce se ceartă între ei, uitând izvorul tuturor relelor din Mediaş, şi cerşetorii stup, din faţă de la Kaufland, care-ţi ţin atenţia încordată la maşină, să nu o uiţi deschisă şi să nu-ţi scape vreo pungă plină pe jos.
  • E uşor să dai o mie de examene, când ţi se dau subiectele înainte sau chiar cu foile scrise înainte. Aşa poţi ajunge funcţionar public şi nimeni, niciodată, nu se poate atinge de tine, în schimb, se vede din avion că nu ai niciun talent şi nici nu ai idee de nimic, pentru că nu poţi reţine nimic. Asta-i o parte a realităţii triste. Cum poţi participa la un concurs, c]nd forţele nu sunt egale?
  • Am avut impresia că în Mediaş nu mai există oameni de cultură, dar m-am înşelat. Există, dar nu-i vedem! S-au retras în lumea lor, departe de Direcţia de Cultură din cadrul Primăriei. Departe de primar şi influenţele lui. Oameni sensibili, adevăraţi, a căror plată este satisfacţia unei vieţi dedicate culturii. Bineînţeles până unde s-a putut. Oric]nd pot forma o echipă de va-loare a Mediaşului. Credeţi-mă, primarul actual nu numai drumurile le-a distrus, a distrus şi partea culturală. Identitatea şi demnitatea Mediaşului. Vă întreb pe voi, eroii de mâine, când o să ieşiţi în faţă şi veţi arăta cu mâinile spre primar, unde sunteţi acum, când eu arăt cu degetul şi sunt printre puţinii care iau atitudine directă şi chiar dezinteresată? Şi, credeţi-mă, chiar mi-e greu!
  • Se spune că domnul primar ar fi venit cu bicicleta în Mediaş (nu chiar, avea o maşină de muzeu) şi va pleca din Mediaş, (dacă între timp nu îl va sălta DNA-ul), cu un tren marfar, poate cu un cargou sau, de ce nu, cu un avion, că de aia a fost aviator. Omul a ştiut ce-a vrut şi a putut! Oare, asfaltările au fost făcute pe bune sau doar pe hârtie? Care au fost firmele ce le-au… ?!
  • Dintr-un oraş ca Mediaşul nu ai avea unde să-nchizi atâţia, darămite dintr-o ţară ca România? Ce Dumnezeu, devenim colonie penitenciară? Dar cum poţi stopa furtul? Cu cât lăcomia şi furtul sunt mai mari, cu atât taxele şi impozitele cresc. E nevoie de ele, dar în Mediaş ce s-a făcut concret, să se vadă? Daţi-mi un exemplu, nu prostii propagandistice. Hai să comparăm Mediaşul cu Blajul, sau cu Turda, sau cu cine vreţi? Aceia cum pot? Suntem la nivelul anilor 1940! Păi, de ce plătim taxele? Este anchetat primarul sau nu de DNA? Şi dacă da, de ce nu se schimbă. Nu ştiu cum este legal, dar cum este acum nu e deloc bine şi nu se ştie pentru cât timp!
  • Vă dau câteva titluri de seriale şi filme tv, aşa ca document, ce s-ar potrivi cu starea de spirit a medieşenilor: Trandafirul negru, Regina inimilor, Complicea, Tânăr şi neliniştit, Puterea destinului, Spion de sacrificiu, Clona, Îngeri păzitori, Iubire ca-n filme, Mama robot, Fetele bombă, Mireasă de Crăciun, Amantele, Trăsniţii, Legături de sânge, Campionul, Uşă în uşă, Trădarea, Dracula, Arahnocutremurul, Ţeapă în stil american, Cartelul crimelor, Povestea unei fantome singuratice, Păcate de familie, Soţia perfectă, Neveste disperate, Jurnalele vampirilor, Minţi criminale, Te iubesc până la moarte, Băieţi frumoşi, Poliţişti fără frontiere, şi nu mai pot, vă rog să mă iertaţi. Peste ani şi ani, cineva le va citi şi nu ştiu ce va crede. Chiar, ce ar putea crede? Terapie prin artă şi rezistenţă prin cultură. (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri!

P1030620

  • Toată lumea aşteaptă minuni de la domnul preşedinte. Prima dată căutaţile-n voi. El e departe.
  • A cui este casa de pe str. St. L. Roth nr. 23? Sau, mai bine zis, cine a pus ochii pe ea?
  • Ortodocşii de rit vechi au avut Crăciunul pe 7 ianuarie. La noi în ţară sunt, în Timişoara, sârbii şi, prin nordul Maramureşului, ucrainenii.
  • Radiaţiile de la Cernobîl din 1986, mă refer la cei care au locuit în nord, de exemplu lângă Rădăuţi, au avut efecte de-a lungul timpului asupra oamenilor. Paralizii, comoţii cerebrale, accidente vasculare, infarcte etc. Ciudată este istoria nescrisă şi efectele secundare.
  • Sunt prea multe taxe şi impozite şi un sistem birocratic apăsător, greu, iar loviturile le primesc privaţii. Cei din sistemul de stat scapă. Metoda de a fi al statului şi să dai statul în judecată merge din plin, dar, ca privat, nici nu ai timp şi nici nu ai bani! Aşa că taci sau comentezi şi rabzi. Dar aş vrea să întreb, aşa împovăraţi credeţi că se vedea ceva? Hai să fim serioşi! Poate la nivel de viitor.
  • Eram pe vremea lui Ceauşescu şi se muncea în anumite zile pentru anul 2000 sau mai ştiu eu ce viitor. Şi noi credeam şi veneam la muncă. În fond ce puteai face? Dar azi ce poţi face? Am mai zis că nu-ţi mai rămâne decât să pui mâna pe ce apuci, să nu-ţi pese şi să-ncepi să-ţi faci dreptate singur. Asta ar însemna să nu îţi fie frică nici de moarte. De parcă i-ar şi păsa cuiva că trăieşti! E ca-n vremea lui Stalin. Ce dacă mori, mai sunt câteva zeci de milioane să plătească taxe şi impozite.
  • Ca psiholog, am văzut destui bolnavi semiparalizaţi, bătrâni, care aleargă după o grămadă de hârtii să-şi facă dosarul pentru o pensie de nimic. Alţii, în schimb, cu pensii de boală, lucrează în Germania, apoi vin înapoi şi tot aşa. De ce nu se dă o lege bună, să nu plătim tot noi? A, se vrea să fim turnători? Şi dacă nu vrem? Dacă nu vrem, plătim!
  • Cu banii pe care-i primeşte Spitalul Municipal într-un an, din tot felul de sponso-rizări, s-ar putea face un nou spital. De lovit tot în cei mai sensibili şi cu bun-simţ se loveşte! De ce nu privatizaţi odată şi spitalul? A, nu se mai pot face inginerii financiare medicale?
  • Cu cât fanatismul este mai mare, cu atât este democraţia mai mică. În 2007 am fost la Paris. Pe atunci se incendiau maşini, în anumite locuri, de către musulmani. Nu s-au luat cine ştie ce măsuri, iar astea s-au agravat. La noi în ţară este o opinie împotriva crimei, nu cred că împotriva teroriştilor şi musulmanilor, că noi nu-i cunoaştem, iar mai terorişti ca ăştia pe care-i avem nu se poate, doar dacă ne mutăm cu totul în Africa Centrală sau în sud-estul Asiei. Ce ziceţi, domnule Primar? (Mă iertaţi, voiam şi o opinie competentă despre terorişti, mai ales că domnul primar este comandor de aviaţie, sau comandor o fi şi-un titlu masonic?).
  • Pe frigul acesta nu-ţi vine să-ţi scoţi mănuşile, să dai un leu la cerşetori. Ce or face cei care au tonete cu ziare în stradă?
  • Cică poarta de la Dachau, pe care scria “Arbeit macht frei”, a fost furată. Orice informaţie care va duce la făptaşi va fi recompensată cu 3.000 de euro. Populaţia de evrei din Germania s-a arătat indignată. Între 1933 şi 1944 au fost închişi acolo circa 200.000 de oameni. Părerea mea este să se vadă de cei care s-au specializat în vânzarea de fier vechi.
  • Ţările din interiorul Uniunii Europene sărăcesc, dar Germania devine tot mai bogată şi puternică, fiind pe locul 4 în lume după SUA, China şi Japonia. Aici se pot face tot felul de speculaţii, dar vă spun eu că nemţii muncesc responsabil, iar corupţia nu-i aşa mare. Şi SRI-ul nu-i ascultă pe cei normali, obişnuiţi, în defavoarea interlopilor politici.
  • Veneam de pe Şoseaua Sibiului şi la podul CFR am oprit la semafor. Când am pornit, am stropit o femeie de pe trotuar, că eram pe partea dreaptă. Îmi pare rău, dar credeţi-mă că nu şoferii sunt vinovaţi! Pe primar nu-l ia nimeni la rost.
  • Oare când vom depăşi ca naţie stadiul de larvă pentru a ne transforma în fluturi? Până când nu ne vom scăpa cu adevărat de liderii cu mentalitate veche şi lăcomie mereu mai mare! Mai devreme sau mai târziu, fiecare primeşte ce merită. Dar mai trebuie să sufere şi alţii şi asta-i rău!
  • În noaptea de 10 spre 11 ianuarie s-a luat curentul electric. Parcă nu era chiar aşa de rău. Mai rău a fost faptul că s-a oprit centrala termică. Ce se-ntâmplă când este frig afară?
  • Cu cât sărăcia este mai mare, cu atât speranţa este mai mare. Sunt pline loteriile de cei care-şi caută norocul şi visează, dându-şi ultimii bănuţi.
  • Câteodată simt nevoia să mă reculeg. Parcă m-am săturat de atâta luptă inutilă. Înclin să cred că dacă ai bani ai şi dreptate în toate. Mă duc în linişte, în munţi sau la Sâmbăta. La Sâmbăta, într-o dimineaţă, de pe balconul Academiei (e un hotel al bisericii ortodoxe), când era frigul mai mare, priveam răsăritul. Fuioarele de nori începeau să se coloreze în trandafiriu-sângeriu. Munţii albi, cu vârfurile magice, împungeau aerul. Încă mai erau câteva stele. Brazii parcă erau pictaţi cu acuarele. Liniştea, pacea şi lumina înveleau locul. A fost frumos, o frumuseţe pură.
  • Dacă mergeţi şi vreţi să staţi peste noapte, chiar dacă la Hotelul Academiei este mai scump ca la pensiunile din zonă, merită. De ce? E linişte, se supun unui regulament, la pensiuni riscaţi să ascultaţi toată noaptea manele şi să fi făcut drumul degeaba. Veniţi mai stresat decât dacă aţi fi stat acasă.
  • Sunt bătrân, măcar eu recunosc, spre deosebire de domnul primar, iar mersul pe jos este o socializare. Din zece în zece metri mă opreşte cineva să-mi povestească despre ceva. Şi uite aşa trece timpul. Cu maşina nu-mi place! Mai e nevoie şi de mişcare pe bune, nu la sală. Şi credeţi-mă datorită vârstei şi îi cunosc pe mulţi.
  • Sunt categorii defavorizate. Ştiu, noi plătim taxe şi impozite, ei nu. Ajutoarele şi multe altele, sub diverse forme, le sunt destinate. La vot sunt hotărâtori, dar logic ar fi ca acei care nu plătesc taxe şi impozite să nu voteze! E inuman, e ilegal, dar aşa te trezeşti. La ce ar conta ca să fii reprezentat de ei, chiar dacă reprezintă majoritatea.
  • Nici poliţia politică de pe vemea lui Ceauşescu nu a fost aşa de crudă ca primarul şi felul lui de a prezenta o situaţie catastrofală, în limita unui buget destul de mare. De ce nu m-am dus la şedinţa de prezentare a bugetului? Ca să nu îmi fie insultate inteligenţa şi bunul-simţ. De aceea, domnule Primar!
  • DNA-ul nu îl mai sperie pe domnul primar. Nu-l mai sperie nimic! Nu ştii ce să crezi. Are o grămadă de direcţii, directe şi indirecte, de a “sifona” banii. Nu-mi pot explica ce poate să prezinte în lumină, când totul arată praf. Şi singur n-o poate face. Şi apoi sunt o grămadă de neprofesionişti ce peste noapte se pricep la toate. Mai ales la contractele cu Primăria! Hai, domnule Primar, recunoaşteţi că tot ceea ce aţi făcut se vede de pe lună. De altfel, cred că un alt oraş din ţară mai rău şi mai făcut praf ca Mediaşul nu există.
  • Aţi văzut, era blând, era sau părea moale. Când i s-a dat puterea, s-a schimbat. Normal că în rău, cu o înclinare de a prezenta una şi a face alta. Şi mai ales de a şterge urmele banilor. La Primărie ar putea lucra maxim patruzeci de persoane. Oare de ce sunt aţâţia? Ca să o ducem noi rău, nu? Şi primarul bine!
  • Primarul nostru bun şi drag poate nu-i mai rău ca cei de dinainte, dar acum, din păcate sau din fericire, îmi dau seama. Sunt convins că achiziţiile le face mult mai scump decât sunt în magazine. Dar legea îi dă dreptul cu trei oferte! Chiar dacă le aranjează, nu?
  • Oare poţi fi şi angajat direct sau indirect de către primărie şi să faci lucrări în cadrul ei? Logic ar fi să nu se poată, dar totul este posibil. Sfidarea este pe faţă şi legile funcţionează doar pentru unii.
  • E groaznic cum începem să nu mai avem loc în Mediaş. Unde să mergem? Nu ne rămâne decât să nu-l mai votăm pe primar. E O.K., dar, până atunci, se pot întâmpla multe!
  • Domnul primar a răspândit în masele mari ale medieşenilor deruta, confuzia, indiferenţa şi inconştienţa. Este împiedicat contactul cu realul, atrofiind simţul observaţiei critice. Starea asta de tensiune ce există în general este provocată de forţele nevăzute făcute după chipul şi asemănarea primarului, mai exact după interiorul lui, pe care l-a extins asupra celor din jur care au acces la pârghiile nevăzute ale Mediaşului. Nu vă vine să credeţi, nu? (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri

bine sau rau

  • Poezia este ceva intim. O exprim prin simboluri pentru iniţiaţi. Nu-ţi poţi deschide sufletul oricui şi apoi, citită cu atenţie de câteva ori, îţi lasă un sentiment plăcut.
  • Fado, o muzică portugheză tristă, plină de speranţă, de durere, mă fascinează. Dacă aş avea bani, m-aş duce să-nvăţ portugheza şi muzica fado. Într-o altă viaţă sau lume.
  • Aflăm, acum, despre cum s-a manipulat revoluţia din 1989. Cum a fost gândită şi chiar planificată. Peste 25 de ani vom afla cum a ieşit domnul Iohannis preşedinte şi cam cât a costat. Cred că, totuşi, până la urmă, este vorba de bani.
  • Mi se pare ciudat cum unii îl caută pe Dumnezeu. Nu există în afară pentru că noi suntem o parte din el. Nu ştiu exact care, cea bună sau mai puţin bună, dar, cu certi-tudine nu-l putem vedea, doar imagina, revela.
  • Mai devreme sau mai târziu, răul sau binele făcut ni se-ntoarc! E bine, totuşi, în dorinţa de a face bine să fim atenţi. Cunosc pe mulţi ce au ajutat oamenii străzii şi au sfârşit omorâţi sau furaţi!
  • Există o cruzime inexplicabilă la unii oameni simpli, fără educaţie. Prind câini vagabonzi, căţeluşi mai exact, fără apărare, şi îi taie, după care îi aruncă de pe locuri înalte. Şi nici măcar nu sunt copii, sunt forme umane în toată firea. Cum ai putea să-i tratezi?
  • Tot mai mult se formează un sistem parazitar prin mai multe mici sisteme bugetare. Multe legi ar trebui schimbate dar nu le convine celor ce conduc. Ar trebui găsite alte supape de scăpare.
  • Cică, este foarte important să gândeşti pozitiv. Cum o poţi face când totul în jur parcă se… prăbuşeşte.
  • Atâta tămbălău cu petardele şi asta în fiecare an. Până la urmă tot se vând şi peste tot. Aici iar nu înţeleg. Dacă sunt interzise, cum de pot unii să le vândă şi alţii nu?
  • Aşa-zisul Ţinut Secuiesc, care cuprinde 153 de localităţi din judeţele Mureş, Harghita, Covasna, Braşov şi Bacău, nu s-a bucurat în cele din urmă de susţinerea în unanimitate. Chiar şi unde nu au existat consilieri români, proiectele de hotărâre nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptate. Nu au putut fi de acord cu segregarea etniei ce duce la dezbinare. Cine naiba a inventat-o?
  • Ce faci când, într-un proces, îţi iei un avocat şi crezi că-i de bună intenţie, mai ales că-l plăteşti şi el nu face nimic, ba chiar se dă cu partea adversă? Ce faci? Asta-i viaţa! O iei de la capăt.
  • Întotdeauna am zis că ar trebui schimbate legile. De ce, în momentul când eşti la putere, poţi face ce vrei iar după aceea plăteşti? Nu-i totuna legea? Am impresia că, de multe ori, pe lângă bani apare şi frica de a fi dat în vileag. Asta-i ţine, de altfel, pe unii în funcţii şi îi face obedienţi, supuşi, ascultători, respectuoşi faţă de şefi.
  • Atâţia medici, savanţi, matematicieni, fizicieni, biologi, chimişti, profesori şi nicio invenţie care să revoluţioneze lumea. Ştiu eu, să nu mai fie foamete, sete, frig, frică, să putem intra în alte dimensiuni, să putem intra în contact cu alte fiinţe, să putem singuri să vizităm sistemul nostru solar, să ne plimbăm pe alte planete şi sateliţi şi câte şi mai câte. Aceeaşi vânzoleală, minciună, speranţe, boli, morţi, războaie, tensiuni. Şi, dacă acum ar mai apărea un Iisus Cristos, omenirea l-ar răstigni din nou.
  • Ar trebui să se facă un parteneriat, să-i zicem profesional-educaţional, şcoală-spital. Din două catastrofe parazitare ale statului nu poate ieşi ceva bun, dar, totuşi, în direcţia asta mi s-ar părea interesant. Adică unei părţi a teoriei să-i conferi un vector practic.
  • După şomaj, la un anumit timp, intri într-un anumit ritm de nepăsare. Apare reţeta obişnuinţă, lenea, neîncrederea şi chiar dacă-ţi oferă cineva un loc de muncă, nu te duci. Adică pentru minim pe economie, când vedem la televizor cum fac alţii banii şi nu păţesc nimic!
  • Nu sunt rasist, nici xenofob, nici antisemit. Sunt împotriva unui anumit tip de comportament şi educaţie. Mă gândesc la Timişoara, acolo unde s-a dus familia Roşu. Există un interlop, bineînţeles că fără principii şi educaţie, ce-şi punea oamenii lui într-o locuinţă dintr-un imobil central, şi aceştia începeau cu chefurile, cu scandalurile, făcându-i pe vecini să tot plece şi să vândă ieftin. Asta a făcut ca în scurt timp să devină proprie-tarul necontestat al multor locuinţe centrale. Mă gândesc, extrapolând la anumite locuri de muncă, în cadrul unui sistem, că nu poţi lucra cu un anumit tip de indivizi, orice ai face. Ce-am învăţat din toate astea? Că împotriva unor ticăloşi trebuie trimişi la luptă alţi ticăloşi. Oamenii de treabă sunt folosiţi în aceste lupte ca pioni, ceva colateral, buni de sacrificat.
  • Dacă te duci la Paris, unde te mai duci să vizitezi? Normal că la Muzeul Brâncuşi. Acolo era închis. Ca altfel în justificări, ameninţări, insulte, reprezentanţii noştri de acolo nu duc lipsă. Îţi este lehamite şi te duci în alte părţi, ce sunt reprezentate de România. (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri (XVII)

saw

  • Am observat că la unii nu contează banii, contează doar puterea. Ei bine, dacă ai puterea, banii şi femeile vin după.
  • În jurul fiecărei utilităţi este creată o industrie. Totul pentru a face bani. Mai rău mi se pare cu cei ce trăiesc din minciună şi furt, neştiind să facă nimic, în afară de ceea ce ‘fac”, adică a parazita. Alegerile periodice mi se par epuizante, dar nici dictatura n-ar fi bună, cât despre conştiinţă, respect, cinste şi morală e şi mai greu. Simplu este să faci pe lupul moralist. Mi-e greu să cred ceea ce văd, dar lucrurile par mult mai grave.
  • Sunt oameni modeşti, anonimi, care, atunci când li se dă ocazia, ţâşnesc, au farmec, putere şi cumsecădenie! Iar vorbim… despre cei de dincolo de aparenţe. Cei ce-şi duc crucea în tăcere.
  • Mizeria, gropile, cerşetoria, lucrurile neterminate şi nesiguranţa pe străzi (dimineaţa şi noaptea) încep să devină rutină, un fel din felul nostru de a fi, pe care nici nu le mai observăm altfel.
  • Mă uit la unii băieţi. Au alte repere, alte valori. Discuţiile lor nu sunt despre prietenie, nici despre suflet şi nimic profund. De altfel, nu ştiu mai nimic! Calculator, telefon, expreşii într-o engleză superficială, râsete aiurea şi fete la fel ca ei. Şi eu credeam că tinereţea mea nu se mai termină! Lungă, chinuitoare, neplăcută, cu foame, frig şi tot felul de umilinţe. Ieşeam din acest univers prin citit. Era o altă lume, paralelă, plină de culoare şi bucurie. Abia aşteptam să citesc o carte bună. Nu era vorba de obligaţii, ci chiar mă simţeam bine.
  • Pe un lider şi lumea îl schimbă. Da, da, cu felul ei de a fi, cu felul şi forma de a supravieţui. Şi anumite obiceiuri rele se transmit din generaţie în generaţie. Pentru unii tot ce contează e să o ducă bine. În niciun caz mijloacele. Şi, ca să o ducă mai bine, fac orice. Dacă n-o fac, fac ceilalţi.
  • Dacă tot nu-l poţi înţelege pe cel de lângă tine, măcar nu îl neîndreptăţi. Din păcate, roata se-ntoarce. Dar cei ce nu ştiu decât să facă rău, secretă ceva şi nu fac decât rău, toată viaţa nu se schimbă. Pe de altă parte, mă gândesc la foştii deţinuţi politici ce i-au uitat pe torţionari şi au un fel de a fi de sfinţi… în sufletul lor e puritatea, curăţenia, bucuria de a trăi liber.
  • Nu vă luaţi după reclamele prin care vi se oferă fel de fel de împrumuturi avantajoase! Oricum veţi regreta.
  • Sunt momente în care, orice ai face, tot iese rău şi momente în care, fără să faci nimic, totul se deznoadă şi curge ca apa. Apare binele, normalul.  (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri (XVI)

646x404

  • Hai să nu avem nostalgia vechiului regim! Poate în interiorul nostru este speranţa zilei de mâine. Nu mai ţine nimeni minte, din cei mai bătrâni, cozile la lapte, la ouă, lucrul duminica, liber într-o zi din cursul săptămânii, frigul din case, apa rece, programul tv, ţigările Carpaţi şi Naţionale pe sub mână, şedinţele de toate felurile, totul cenuşiu, trist, chiar murdar. Şi atunci au fost oameni care s-au descurcat. Ei bine, acest fel de a fi a otrăvit suflete şi a întunecat minţi. Unii au zis că pot face orice, că nu li se întâmplă nimic, iar alţii au gândit că nu are rost să mai facă ceva!
  • Dacă, totuşi, simţiţi nevoia să beţi alcool, nu mai urcaţi la volan!
  • Gara din Mediaş, puţin câte puţin, se degradează. Oricum, avem noroc cu noile linii ce se fac.
  • În anumite momente grele Dumnezeu ne trimite oameni sau lucruri care să ne ajute, dar nu-i vedem!
  • De cele mai multe ori am impresia că ceea ce se întâmplă este o simulare. În curând vom simţi şi realitatea!
  • În cele mai multe cazuri anumite “făcuturi” sunt aşa de complicate încât nu poţi să le dai de capăt.
  • Când anumite lucruri nu merg bine din vina tuturor, atunci se va găsi un ţap ispăşitor, cum se spune. De obicei este cel mai cumsecade, de încredere şi naiv. Asta-i realitatea şi nu aceea ce vă este prezentată în cărţi, filme etc.
  • Orice încercare de a face ceva, de a dezvolta ceva, de a încerca şi ceva nou, se soldează eşecului. E bine să menţii ceea ce merge sau ce ştii.
  • Mă gândesc că domnul Putin a reuşit să-i pună la punct pe oligarhii ruşi, de ce nu ar face asta şi domnul Iohannis? Normal că pe oligarhii români!
  • Cică numerele Fibonacci ar arăta progresul. Cred că-i o chestie de a te da pe spate. Sau, poate progresul nu înseamnă neapărat evoluţie. Se poate vorbi şi de o involuţie, aşa cum, de bine, de rău, se vede şi-n Mediaş.
  • A fost un moment în viaţă când citeam orice şi oricând. Trăiam, credeam, iar în realitate eram credul şi naiv. Îi credeam pe toţi escrocii şi-mi descărcam sufletul cu naivitate. Mi-am dat seama că eşecurile mi se trăgeau de la formarea unei sensibilităţi exagerate. Aveam colegi care sărbătoreau periodic, anual, puterea de a nu citi nimic. Apoi am pierdut tot, apoi…. am ajuns să scriu 22 de cărţi. Şi mai vreau! Nu m-a făcut mai puternic, dar… parcă văd mai bine. Şi nici nu ştiu dacă decât ceilalţi, sigur decât în trecut.
  • De obicei e bine ca pe unii să-i laşi să-şi facă toată reprezentaţia. După ce şi-au terminat-o, termini şi tu cu ei, în sensul că nu mai există pentru tine. Normal că mai sunt şi excepţiile ce confirmă regula.
  • Unii se nasc răi şi gata. Setea lor de a face rău e practic nesecătuită.
  • Dorind să-i protejăm pe unii care ne-au umilit sau ne-au făcut rău cândva, sfârşim prin a ne bloca, prin a ne cenzura.
  • În goana după bani, lăcomia îşi dezvoltă tehnologia atât de mult încât ajunge să dis-pară. Să vă dau un exemplu? Nu mai avem Romtelecom în Mediaş. Adică, vedeţi contractele, cu furnizorii de servicii locali. Nici ei nu sunt grozavi, dar, în caz că ai nevoie, sunt aici.
  • Sunt oameni care te umplu de bucurie. Discuţia cu ei parcă te spiritualizează. Ce importanţă au partidele?
  • Acolo unde nu văd scenarii şi manipulări, majoritatea văd normal. Adică a fost firesc pentru că… Păcat!
  • Măcar eu am trăit legenda baschetului medieşean, când jucătorii noştri parcă pluteau, parcă zburau. Atunci, la început de magie, jucam împotriva tuturor, chiar împotriva unui arbitraj sofisticat, sensibil prietenos cu Asesoft, Steaua, CSM. Au avut seninătatea şi bucuria de a lupta până şi împotriva fluierului ce se-nroşea aiurea la deciziile luate. Laurenţiu Grigoraş s-a dat de partea celorlalţi pe faţă. Pe teren se dădea ce-i mai bun.
  • Unii cu un idealism irezistibil s-au dus de 1 Decembrie în faţa Primăriei, pătrunşi de Ziua Naţională. Alţii aşteptau, cu o privire inexpresivă, o alegere perfectă: sarmalele! S-au dat. Afară? Urât, înnorat, murdar. În toată ţara. După-masă a plouat. Îmi place să văd, de pe balcon, cum picurii de ploaie cad în bălţile dintre blocuri. Mie îmi place!
  • Să ne ferească Dumnezeu pe noi, medieşenii, de noi, medieşenii!
  • Ceea ce nu vedem şi nu înţelegem să nu credeţi că nu există! Fără voia mea, am intrat în nişte locuinţe insalubre din centru, cu o grămadă de infractori, ale căror discuţii se plasau în a sparge, a fura, a tâlhări. Vine iarna şi puşcăria, pentru unii, e un loc cald, cu mâncare!
  • Buba coaptă se tratează cu fierul, iar anumite obiceiuri rele, împământenite şi datorită relaţiilor de familie, se tratează cu măsuri radicale. Aş vrea să o văd şi pe asta, mai ales că în anumite locuri călduţe la stat, nu se poate. Sunt oamenii muncii şi orice intervenţie împotriva lor este un abuz care-i de competenţa poliţiei.
  • Am un vecin. Fură, minte şi tot el este supărat. Normal că nu-l bagi în seamă. Dar, parcă, nici transmisiile acestea nu sunt bune. Ai vrea să fii altfel, să te porţi altfel, dar, dacă pe unii nu-i laşi să te fure, să te ia de prost, nu se poate.
  • La oameni îţi dai seama câteodată de felul lor de a fi, după ochi, murdari, lunecoşi, răi, dar mai sunt şi alţi factori. Cunosc un nevăzător ce ştie manipula şi controla oamenii foarte bine. Este patron de hotel. El mi-a spus că i s-a dezvoltat foarte mult mirosul. Oare sufletul omului nu are vreun miros?
  • Dacă extratereştrii ar fi printre noi, camuflaţi, şi ne-ar fi vrut răul, ar fi putut să o facă de mult. Ceea ce nu ştim sigur este dacă ei există sau nu?
  • Savanţii (care?) susţin că ar fi trei feluri de extratereştrii care au intrat în contact cu americanii. Reptilienii – botezaţi aşa datorită pielii lor, conformatorii – fiinţe vii bazate pe siliciu, Micii cenuşii – EBE din sistemul solar Zeta Reticuli, umanoizi, mici de înălţime, cenuşii, cu ochii mari, capul mare – acei comuni. Din punctul meu de vedere îi vedeţi pe internet. (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri (XV)

sarmale

  • Există nişte obiceiuri împământenite, proaste, care ar trebui eliminate, dar aduc profit escrocilor, normal în dauna statului.
  • Nu domnul Ponta şi nu domnul Iohannis pot face ceva pentru noi, putem singuri. Gândiţi-vă că preşedintele nu există şi trebuie să faci ce ai de făcut. E adevărat că există licitaţii cu destinaţii şi mai ales caiete de sarcini la date necunoscute de neiniţiaţi. Aici intervine rolul preşedintelui. Să fie corect!
  • Oare chiar s-au dat 6.000 de sarmale? S-au terminat repede. Oricum, n-aş fi mâncat din mâna primarului şi nici a oamenilor lui.
  • Ce credeţi că-i mână în luptă pe politicieni? Dragostea de popor, patriotismul, binele sau interesul personal? Până nu vom găsi în frunte oameni de sacrificiu, totul e degeaba. Eu unul am întâlnit. Nu ştiu cu alţii cum au fost, dar cu mine au fost constanţi, corecţi şi mai ales cinstiţi. Adică s-au ţinut de cuvânt.
  • Am impresia că-n politică există o strategie a distragerii atenţiei. Este ca la un iluzionist. Îţi abate atenţia în altă parte ca să-şi facă lucrarea în alta. De la politicienii români înveţi, fără voia ta, pe pielea ta, multe. De altfel, s-a văzut că unii nici nu ştiu să fure! Iar teoria că merge oricum, numai să fii la putere, nu mai ţine.
  • Dacă nu le-ai dat de lucru neisprăviţilor, celor murdari, mizerabili, fără o pregătire adecvată, pentru că ai considerat că merită şi ei să trăiască, la un moment dat vei plânge. Îţi vor da ei “de lucru” şi nu inteligenţa primează, ci numărul şi bineînţeles energia cu care şi-l fac.
  • E simplu să fii politician şi să administrezi nişte bani. Nici nu ştiu dacă te poţi numi politician, dar, din moment ce ai ajuns acolo, este ceva. Adică inventezi fel de fel de viclenii, de impozite şi nu dai un ban (ca să nu câştigi zece) pe cei care te-au ales.
  • Atenţie la hoţii de buzunare! O tânără din Mediaş, într-o perioadă scurtă, a furat 9 telefoane mobile şi un portmoneu. Deci, încă o dată, mare atenţie!
  • Avem brad. Şi încă metalic. Să nu-l fure minoritarii şi să-l ducă la fier vechi!
  • În Polonia, cică, s-au tăiat o parte din pensiile mai mari ale comuniştilor. De ce în România nu se poate? Pentru să suntem, încă un stat poliţienesc, chiar dacă s-a schimbat preşedintele! Şi partea rea este că nu ştiu cât va funcţiona aşa!
  • Numai taxe, impozite, obligaţii şi amenzi, cu cinism şi prefăcătorie, sub umba legilor, ce întăresc tot felul de lucruri mizerabile. (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri (XIV)

IMG_7798

  • Oricine va veni la putere va căuta soluţii în opoziţie, de a plăti FMI-ul şi alte datorii externe. Şi pe lângă asta ratele şi impozitele populaţiei ce vor creşte. Vor creşte şi salariile minime pe economie, amenzile, automat carburanţii, energia termică şi câte şi mai câte. Cu toate acestea, nu vor ajunge, aşa că se vor lua şi de opoziţie. Cunosc privaţi, normal că-n Mediaş, care au dat la toate partidele, în acelaşi timp, pentru campania electorală, crezând că vor scăpa de probleme. Dar nu cred că va fi aşa. Datoria trebuie plătită.
  • Mulţi nu au de lucru, dar nici nu vor orice. Adică, el nu poate decât să vândă ziare? Anumite servicii trebuie privite ca o etapă. Nu poţi să fii deodată director. Nu?
  • Ce-ar fi să vă scriu şi despre viaţa unui român ce a emigrat în Spania şi a lucrat pe şantiere şi nu s-a ales cu mai nimic. În ţară, soţia şi copiii îi aşteptau banii şi el mânca din gunoaie. A fost singur. Şansa este să fie un grup, eventual o familie, şi să se ajute între ei. Unirea dă rezistenţă şi reuşită. A te sprijini unul pe celălalt. Spune-le asta medieşenilor!
  • Poate aşa văd eu tot ce-i în jur. Spre autodistrugere! Poate este şi vârsta. Dar poate am şi dreptate. Banii care ar trebui folosiţi în dezvoltarea ţării se pierd prin bu-zunarele unuia sau altuia. Şi tu doar plăteşti! Şi te mai şi sfidează, cum că ar avea legea şi totul de partea lor.
  • Sincer, n-am treabă cu SRI-ul şi cu SIE cu atât mai puţin. Că mă monitorizează, că mă ascultă, e treaba lor. Nu mi-au făcut nimic, iar dacă o să-mi facă, asta-i altceva. În interiorul meu am treabă cu un fost CI-st. Alcoolic, afemeiat, murdar, din armată, de care nu-mi aduc aminte cu plăcere. Mai ales nu-mi place de anumite pe-rsoane. Aşa că orice provocare împotriva unei organizaţii sau a unui angrenaj pe care nu-l cunosc mă lasă rece. Şi aşa să încep un război aiurea cu morile de vânt nu fac. Şi cu atât mai puţin nu fac jocul nimănui.
  • Ce nu-mi place? Cred că sunt mult mai multe lucruri care nu-mi plac decât cele care-mi plac. Dar consider că sunt normale. Ce-ar fi dacă ne-ar plăcea totul sau majoritatea a ceea ce ne-nconjoară? Ar fi o stare de nenormalitate, ca şi cum ţi-ai atrofia simţurile durerii.
  • Cumperi un produs în rate. Ţi se spune o regulă. Semnezi un contract stufos, scris cu litere mici. Apoi apar o multitudine de reguli la regulă. Aşa este peste tot ce e legat de bani. Cu atâţia jurişti deştepţi s-a dat drumul la furat legal. Oare, anumite abuzuri nu le mai stopează nimeni? De-aş avea puterea, i-aş amenda tot mereu.
  • Credeţi-mă că nimic nu se obţine fără efort. Şi şi atunci sunt destui care vor să te murdărească. Nu pot fi în locul tău, pentru că nu pot, dar te pot jigni şi lovi în fel şi chip. Sunt foarte multe lucruri ce pot să ţi se-ntâmple din invidie. Nu poţi gândi aşa, nu m-am gândit niciodată aşa şi totuşi, acum la bătrâneţe, sesizez cât de periculos poate fi. Nu trebuie să faci nimic rău, e suficient să fii altfel.  Citeşte mai departe

Inspirări şi expirări… prin gânduri (XIII)

d

  • Cu siguraţă că n-aş fi un bun politician, asta nu înseamnă că nu-i apreciez pe cei abili, norocoşi, populari, maleabili, ce fac ca anumite lucruri să se mişte. Totuşi, fără ei ar fi aşa “o linişte fără sfârşit”.
  • Purtăm în noi gustul luptelor anterioare. Indiferent de victorie sau înfrângere. Asta ne-a marcat, asta-i experinţa de viaţă. Devenim buni sau răi! Inteligenţa, profesionalismul, munca propriu-zisă şu banii sunt anexe. Suma contabilă contează. Bine? Sau rău!
  • Există un circ al alegerilor. Ceva ce dă în deriozoriu, în penibil, ce-ţi declanşează acel umor negru, amestecul de râs şi plâns, de a nu şti ce să mai faci, cu toate că anumite lucruri se văd din avion. Mai grav este că nu ştii nici ce să faci. Oamenii par să fie atraşi împreună, iar, când lucrurile lumeşti se despart, elementele spiritului se adună. Nu este vorba de aşa ceva în campaniile electorale.
  • Ce ar fi dacă în orice ar face politicienii noştri n-ar fi nici o împotrivire? Dacă totul ar fi cum vor ei? Ar fi perfect! Ca români nu suntem departe. Oricum ar fi, noi o ducem tot mai rău şi ce-i mai grav este că nu avem speranţa zilei de mâine. Înainte ştiam (mentalitate de comunist bătrân) că, dacă rezolv A, ajung la B, dacă rezolv B, ajung la C şi tot aşa. Acum? Acum nu sunt sigur!
  • Toţi ne-am dori să fim mai buni, dar nu se poate. Când ai de-a face cu o cultură şi o educaţie suburbane eşti obligat să implementezi frica. Unii nu sunt obişnuiţi cu vorba bună şi gata. Pe şefi şi noi îi formăm! Pe anumiţi oameni nu-i mai poţi educa, dar nici nu le mai poţi face nimic. Şi totuşi, în caz de ceva, tu răspunzi! Şi ce faci? Anumite rezultate trebuie să se vadă. (Laurenţiu Oprea)