Inspirări, expirări… gânduri

slaves

  • Câteodată am impresia că suntem ca nişte sclavi pe plantaţie. Cei care avem sentimentul de liberi, plătim taxe şi impozite de nu mai putem. Nu înţeleg cum cei de la stat s-o ducă mai bine ca privaţii. Fericiţi sunt cei care lucrează şi la stat şi sunt şi privaţi. Îşi trec firmele pe numele altora şi au timp să şi le gestioneze.
  • Mai demult, ca să îmi plătesc datoria faţă de stat, mi s-a pus sechestru pe apartament şi am dormit în gară. Era un circuit închis pentru că nu mă angaja nimeni. Mi-am găsit un loc de muncă la Emailul Roşu, ca muncitor necalificat. Până am terminat facultatea. Mi-am plătit datoria faţă de stat. Aşa că nici pe vremea comuniştilor n-am dus-o grozav. Asta mi-a fost soarta, aşa că, atunci când am fost chemat la aniversarea unităţii militare, n-am vrut să aud de ea. Doar amintirea mă face să devin depresiv.
  • În jurul meu, oamenii de peste 65 de ani mor pe capete. Înainte se duc la diverse spitale din ţară, se operează, după care, la o săptămână, maxim două, s-a terminat. Cred că Spitalul Municipal Mediaş deţine recordul. Nici nu mă miră! Am impresia că  totul parcă ar fi împotriva noastră. Oricum şi doctori sunt puţini care au o conştiinţă curată. Păi, să nu te duci în străinătate? Normal, ca să te operezi. Şi dacă ai bani….
  • Firmele mai plătesc o taxă pe somnul politicienilor. Taxa pe apa pluvială. Adică, dacă plouă afară, tu plăteşti. Propun să plătim şi pentru capacitatea pulmonară. La recensământ, care oricum este relativ (nu ştii câţi sunt acasă, chiar dacă ei sunt la adresă), să se vină cu un aparat prin care să vedem câţi mc de aer poate să inspire şi să expire un om obişnuit. Atunci se va afla cu câte procente se mai poate ridica puţin salariul reprezentanţilor noştri. Să nu se spună că nu-i iubesc!
  • Există şi varianta B. Oamenii să fie băgaţi cu capul într-un butoi cu apă. Cel care rezistă cinci  minute poate să  plătească aerul, cel care moare, asta este, ghinion! Oricum,  n-ar fi dus-o mult.
  • La ieşirea din Mediaş spre Moşna se lucrează de zor. Vreo cincizeci de muncitori, vreo şapte utilaje, cu maşini cu tot. Muncitorii, ca un grup răspândit, neorganizat. Cei mai mulţi cu mâinile la piept, mulţi vorbind la telefon, câţiva se făceau că mătură, iar alţii se dădeau cu utilajul, că, sincer, nu vedeam că fac ceva cu el. Asta-i România constructoare! Avem experienţă în domeniu, nu?
  • Ieri, chiar dacă te năşteai sărac, parcă mai aveai şanse de afirmare. Azi? Nu! Mori sărac şi nici măcar nu ştii cum pot trăi unii mai bine.
  • Anumite lucruri nu stau în puterea ta. Câteodată eşti prea slab să-ţi ajuţi soţia, copiii sau bunicii. Ştiu, cred, dar cu ceea ce ai trebuie să faci bine, ceea ce poţi. Câteodată binele trece prin rău şi ţi-e silă de tine. Dar asta e!
  • Ce-i aşa greu de făcut naţionala? Cu echipa cu care te-ai calificat, cu aceea mergi mai departe. Nu ca-n viaţă, ca atunci când ai reuşit şi îţi vin toţi şmecherii. De-ar fi ştiut şi fostul primar asta!
  • La un moment dat, în meciul cu Albania, Bogdan Stancu este scos pe targă. A început circul. În ţară merge, dar acolo pe teren trebuie să demonstrezi fotbal, nu circ. Şi apoi îl mai aud şi pe crainic: “tot cu două goluri trebuie să câştigăm”. A fost un moment penibil. Hai să o luăm şi optimist. Noi şi ruşii am plecat primii acasă. Şi ştiţi cine sunt ruşii?
  • După ce s-au chinuit să facă praf fotbalul românesc, deodată, peste noapte, vor victorii şi încă la nivel mare. Păi nu că nu sunt patriot, dar ne-am calificat în genunchi şi ce-am vrea să facem?
  • Îmi mai aduc aminte cum pe vremuri Dinamo câştiga şi bătea totul în ţară, dar în străinătate, la primul meci cu 17 Nentori, echipa omoloagă albaneză, a luat bătaie pe cinste. Atunci am văzut forţarea notei în ţară şi realitatea de dincolo. Acum îmi aduc aminte de tot ce e legat de Albania.
  • M-am uitat şi la Torje, când a tras lovitura liberă prin minutul 85. A luat poziţia lui Ronaldo. La fiţe şi figuri ar fi trebuit să trecem mai departe.
  • Cred că terasele cu televizoare au câştigat atâta timp cât România era în cărţi. Acum la cafea te duci în locurile unde-ţi dă şi biscuitul. Cred că-i la Offside şi la Irish Pub. Nu-i important, doar ca principiu.
  • Aşa-i şi-n ţară, ne batem joc de valori şi de oamenii cu potenţial, avansând toate lichelele şi toţi obedienţii. Şi vrei performanţe. Hai să fim serioşi.
  • Din dorinţa mea de a vedea în lideri oameni cu calităţi deosebite, m-am dezgustat de-a lungul vieţii. Încă n-am întâlnit liderul, cu mici excepţii pe timp scurt, pentru care să merg până la capăt şi să fac orice mi-ar cere. Mă gândesc şi la domnul Neamţu. La început a fost altfel, apoi s-a schimbat, până n-a mai fost deloc. N-a mai avut nimic din cel de început. Cred că şi oamenii împământeniţi în funcţii de stat îşi au rolul lor. Să nu-i condamnăm doar pe lideri, fără să ne vedem şi pe noi. Dar cine are curajul să  spună: ştiţi, eu mint, eu fur, eu înşel, eu trădez, eu nu sunt ceea ce credeţi! (Laurenţiu Oprea)
Advertisements

Inspirări, expirări, gânduri…

echilibrum

  • Credinţa că va fi bine o duci până la un punct. Apoi îţi dai seama că nu mai poţi să continui. Îţi pierzi speranţa, îţi pierzi credinţa în ceea ce ai făcut şi ştiai şi întorci spatele definitiv. Adică, să nu mai auzi niciodată. Aşa mi s-a întâmplat şi mie. Sunt lucruri cu care nu mai vreau să am de a face, orice ar fi. Nici în viaţa asta, nici în altele.
  • A fost o perioadă când s-a ieşit la pensie, cu o pensie bună, la o vârstă relativ tânără. S-a ieşit pe capete. Acum îţi numeri anii şi gândurile. Şi, dacă ai o firmă privată, aştepţi cu frică încă vreo lege împotriva ta, cum a fost aceea cu trecerea spaţiului privat în spaţiu comercial. Totul pentru a se face bani fără a fi ajutat cu nimic. Nici nu ştiu cum supravieţuim de la o lună la alta. Apoi gata. A fost o experienţă şi aceasta. Nu?
  • Am impresia că oricine în ţara asta poate fi închis sau condamnat. Nu ştiu ce are Guvernul cu fotbalul. Păi ce, fură banii statului sau banii pe care-i fac ei, managerii, preşedinţii şi cei din lumea fotbalului. De ce nu văd de îmbogăţiţii de pe urma statului? Chiar, ăştia nu se văd?
  • Mi-e milă de francezi. Nu le-a ajuns cu musulmanii! Acum au venit şi englezii şi ruşii. Şi unii şi alţii sunt agresivi şi aroganţi. Îi cunosc din excursiile mele,  când preferam să părăsesc locul unde erau ei. Era mai sănătos. Nici nemţii obişnuiţi nu sunt sfinţi.
  • Orice lucru merge până la un punct. După aceea, gata. Dar, gata de tot!
  • Când discuţi despre câte cineva în general necunoscut, spui: e fratele lui z, sau e soţul doamnei y, sau este tatăl fotbalistului x. E mai rău când printr-un animal indici stăpânul.
  • Oare în ce parte din corp stă felul de a fi al omului? Toate au un rol, dar caraterul unde-i stă?
  • Nu înţeleg de ce în Mediaş nu avem o statuie reprezentativă? Aşa ceva românesc! Un loc de reculegere şi pelerinaj ca un stindard al identităţii naţionale. La o parte din nunţi se fac poze la Muzeul Gazului. Îşi parchează maşinile la Billa, dau drumul tare la muzică populară şi mimează dansurile, îmbrăcaţi ca de nuntă. E groaznic să vezi fete pe tocuri, cu mini şi o coafură înfoiată, cum îşi ţuguie buzele şi se străduie să facă paşii pe muzică. Măcar aşa să fie şi Billa puţin animată.
  • Fetiţele “cuminţi” şi bronzate aşteaptă lângă pod aproape de  vechiul local “Trei Chiftele”, iar pe pod stă o arătare cu barbă ce bea bere sau ce o fi, după care adoarme pe unde s-o nimeri în zonă. Nu ştiu de ce am senzaţia că-i violent. Asta-i şansa lui la… alcool. Şi nici nu ştiu pentru ce ar fi bun?
  • Am impresia (normal că-i o prostie) că evreii prima dată au format literele şi după aceea cuvintele. Staţi uşor să vă explic. Cuvântul pentru adevăr este “emet” şi este format din literele alef, mem şi tav. Adică prima literă a alfabetului, cea din mijloc şi ultima literă, ceea ce semnifică faptul că adevărul este atotcuprinzător şi echilibrat. Mai sunt poveşti cu rabinul din Praga care a făcut golemul şi multe altele.
  • Se zice că îngerii vorbesc ebraica, dar sunt convins că-i veţi înţelege telepatic, dacă va fi să fie. La fel şi cu adversarii!
  • Mă gândesc ce şansă la viaţă poate să aibă o fiinţă fără educaţie, fără bani, cu emotivitate puternică şi nedisciplinată, având pe deasupra şi un temperament coleric? Nu zic că acei cu bani, calmi, care fac bani pe spinarea noastră şi sunt plini de ei, ar avea vreo şansă în altă parte a lumii civilizate! Mă refer la locurile în care trebuie să mai demonstrezi câte ceva. Sincer, dintre cei doi, n-aş şti pe cine să aleg, dacă ar trebui să fac  o călătorie lungă alături de cineva. Parcă totuşi l-aş prefera pe cel de-al doilea, chiar dacă ştiu că minte, fură şi înşală. Asta, când nu poţi alege! E groaznic, nu?
  • Aţi ştiut că nu se îngroapă catolicii duminica?
  • Oare prezentul va fi uitat sau va fi prezentat altfel?
  • Am văzut doi muzicieni, o norvegiancă şi un elveţian, ce au cântat la vreo şapte instrumente muzicale. Unele nu le văzusem, deci nu ştiam de ele. A fost o revelaţie şi o bucurie. Mi-am dat seama că oamenii din nord, inclusiv nemţii, sunt simpli, puternici, mari, având încredere în muncă, talent, perseverenţă, fiind serioşi, oneşti, terminând ceea ce au început şi oferind încredere, când e cazul, spre deosebire de circul din sud. Mă uitam şi la bisericile lor, altfel construite, în linii drepte, ascuţite, în sud liniile lor sunt rotunde, ca o mângâiere a mâinii.
  • Iar au început săpăturile şi lucrările, cred că aiurea. Mai mult parcă te încurcă în circulaţie. Oricum, nu cred că se pot rezolva prea multe.
  • Am impresia că un zeu stă cu mâna pe butoane, care pot afecta anumite zone ale pământului. Azi apasă pe război acolo, dincolo, pe cutremure, să nu uite nici tornadele cu inundaţii, bolile, foametea, politicienii corupţi şi puternici cărora nu le poţi face nimic. Apoi mai dă pace, invenţii pozitive, soare, cald şi bine, după care dă o perioadă de noroc. Amestecă ura, iubirea, frica, sănătatea, durerea, bucuria. Sigur asta face zeul cu butoanele lui. O, şi încă ce face! Totul, inclusiv naşterea, iubirea şi moartea. (Laurenţiu Oprea)

Concluzii, speranţe, nostalgii şi iar de la capăt

IMG_7531 Oricât de mult s-ar vorbi şi s-ar scrie, domnul Gheorghe Roman este primar şi va avea majoritatea în Consiliul Local. În acelaşi timp şi domnul Viorel Arcaş este senator. Aşa că schimbul de replici face parte din însăşi felul lor de a fi. Mediaşul a tins să rămână o linie întâi a fronturilor nevăzute şi văzute ce se prefigurează în confruntarea dintre transparenţă, curăţenie, corectitudine şi banii daţi de populaţie pentru mânăriile mizerabile ale corupţilor politici. Oricum, încă, spaţiul politic îşi adevereşte tot mai îngrijorător faima de tărâm inospitalier. Pare a începe un nou război, cel vechi nefiind terminat. Foştii patroni ai contractelor grase îşi aşteaptă noile contracte, altfel vor lovi sub toate formele, prin partidele de opoziţie. Iar dacă primarul va accepta contractele cu ei, fără mici clauze, pentru noi medieşenii va fi la fel. În acest fel putem spune că nu PNL-ul a câştigat, nici PSD-ul n-a pierdut, ci noi, oamenii de rând, cu salarii mici, ce ne plătim cu frică taxele şi impozitele, neavând niciun alt drept. La nivelul nostru nu este nimic, decât o nemulţumire surdă. La nivelul lor relaţiile se fac şi se desfac peste noapte, aşa că acei vechi vor la fel, cei care i-au fost alături primarului vor şi ei ceva, dacă nu chiar mai mult. Hai, împacă-i pe toţi. Şoaptele se vor transforma în ameninţări şi gesturile lor vor lua frecvenţe de amploare. În această situaţie ce-ar fi făcut un necunoscut, un izolat, un timid, cineva care venea de nicăieri şi n-avea nimic şi n-avea pe nimeni? Îşi mima profesionalismul, bunele intenţii şi emoţiile pozitive. Hai să fim serioşi! Toţi cei intraţi în această bătălie au ambiţii hegemonice. Dar noi, cei obişnuiţi, ne afundăm într-o criză existenţială, sub privirile arogante, compătimitor distante, ale celor ce ne trasează sumbrul drum al viitorului. Şi toate acestea aici. Am pierdut Transgazul, poate urma Romgazul, aşa încât ce evoluţii ciudate şi imprevizibile se mai pot întâmpla în sfera economicului în oraş. Merge Krombergul, prin efortul fostului dir. ing. Ciprian Hanea şi al colectivului pe care l-a format, apoi Emailul, cu vreo opt sute de oameni şi… gata. A, nu punem la socoteală centralele şi sucursalele. Aşa, din principiu. Ne rămâne o şansă: să putem accesa fonduri europene. Dacă nu o vom face, o săne înfăşurăm într-o splendidă izolare, departe de tot ce-nseamnă România şi Europa. Un mare om, cu un artificiu al perspectivei deosebit şi cu o inteligenţă socială ieşită din comun, a fost dir. ing. Costel Totan. Sunt convins că ar fi realizat multe şi pentru el ar fi meritat să treci munţi, deşerturi, ca să-ţi atingi scopul. A fost un om mare prin modestia lui, ce ştia să atragă masele. Deci nu-i destul să fii inteligent şi să te izolezi prin aroganţă şi distanţă. Nu-i destul să ai oameni şi să crezi că pot face ceva pentru oraş. E nevoie de o selecţie. Nu ca domnul Neamţu, la care conta forma, nu conţinutul, nefiind atent la chestiile în detaliu, dorind să i se dea întotdeauna dreptate, fără nici o altă părere. Acum şi este greu să-i dai afară din administraţie. Majoritatea sunt funcţionari publici cu grade înalte, cu prime peste prime şi tot felul de sporuri, care-şi cunosc bine drepturile. Ce faci, dacă nu poţi lucra cu ei? Eşti diplomat? Nu poţi. Ţi se cer rezultate şi ei lucrează împotrivă. Schimbi organigrama? De câte ori? La un privat este mai simplu. O, mult mai simplu. Trăim şi-n nişte timpuri ciudate, după legi ce nu dau seama în faţa unui partid şi mai ales nici în faţa poporului (prin votul, de altfel, ce-a făcut să fie noile legi). SRI-ul pare ocrotit şi răsfăţat de stăpânire şi, după cum se vede, nu-şi prea justifică salariile. Cred că este o luptă crâncenă între SRI şi masonerie. Dar ce fac cu hibrizii care sunt şi masoni şi SRI-şti? Încetăm totul, până şi să gândim, să nu mai vorbim de a face ceva cu discreţie şi stânjeneală, de parcă ar fi vorba de o boală, ca din acelea cu care mergi la doctorul dermatolog şi ştii că vei fi înregistrat în sistem la bolile “ruşinoase”. Şi mă gândesc dacă totuşi e un început ca unii să nu mai iasă în stradă, să nu se facă de râs. Sincer, îmi pare rău de independenţi. Ce Consiliu Local va fi acela fără independenţi? (Laurenţiu Oprea)

 

Inspirări, expirări, gânduri…

IMG_0460a

  • E plin  de maşini peste tot. Şi benzina şi motorina sunt scumpe. Mai grav cu tinerii care parchează oriunde, vorbesc la telefon sau conduc neatent. Eram pe banda a doua şi am semnalizat s-o ia pe strada Gravorilor. M-am oprit din instinct. O domnişoară voia să mă depăşească pe stânga. Pentru o clipă am îngheţat! Să nu credeţi că voi veţi scăpa!
  • Sunt atâţia nenorociţi că nu mai ştii cu cine să vorbeşti şi cu cine nu. Oricum e mai simplu să nu faci nimic concret, să execuţi dispoziţiile fără să comentezi, să ai un salariu bun şi să ai păreri, fără nici o faptă. Aşa ca să dea bine. Şi normal să se adune împotriva oricărui ar deranja cumva pe şeful lor pe moment. Că oricum vor trece la celălalt uşor, aşa cum  trec apele în alte ape.
  • Cei sensibili, cu conştiinţă, vor pierde în faţa brutelor, tupeiştilor şi oportuniştilor. Astea-s timpurile.
  • Am impresia că suntem supuşi unui bombardament informatic de date şi relaţii contradictorii, cred că pentru a ne distruge opiniile personale de bun-simţ!
  • Oare cine manipulează adevărul în Mediaş în ultimul timp? Va fi bine? Va fi rău?
  • Dacă ieşi cumva în evidenţă cu ceva nu poţi evita tracasările, curiozitatea, răutăţile şi invidiile celor din jur. Aşa că preferi anonimatul, adică să nu atragi în nici un fel atenţia asupra ta.
  • Şi bolile noi le tratăm prin simptome, nevăzând cauzele fundamentale, de altfel tot ce facem, facem ca reacţie a ceea ce primim sau vedem, sau credem că ştim. Oricum pierdem esenţialul, de altfel l-am pierdut de mult.
  • Cum merge treaba în Piaţa Regele Ferdinand I? Primarul cu ajutorul prietenilor lui dă cartele de intrare pe favoruri sau diverse servicii personale, după care trece la control masiv, să se vadă că el, administratorul oraşului, vrea ordine şi mai ales vrea să pună lucrurile la punct.  Un om drept, cu coloană vertebrală, în care opoziţia este de vină (şi nu numai).
  • Mă uitam la Piaţa R. Ferdinand I. Drumul este înclinat atât pe stânga cât şi pe dreapta. Mă gândesc că, în caz de ploi torenţiale, pivniţele şi imobilele vor fi pline.
  • De când mă ştiu eu n-am dus-o bine cu nici un primar. Ce va fi mai departe nu ştiu. Ceea ce mi se pare ciudat e faptul că cei care l-au ridicat în slăvi pe domnul Neamţu sunt gata (şi nu numai) să-l ridice şi pe domnul Roman. Aşa-i în politică!
  • La fosta librărie Cartea Rusă s-au lipit nişte afişe. Păi, spuneţi dumneavoastră cum pot să gândească aşa şi să ne ridice mingea la fileu. Doar puţină imaginaţie şi cunoştinţele despre prezent şi suntem acolo.
  • Cum oare au ajuns hoţii să spargă bancomatul de la EOn? Nu pază, nu sisteme de supraveghere, nu nimic? Vine Electrica! Apoi Primăria! Apoi cine? Oricum, tot de la noi se vor lua banii!
  • Medieşenii îl atacă pe domnul Roman pe motiv că s-ar fi plimbat pe la mai multe partide. Cred că nu acesta-i defectul lui. Ca şi cum unul e de vină că are calviţie sau strabism. Adevăratul lui defect îl vom vedea, dacă va trebui. Şi nici acela nu va depinde de el prea mult.
  • Sunt lucruri care pentru mine au murit. Acum câţiva ani, poate, m-ar fi interesat. Poate într-o altă lume.
  • Venind de la Sibiu spre Mediaş, la şosea, înainte de Şeica Mare, este un restaurant. M-am oprit cu un prietem să luăm o ciorbă. Am vrut să mâncăm şi ciorbă şi felul doi cu mămăligă. Nu ne-a dat decât mămăligă cu brânză şi smântână. Şi nu a vrut să-mi dea nici jumătate de porţie de cârnaţi. Păi să mă mai duc? În orice caz, pentru mine locul acela nu mai există.
  • Cică anul acesta n-au fost destui turişti pentru că Paştele s-a suprapus cu Ziua Muncii. Despre starea şi nivelul de trai nu se mai spune nimic?
  • Mai vorbesc cu tot felul de oameni şi cum este în comerţ aşa-i şi cu sălile de jocuri. În unele nu te duci că nu câştigi, procentul pe care ar trebui să-l dea, doar o poveste frumoasă.
  • Efectiv de unii n-ai destul curaj să te iei. Mint, fură, sunt egoişti şi cu apărătorii legii de partea lor. Toată lumea ştie, toată lumea tace. Faptul că datoria presei este să spună adevărul este o altă făcătură. Adevărul te ajută să falimentezi. Oricum, nu mai este mult dar nu ştii care-i prioritatea!
  • Despre averile candidaţilor nici un cuvânt. Praf în ochii lumii. Păi, voi credeţi? Banii, bijuteriile, tablourile se ţin bine ascunse în case. Altfel ar risca şi ar da ei totul pentru nişte funcţii ce le dau mai multă bătaie de cap decât avantaje?
  • Nici nu vă daţi seama câtă fericire vă dă un copil de la orfelinat. Pretenţiile nu-i sunt mari, dar bucuria lui nu se compară cu nimic. Să îi vedeţi ochiii!
  • Mi se tot spune să nu mă mai iau de cei de la Gaz. Dar eu nu am treabă cu profesioniştii, am treabă cu umpluturile politice ce încarcă organigrama şi ne sfidează pe toţi inclusiv pe cei de acolo. Şi, după ce nu ştiu, mai sunt şi aroganţi şi mai ales răi.
  • Oricum, fiecare îşi are crucea lui, mai mare sau mai mică. Şi deasupra aranjamentelor, sforăriilor, intrigilor, răutăţilor şi ipocriziei oamenilor stă Dumnezeu cu hotărârile lui. Totul se rearanjează din când în când. Nu ştiu de ce nu mă surprinde. Am văzut oameni mari, cu relaţii, cu tot ce trebuie, care, în urma unor boli, n-au mai fost nimic.
  • Nici nu vă daţi seama, în timp, scrierea unui semn, a unei litere de la dreapta la stânga sau de la stânga la dreapta, ce importanţă mare are. Apar celelalte litere, după care cuvintele ce se scriu de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga. Aşa-i şi cu răul sau binele, de la cele mai mici semne. (Laurenţiu Oprea)

Inspirări, expirări, rânduri…

haha

  • Nu poţi naviga prea mult pe internet pe telefon, tabletă sau calculator că poc, apar şi viruşii. Şi sunt tot mai agresivi. Ştiu, dar apar mai puternici ca antivirusul tău.
  • Ştiţi prin câte trece un copil de la orfelinat? Când e vărsat de vânt, toţi au vărsat de vânt, când e răceală, toţi au răceală, când are unul păduchi, toţi au păduchi şi uite aşa trec prin toate bolile pământului. Să nu mai vorbim de bătaia de joc a celor mari şi puternici, care nu ştiu altceva, pentru că şi de ei şi-a bătut joc altcineva când erau mai mici şi chiar şi acum, pentru că întotdeauna există unul mai puternic. Cuminţi, resemnaţi, cu speranţa că cineva îi va lua acasă şi îi va înfia.
  • DN 14 nu a fost reparat că nu au vrut liderii locali, pe motiv că se va face centura. Uite că nu s-a-ntâmplat şi am rămas cu DN14 praf.
  • Urmaşii celor care au fost oameni politici sau bogaţi, aşa-zisa generaţie facebook, se pregătesc să fie interfaţa politică. Nu, cam asta-i realitatea?
  • Cică Vaticanul ar afirma existenţa, astrobiologia extratereştrilor. Religia nu-i în afara ştiinţei. Se completează, nu?
  • Există un bar pe colţ  cu spălătoria lui Corleone, de pe str. Blaga. Nu funcţionează, cred, decât vineri spre sâmbătă şi sâmbătă spre duminică, în rest pare închis. Cum poate supravieţui?
  • După ce E.On-ul greşeşte prin estimări exagerate, tot ei te pun să faci noi contracte. Du-te, stai la rând, semnează şi ce bine e, nu?
  • Orice trebuie făcut e foarte complicat. O mie şi una de formulare şi plimbări ce te ţin ocupat.
  • După Salconservul nou apare câte o formă feminină, urâţică şi murdară, cu un copil în braţe. Cred că practică cea mai veche meserie, iar copilul dă culoare momentului. Îl condimentează. Doamne, unde s-a ajuns! Când eşti sărac, să vrei să ai o şansă şi nu o ai.
  • Dacă tot este consilier, domnul Ciulea nu se lasă. Vrea noaptea toţi câinii-n casă!
  • Mă uitam la locurile de muncă vacante. Sincer nu aş putea să practic doar vreo cinci meserii din cincizeci. Şi cred că nici nu m-aş pricepe. Oricum, şomajul vine înainte de pensie.
  • Şi facebook-ul este o sursă de dezinformare dar măcar îţi poţi spune părerea.
  • Oricine poate fi compromis azi. E aşa de simplu prin tot ce-ai vrea să faci!
  • Nu cred că aţi observat. Noi, ardelenii, mai exact medieşenii, suntem pe ultimul loc ca valoare, pe primul loc sunt bucureştenii, apoi moldovenii şi oltenii, femeile şi copiii şi vai, venim şi noi pe un meritat ultim loc.
  • Ce poţi face ca să rămâi în viaţă şi să speri? Te duci la pariuri! Vă spun eu, ce te ţine-n viaţă te şi omoară. Nu? Păcat că eu nu joc. Până acum!
  • Într-un fel trece timpul la 20 de ani şi-n alt fel la 60 de ani.
  • A început, puţin câte puţin, ca totul să se deterioreze. Şi se face rapid şi nu ai ce face. Ce trebuie să faci este din ce în ce mai greu şi complicat.
  • Şi-n Mediaş şi-n Ighişu Nou se rad hectare de pădure, pe motiv că este nevoie de locuinţe. Deci din fondul forestier se trece în fondul de locuinţe. Ce vreţi de la primar? Minciună, tupeu şi siguranţă.
  • Sunt unii care te urăsc fără să le faci nimica. Doar aşa, pur şi simplu. Şi nici nu-ţi dai seama, pentru că tu te ştii curat şi bine intenţionat. De anumite lucruri îţi dai seama târziu.
  • Domnul senator Viorel Arcaş vrea pensie specială şi, dacă va reuşi, Mediaşul se va mândri cu încă un miliardar în pensie! Avem şi noi “faliţii” noştri. Dar despre iniţiative legislative viabile, naturale, normale de ce nu avem nicio veste? Oricum, azi poate fi pădure şi mâine autostradă sau pot fi şi amândouă. Nu?
  • Ştiţi cu cât se vând drogurile ? Gramul de canabis cu 50 lei, pastila de extasy la 60 de lei bucata, dar se găsesc şi cu 35 sau 45 lei. Depinde de unde le iei. Atenţie la licee!
  • Domnule primar comandor, aţi găsit statuia furată de pe variantă? Dacă aţi pune una să vă semene, sigur nu ar lua-o nimeni. Nu de alta, dar să ştiţi ce se fură şi mai ales ce nu se fură! (Laurenţiu Oprea)

Inspirări, expirări… prin gânduri

DSC08487

  • Cică apar tot felul de tehnici şi idei cum să faci bani, cum să-i simţi, cum să trăieşti în ei, scrise de fel de fel de oameni de toate profesiunile, mai ales psihologi şi sociologi. Astea poate ar fi valabile într-o piaţă cu adevărat liberă. Dar ce trăim noi nu are nimic de-a face cu aşa ceva. Îţi trebuie o conexiune bună, o cunoştinţă bună, o funcţie mare şi să-ţi implantezi oamenii tăi, cu mentalitatea ta, în anumite posturi cheie, care să fure pentru tine sau pentru oamenii tăi de sus. Cică în acest fel s-ar strânge bani la partide. Dar la partide ajunge doar o mică parte, cea mai mare se pierde în buzunarele aşa-zişilor “perceptori”. Aşa se fac banii. Cei care scriu cărţi vă-nvaţă cum se fac banii… din vînzarea lor.
  • În perioade de pace conducătorii nu sunt la fel ca şi cei din perioadele de război. Până la urmă nici nu ştiu ce să mai cred. Oare aşa a fost dintotdeauna şi noi am învăţat o istorie romanţată şi emotivă?
  • Mă surprinde faptul că unii îţi fac rău mereu şi au tupeul să-i saluţi sau să le faci vreun bine. Te apucă sila. Ţi-e frică de acest fel de a fi al lor care îmi trezeşte repulsia şi sunt convins că puterea m-ar face şi pe mine rău. Adică eşti om normal, umilit şi jignit zilnic de cunoştinţe, de aşa-zişii prieteni, doar că sunt mai puternici şi stăpânesc momentul, şi, când s-ar schimba roata, să-ţi spună că nu au avut ce face, că astea au fost vremurile. Hai să fim serioşi. Păi, am văzut şi oameni de treabă ai momentului. Ei cum au putut?
  • În complexitatea vieţii azi eşti, mâine nu mai eşti, mai mult nu eşti decât eşti.
  • Oare medicii care dau diagnostice greşite îşi dau seama cât rău fac? Păi, dacă sunt toţi prieteni cu primarul sau cu consilierii, ce poţi crede? În tinereţea mea unii se făceau informatori pentru a avea un ascendent asupra celor din jur şi a fura în voie, pârându-i pe alţii, arătându-şi astfel devotamentul faţă de politica partidului şi statului. Oameni de bază, cre-dincioşi vechii orânduiri. Şi azi… cred că la fel. Politica, de obicei, e un subterfugiu.
  • Mafia italiană îşi omora duşmanii, procurori, judecători, primari, oameni politici. Nu avea treabă cu oamenii obişnuiţi. Ce fel de terorişti sunt aceia care lovesc în oamenii simpli, oa-meni ca noi? Păi cui îi pasă de noi? Noi, cei mulţi, suntem victimele tuturor, nu? Şi tot noi plătim aproape totul.
  • Parcă nu merge nimic în ţara asta în afară de furtul legal. Sau poate mi se pare? Dar ce exemplu mai bun să am decât pe primarul comandor. Acum  patruzeci de ani Mediaşul arăta mai bine.
  • Dacă ar trebui să aveţi proviziile şi apa limitate şi sunteţi izolat, v-aţi baza pe prezenţa unui om ca primarul Neamţu lângă dumneavoastră?
  • Dacă ar fi dreptate, cred că toţi ar trebui puţin închişi şi cercetaţi. Dar nu toţi sunt de partea legii.
  • Cad firme întruna. Puterea de cumpărare a oamenilor pare să scadă tot mai mult.
  • Oricum, am sentimentul că parcă ne furăm noi între noi şi pe toţi ne fură primarul.
  • Nu-mi plac trădarea şi armata.  Şi am avut parte din plin de amândouă.
  • De multe ori sunt prea slab să pot sări în apărarea cuiva, dar o fac în  felul meu.
  • Pe zi ce trece apare o calitate tot mai slabă a angajaţilor din sistemele statului. Nu înţeleg pentru ce se dau examene şi totuşi se-ntâmplă anumite lucruri ciudate. Nu mai departe chiar moartea bebeluşilor de la Spitalul din Piteşti. Mediaşul, cu spitalul lui, pe cine omoară?
  • Se dă vina pe vaccinuri, cu toate că şi aici sunt multe controverse între a le da copiilor şi a nu le da. Nici eu nu ştiu ce-i bun şi ce nu. Cred că de la caz la caz. Cert este că nimănui nu îi mai pasă şi nu-i mai este frică de nimic.
  • Aţi observat cum ne manipulează unii şi alţii pe bătaia de joc a celor de la putere?
  • Eu am pornit de la ideea că toţi oamenii sunt buni, dezinteresaţi, şi-şi văd de treaba lor. Cei care au fost mai egoişti, mai suspicioşi,  mai răi, au reuşit mai bine. În fond contează su-pravieţuirea, nu?
  • Ce încredere am avut în cărţi! În a citi cât mai mult, crezând că acesta-i secretul reuşitei. O nu, sincer nu-i acesta, dar nici nu ştiu care este. Poate norocul!
  • Mă gândesc că poate primarul comandor nu-i aşa vinovat de felul cum arată Mediaşul, ci faptul că eu sunt bătrân şi le văd pe toate ar fi unul dintre motive.
  • Atâta caz cu Brâncuşi. Vă spun eu ceva despre ipocrizia şi minciuna românilor. Prin 2008 am fost la Paris, prin Uniunea Scriitorilor. Aveam în plan să văd şi muzeul Brâncuşi. O săptămână, în fiecare zi, am fost acolo şi pur şi simplu era închis. Aşa că una-i realitatea şi alta formalismul.
  • Să le dau apă la moară delatorilor, intriganţilor, micimii nemţenilor. Da, sunt şi subiectiv în felul meu. Cum aş putea să mă port cu cineva urât, dacă atunci când a putut s-a purat frumos cu mine sau cum crede cineva ce şi-a bătut joc şi-şi bate că-l voi uita? Oricum, sfârşitul e la fel! Poate nu chiar!?
  • Pentru a mări productivitatea la gaz, popun ca peste 60% neprofesioniştii, politicii şi alţii aranjaţi să fie daţi afară. Cred că ar creşte 100%. Logic, nu?
  • Mai am puţin şi e gata cu ziarul “Informaţia Săptămânii”. A fost o poveste frumoasă. Dar dacă nu va fi? Dacă se va-ntâmpla o minune şi voi reuşi să merg mai departe? Atunci ce va mai fi? Când nu ai nimic de pierdut, poţi pierde totul, dar măcar să conştientizezi. Oricum, un singur om n-ar fi reuşit să facă o asemenea mentalitate.
  • Dacă faci 544 pe telefon şi auzi un zgomot de fundal înseamnă că ai telefonul ascultat. Dacă telefonul tău se încălzeşte repede, la fel este ascultat, dacă se termină bateria repede, la fel, aplicaţiile de ascultare sunt în funcţiune, dacă se aprinde ecranul din când în când, la fel. Prostii că nu au voie. Sunt vreo cincisprezece servicii secrete, dacă nu mai multe, care se ascultă între ele şi ne ascultă şi pe noi. De avut voie nu au, dar ce este voie? Tu nu poţi să faci la fel că-i ilegal, dar ei o fac. Până şi-un prăpădit de politician local îşi are serviciul lui. Asta-i democraţia prezentă. Nu ar fi mai simplu dacă ne-ar da de mâncare şi condiţii cât de cât umane?
  • Ce nu-mi place? Oamenii politici gen comandor Neamţu, trădători josnici, superficiali şi neatenţi. Avocaţii lacomi şi leneşi, superficiali. Securiştii ce se aranjează minţind şi urmârindu-şi propriul interes. Turnătorii. Gaziştii ce paralizează sistemul în care şi noi trăim. Cei care-şi iau salariile degeaba, fiind obedienţi, fără să spună nimic când trebuie să spună ceva. Mincinoşii cu tupeu. Aroganţa fără o bază reală, valoroasă. Strâmbii sufleteşti ce te-ar vinde pe nimic. Cei care te fură şi încă mulţi alţii. Orice nedreptate făcută cuiva ţi se întoarce la timpul potrivit. Nimeni nu scapă!
  • Apare o nemulţumire, o disperare, când tu supravieţieşti cu mai nimic şi alţii sfidează atât cu salariile lor, cu firmele lor ascunse, cu familiile lor şi clanurile lor aranjate, cu sistemele lor subterane de furat statul, dând cică bani la partide, dar îşi bagă în buzunar mult mai mult. Şi sunt de nebăgat în seamă, chiar protejaţi, fiind oameni de încredere.
  • Nu poţi să faci nimic pentru că eşti dat în judecată şi pierzi. De cele mai multe ori nu te poţi concentra asupra cazului, cu toate că se vede clar, de pe lună, ce trebuie să se vadă. Tu ai de lucru, ţii o firmă şi eşti bătaia de joc a oricărui afacerist care are dosar penal, o funcţie la stat şi se ocupă şi de firmele private ale prietenilor. Nimeni nu-i face nimic că la toţi le este frică, totul se face ascuns şi ca să fie în regulă, pur şi simplu se terorizează angalaţii.
  • Ce închisoare e aceea cu laptop, telefonie, cu internet, cu mâncare pe pofte şi femei săptămânal? Ce gardieni? Oriunde să se facă ceva bani, nu? Asta-i, unii sunt răi, alţii sunt buni, nu?
  • Are o funcţie la stat. Are salariul mare şi face ce ştie cel mai bine, fură şi trădează. Nu prea contează partidul. El e mereu acolo. Se mulează perfect pe situaţie. Vine un tehnocrat şi vrea să-l dea afară. Nu poate! Este imposibil pentru că are drepturi. Noi, cei umilţi, suntem în afara drepturilor şi ne uităm în gura şmecherilor, gen primarul Mediaşului, care ne tot fură şi se bazează pe laşitatea şi frica noastră. Spuneţi ce-a făcut concret cu atâţia bani? Nimic. Şi atunci de ce nu-l oprim? Că nu putem? De ce nu putem?
  • Parcă am fi sclavii unora într-o poveste fără sfârşit.  (Laurenţiu Oprea)

Inspirări, expirări, gânduri…

politik

  • Legile pe care le dau, cu apărarea propriilor drepturi, ai noştri deştepţi politicieni, nici măcar nu mă mai miră, nu mă mai sperie şi nici nu-mi mai provoacă greaţă pentru că noi, cei mulţi, merităm mai mult. Adică putem duce mai mult. Este un fel de boală naţională, profesională, specifică nouă. Personal nici nu-mi dau seama cum au pornit revoltele? Nu mă gândesc la revoluţii, că astea se pot aranja din altă parte, ci la răscoale!
  • Oraşul mi se pare că este plin de mizerie până sus, ca un pahar cu apă băltită, mlăştinoasă până peste buză. Murdărie, gropi, gunoaie, într-un mixt grosolan. Un fel de aer pe care-l respirăm toţi şi ni se difuzează în tot corpul, în toate organele ce sporesc singurătatea inumană a locului. Un oraş încremenit ca morga Spitalului Municipal.
  • Tendinţa spre viitor este îngijorătoare şi implicaţiile pot fi catastrofale, dacă primarul nu va păţi nimic. Şi n-ajunge, pentru că răul pe care l-a făcut nu poate fi reparat niciodată.
  • Mi se pare că noi, micii privaţi, suntem un fel de robi în mâinile celor ce se aleg singuri. E groaznic ca să ai un serviciu bun, cu un salariu bun şi încă firme pe care le controlezi în timpul serviciului. Şi noi să plătim pierderile şi dezastrele.
  • N-am înţeles şi nici nu înţeleg mecanismele puterii. Normal că-mi place să am bani, dar nu ca să-i strâng, ci să mă folosesc de ei. În momentul în care nu-i mai am, nu-i nimic. Cineva sus mă iubeşte şi are nevoie de mine ca să pot scrie. Ştiu, n-are rost, dar dacă odată va avea?
  • Pe zi ce trece apar tot felul de legi ce subliniază o demarcaţie şi mai mare între noi şi cei ce ne conduc.
  • Nu mai ştiu toţi cum să ne fure şi să-şi bată joc de noi, într-o bătaie de joc generală.
  • Merge perfect ceea ce se vrea să nu meargă.
  • E mai rău ca-n anii trecuţi şi, după cum merge, va fi şi mai rău.
  • Se zvoneşte că domnul actual primar va candida ca parlamentar, ceea ce nu-mi vine să cred. Sau va rămâne ca viceprimar al viitorului primar, ceea ce iar mi se pare o chestie imposibilă. Dar niciodată nu poţi fi sigur pe nimic, cu toate că, dincolo de bani, orgolii şi trădare, mai apare frica de umilinţa închisorii. Dar astea fac parte din preţul succesului efemer.
  • Ştiu eu, sigur le este greu preşedintelui şi premierului printre cei de acolo, unşi cu toate alifiile şi dedaţi la toate netrebniciile.
  • E o mentalitate veche, “să-i zicem comunist”, ar zice tinerii de azi, responsabili, atenţi, cu foarte mult bun-simţ, eu aş vota pentru uniforma şcolară. La familiile mai sărace, normal ar trebui să intervină statul. Sau sunt prea multe sărace! De ce oare?
  • În SUA pare ca după domnul Obama să vină doamna Hillary Clinton. Oricum şi pentru mine şi pentru noi este totuna.
  • Sunt unii care pot influenţa oamenii împotriva altor oameni. Te trezeşti cu un val de ură, din partea unora care-ţi erau indiferenţi, ca să-ţi dai seama că sunt prieteni cu aşa-zişii “neprieteni” ai tăi. Să vrei şi nu ai cum să fii cu toţi în relaţii bune. Unii sunt nemulţumiţi prin felul lor de a fi şi a-i înţelege înseamnă să te distrugi pe tine.
  • Excelenţa Sa Primarul are foarte multe privilegii şi posibilităţi: – poate să-şi mărească salariul şi în acelaşi timp poate mări salariul oricui vrea din primărie sau din subordinea sa,

– poate să angajeze şi să protejeze pe cine vrea şi când vrea, în urma unor simulacre de examene,

– poate să dea licitaţiile cui vrea, aceştia la rândul lor putând să le subcontracteze cui vor,

– poate să termine orice lucrare vrea sau, mai bine zis, nu poate să termine nimic,

– poate să facă director de direcţie pe cine vrea,

– poate să bea oricât şi să vină oricând la serviciu,

– poate să se plimbe “cu dricul” unde vrea şi când vrea, pe banii Primăriei, ca domnul general Oprea,

– poate face ce “vrea muşchii lui”,

– poate, poate să ne creadă proşti cât putem duce, nu?

– poate să fie şi trădat, nu?

– şi mai ales, poate, nu e vorba de primarul Mediaşului!

  • Mediaşul mai are noroc şi cu Krombergul, că, dacă el nu ar fi, sărăcia şi mizeria ar fi mai mari.
  • Am impresia că există reîncarnarea, aşa ca şi cum n-ar fi destul un ciclu să ne transformăm în lumină.
  • Oare când se va termina podul? Sau îl va termina viitorul primar?
  • De multe ori nu te doare mai tare decât când vezi un strâmb, un mizerabil, un nenorocit, care a distrus vieţile celor din jur, care face orice pentru şeful lui şi care te sfidează că are serviciu şi că o duce bine. Şi unul ca tine, dacă o continuă tot aşa, s-ar putea să depindă de el. Şi dacă nu?
  • Mă gândesc la domnul Victor Rebengiuc, oare nu s-ar fi putut să rămână în memoria noastră cu filmele lui şi să nu se facă de ruşine cu reclamele semipatriotice care scot în evidenţă o reţea de telefonie mobilă nenorocită?
  • Orice mizerie pe care o faci mai devreme sau mai târziu ţi se-ntoarce împotrivă.
  • Există o nemulţumire a populaţiei împotriva oamenilor politici de proastă calitate. Da’ unde sunt cei de bună calitate?
  • Până la urmă toţi sunt la fel. Dar unii au SRI-ul de partea lor, mai exact secţia penală, DNA-ul, aşa că parcă problemele lor se rezolvă mai repede.
  • Există şi o anumită mentalitate a spiritului de gaşcă. În sistem unii sunt ce sunt, se regăsesc. În afara sistemului sunt nimic. Unii nu pot să trăiască altfel decât să-i slujească pe alţii care le dau şi lor posibilitatea să pară că e ceva de ei.
  • Păi, cum vrei să fii prietenos cu unii ce-şi manifestă momentele de putere prin aroganţă, respingere, răutate pură?
  • PNL-ul şi-a dat mâna cu PDL-ul să termine PSD-ul. Cine sunt PNL-iştii aceştia? Din vechiul PNL n-a mai rămas nimeni. Îl cunoşteam pe profesorul Boariu. Acum unde-i? Din vechiul PDL îmi aduc aminte de domnii Nan şi Ştefănel. Doar amintiri de umbre.
  • Nu degeaba cred că se zice că un animal flămând nu mai are frică de bâtă.
  • I-am observat şi pe vechii şi pe noii nomenclaturişti. Se mulează repede, vor să fie prietenoşi, sunt simpatici, până pun mâna iar pe putere şi bani. Apoi îşi arată liniştiţi caracterul infect. Nimic nu-i mai poate atinge iar.
  • La noi în ţară totul pare ca într-un organism viu şi nu cred că ar fi numai la noi. Parazitul, paraziţii îşi vor sufoca şi omorî gazda.
  • Parcă trăim timpurile de după război, când noi, cei inventaţi de ei ca burghezi, mo-şieri, trebuie să plătim dările pentru unii din ce în ce mai lacomi şi mai sfidători.
  • Sunt convins că până la urmă totul se plăteşte, ori în lumea asta ori în cealaltă. Nimeni nu scapă. Anumite lucruri le faci nu numai din interes. Şi apoi am şi un fel personal de a-mi face duşmani gratis. Şi de-ar fi oameni obişnuiţi, dar nu, îi caut pe cei puternici. Nu de alta, dar să-şi facă toată reprezentaţia, ca-n momentul când voi scrie să nu fie dubii.
  • Ca să afli IMEI-ul, un fel de număr al telefonului (pe care să-l dai centralei în caz de furt să ţi-l poată recupera) faci *#06# şi-ţi apare un număr de 15 cifre. Acela este.
  • Fiecare ţară, fiecare loc îşi are conducătorii pe care-i merită. Este vorba de un sub-conştient colectiv în care minciuna, trădarea şi lăcomia par să fie potrivite aici.
  • Anumite filme au un anunţ pentru copiii sub 12 ani. Dar bine, ziarele, revistele şi altele sunt pline cu ce este interzis în altă parte! (Laurenţiu Oprea)