Dincolo de aparenţe

avram-pantelimon

Viaţa mea ca ziarist a fost legată, cu şi fără voia mea, de industria gazieră, cunoscând elitele. Printre mulţi care au fost şi pe care i-am cunoscut cred că de departe cel mai raţional şi cu bun-simţ a fost domnul director ing. Avram Pantelimon. Şi când scriu asta pot spune, cu mâna pe inimă, că a fost un foarte bun profesionist,  adică trecut prin toate treptele ca inginer gazist. Zona Mureş până la Cuj, atât în distribuţie cât şi exploatare, o ştia foarte bine. După şedinţe rămânea cu domnul ing. Toth, fost director, care cunoştea foarte bine zona Mediaş, de puneau la punct anumite probleme ivite. Oameni deosebiţi deprinşi dintr-o altă lume, o lume a oamenilor buni, responsabili, cu un vocabular ales şi cu un respect deosebit faţă de cei din jur, indiferent de poziţia avută. Acum îmi aduc aminte cu drag şi de domnul director ing. Gabriel Coconea şi de domnul director ing. Costel Totan, de domnul director ing. Mircea Lupu, domnul ing. Ioan Rusu, care, prin felul lor de a fi, au ridicat cu mult ştacheta profesionalismului şi omeniei de pe poziţia avută. Poate au fost şi alţii şi nu i-am cunoscut eu bine, dar ca aceştia n-au fost mulţi. Cu drag îmi aduc aminte şi de domnul ing. Jakab Alexa, care, chiar dacă nu a fost gazist, a ştiut, prin felul lui de a fi şi prin comportament, să lase o amintire plăcută, ca o dâră de parfum de calitate, pe acolo pe unde a trecut. În ziua de azi parcă ţi-e frică să apreciezi pe cineva, mai ales dacă este de la partidul de opoziţie, că s-ar putea ori să ţi se găsească ceva, ori să-ţi inventeze. A apărut şi-un sindrom al trădării, a spune despre celălalt ceva, aşa ca să scapi. Ne întoarcem la vânătoarea de vrăjitoare din Evul Mediu. Oricum legea este interpretabilă şi a face abuz de ea prea des înseamnă că ori nu mai pare credibilă, ori i se va întoarce şi celui care a abuzat de ea şi a folosit-o peste măsură şi aiurea. Despre anumiţi oameni mie poate să-mi spună cine şi ce vrea, pentru că-i cunosc dincolo de aparenţe, îi percep după bunul-simţ. Eu n-am făcut niciodată politica vreunui partid (şi pentru unii asta a fost intolerabil!) dar am făcut politica unora sau altora, ce mi s-au părut aparte, deosebiţi, indiferent din care partid au făcut parte. A fost o perioadă din viaţa mea când am fost la ţărănişti, în opoziţie, de parcă aş fi vrut să se schimbe răul comunist peste noapte, dar n-a fost aşa, şi-n 1996, când au venit la putere, eu mi-am dat demisia. Nu am acceptat nici compromisul, nici trădarea, nici înfiltrarea unora sau altora în rândul membrilor. M-a apucat lehamitea şi cred că dintotdeauna am rămas blocat pe oameni de calitate. Îmi pare rău, dar ca naţie, dacă nu vom şti să ne apărăm valorile, vom dispărea. Nu mă interesează părerea unora din Mediaş sau din ţară, care au ajuns “unde au ajuns” nu prin competenţă, prin muncă, ci prin partide, relaţii, obligaţii faţă de anumite servicii, şi n-au făcut în niciun caz bine ţării şi nici oraşului, parazitând prin incompetenţă, lăcomie şi aroganţă, specifice oamenilor goi şi neprofesionişti. Din cauza lor instituţia gazului este, în linii mari, urâtă de medieşeni şi nu numai. Ideea este că pe timpul domnului ing. Avram Pantelimon s-au construit ambele sedii ale Romgazului şi Transgazului şi le avem aici, mândrindu-ne cu ele oriunde, considerându-le un fel de simboluri autohtone. Încă în Mediaş mai sunt câţiva profesionişti şi de caracter, dar mâine vor dispărea şi nu exploziile vor fi  problema cea mai mare, cât haosul şi dezordinea care se vor instaura, că, dacă ţi-ai bătut joc de un profesionist, ăla nu-ţi mai vine, pentru că oricum are gustul amar şi nu mai vrea să se amărască şi mai tare. Scriind despre domnul ing. Avram Pantelimon, gândul mă poartă şi-n alte părţi şi la alţi oameni de valoare pe care i-a avut Mediaşul şi pe care i-am cunoscut în felul meu. La ora actuală foarte mulţi sunt neprofesionişti şi nu au nici caracter. Sunt doar nişte forme umane cu bani. De multe ori, când judeci un om, trebuie să-i vezi nu doar poziţia şi cât câştigă, ci şi tot ansamblul care l-a dus acolo. Ca să supravieţuim, ne-am învăţat să tăcem, să fim obedienţi şi de acord cu toate deciziile date de sus. Nu se mai văd diferenţele şi nici competenţele. Ne uităm în jur la suferinţele provocate de semenii noştri unor oameni şi ne bucurăm că nu suntem noi în locul lor. Nimeni nu vrea să facă nimic, să nu accepte bătaia de joc şi umilinţa celuilalt, apare invidia ca formă a egoismului şi imboldul de a merge înainte. Şi apoi compromiţând pe cineva cu legea, până se reabilitează, trece timpul şi se rămâne cu  germenii neîncrederii “dar, dacă?…”. Sunt multe lucruri pe care n-am crezut că am să le văd şi să le conştientizez, dar ceea ce ştiu este că până la urmă totul rămâne între noi şi Dumnezeu. Nici un imperiu, nici o societate, nimic n-a durat mult. Au căzut naziştii, au căzut comuniştii, credeţi că nu vor cădea nişte escroci de doi bani ce se tot rotesc, sacrificând din când în când pe cineva, sau jucându-se de-a intratul şi ieşitul în puşcărie în faţa unui popor uşor de prostit, prin mentalitatea inoculată de a accepta totul, chiar dacă asta duce la umilire, sărăcie, bătaie de joc etc. Da, te joci cu golanii, cu şmecherii, cu mafioţii, dar opreşte-te la ei, nu te lua de oamenii grei, de profesionişti în domeniu, de cei responsabili, pentru că apare neîncrederea tot mai mare a poporului în justiţie şi-n legea normalităţii. Este ca şi cum le găseşti unora ceva interpretabil şi i-ai scos din sistem o perioadă, cum a fost şi cazul “tovarăşului” Neamţu sau Plopeanu. Până la urmă n-a fost nimic, doar că au trecut pe linie moartă. E adevărat că, dacă era după mine, prima dată i-aş fi împuşcat şi apoi i-aş fi judecat. Oricum, nu mai ştiu ce face “domnul” Neamţu, dar domnul Plopeanu a luat-o pe urma domnului Preşedinte Iohannis, dă meditaţii, căci tot sistemul de învăţământ este bolnav, se dau note mici, ca să poată da “meditaţii”. Aici e un alt punct delicat. Apoi “Operaţiunea Autobuzul”, care a devenit “Ali-Baba şi cei patruzeci de hoţi”, încă neterminată şi neclară, pe principiul “sunteţi cu noi, dacă nu, împotrivă“ şi multe altele. Anumite lucruri le faci din convingere şi nu obligat, dar inocularea fricii se poate transforma, dacă nu-i făcută cum trebuie, într-o formă de curaj fanatic. Şi totul a plecat, extrapolând, de la personalitatea domnului director ing. Avram Pantelimon, ajungând la concluzia că noi, cei de azi, inventăm mijloace ca să ne facem viaţa grea şi dureroasă, iar anul 2017 ne inspiră multă speranţă… Totul ar fi trebuit să decurgă lin, frumos, ca o apă limpede de munte, dar nu se poate. Ne lovim de tot felul de cioturi şi baraje artificiale. Dar, oricum, personalitatea şi felul de a fi ale domnului Pantelimon vor rămâne în amintirea multora din industria gazieră şi pentru mine a fost un simbol, chiar dacă unii se vor supăra, dar în niciun caz nu există termen de comparaţie. (Laurenţiu Oprea)

 

Advertisements

11 decembrie

o-natie-resemnata Avem dreptul la vot, dar vom merge sau nu? Este duminică, frig şi… degeaba. Ca-n bancul cu corbul care stătea pe o cracă, având un caşcaval în cioc şi trece vulpea pe acolo şi-l întreabă: “Mergi la vot, corbule?” Iar corbul s-a gândit puţin şi a spus “nu”. În acel moment i-a căzut caşcavalul din cioc. Vulpea normal că l-a luat, după care corbul a început să se gândească şi s-a gândit până a concluzionat: dacă ziceam “da”, s-ar fi schimbat ceva? Deci de 26 de ani e degeaba şi suntem îndemnaţi să mergem, de mass-media alipită puterii, pentru că noi, ăştialalţi, nu vă spunem nici nu, nici da. Faceţi ce vreţi! Oricum, am un mesaj pentru politicienii care şi-au bătut joc de noi şi de ţară. Să nu vă bucuraţi de nimic, să muriţi după gratii adevărate, condamnaţi pe bune, nu “făcături”, şi să fiţi alături de toţi prietenii cu care aţi ucis puţin câte puţin locurile şi ţara asta! Ne-aţi ţinut într-o sărăcie şi ignoranţă lucie, cu legi inutile şi împotriva noastră, ce vă acoperă furturile şi vă apără de noi. Aţi nenorocit ţara şi nimic nu mai este întreg, şi nimic nu mai este sfânt, şi n-aţi făcut-o doar din prostie, ci cu răutate şi bună ştiinţă, smulgând  totul din rădăcini şi făcând totul praf. Celor pe care nu i-aţi putut dovedi şi au fost împotriva voastră, le-aţi inventat vini imaginare, făcându-i să se îmbolnăvească sau să moară. Nu v-a ajuns doar puterea, aţi vrut totul. Şi circul cu puşcăria? Chestia că totul se plăteşte în viaţa asta nu merge. Ar trebui să plătiţi cu toţii, măcar pentru morţii ce au crezut într-o ţară mai bună, pentru toţi cei care trăiesc de pe o zi pe alta (care oricum sunt ca şi morţi), să plătiţi pentru o ţară stricată, mâncată de boli, sărăcie şi lipsă de educaţie. Nu pot înţelege cum nişte mizerii ambulante, nişte gunoaie scurse ca voi, pot veni cu zâmbetul pe buze să ne ceară votul, în loc să se ascundă de ruşine în peşteri, sub pământ, la leprozeria de la Tichileşti, oriunde în lume, departe de oamenii de aici. Dar nu, ei vin cu tupeu în faţa noastră, minţindu-ne, jefuindu-ne, umilindu-ne, lăsându-ne, cum au făcut-o de atâtea ori, cu gura căscată şi cu laşitatea bunului-simţ. Aţi lovit până la sânge exact în oamenii şi lucrurile care ar fi putut ridica ţara asta, prin ceea ce puteau să facă, să gândească, să viseze, prin ceea ce i-ar fi dat curajul să meargă mai departe, la intersecţii, să aleagă drumul cel bun. Ne ameninţaţi tăcuţi cu cei din puşcării sau cu cei mai defavorizaţi că e din cauza sărăciei şi lipsei de educaţie. Aţi vrut să ne îmbolnăviţi, să ne îndobitociţi, să ne sărăciţi ca să ne puteţi manipula. Şi să tăcem, crezând că noi suntem de vină şi nu merităm mai mult. Voi sunteţi de vină cu interlopii voştri ridicaţi la ranguri mari, hoţi, golani ce ne dau exemplu de morală şi profesionalism. Aţi auzit de sărăcia familiei de mijloc, normală, şi despre lipsa de perspectivă a traiului decent? Muncim până cădem în cap, inclusiv sâmbetele şi duminicile, ca să vă ţinem pe voi, trântori naţionali, cu legile voastre rele pentru noi. Tot taxe peste taxe, tot impozite peste impozite şi totul este foarte scump. Nu mai avem nimic. Oare credibilitatea imaginii şi adevărului vostru mai au vreun efect? Vă ascultă cu gurile căscate şi vă execută ordinele nişte amărâţi, în speranţa că nu vor fi daţi afară din mizeriile obediente ale serviciului şi din mărunţişul pe care-l primesc ca salariu. În afară de neamurile voastre ce au intrat în circuit şi se dedau la dulce. Ne credeţi chiar aşa de proşti să nu ne dăm seama de prieteniile de succes de la alte partide şi schemele tactice (că de strategie nu poate fi vorba) pe banii noştri, în aranjarea unor alegeri şi a unor oameni de încredere! V-aţi tras mass-media ascultătoare, poluând spaţiul public cu minciuni şi otrăvind minţile oamenilor, care parcă sunt dro-gaţi şi nu văd că, pe zi ce trece, este tot mai rău şi nu numai în prag de alegeri. V-aţi bătut joc de Dumnezeu şi ne-aţi râs în nas, v-aţi bătut joc de morţi şi de mormintele strămoşilor noştri.  Voi nu vedeţi că pe ce aţi pus mâna aţi distrus, aţi făcut praf, durere, sânge, suferinţă. Aţi pus în genunchi justiţia, promiţând doar minciuni şi nerespectând nimic. Acum veniţi cu aceeaşi ciorbă reîncălzită în care puneţi mirodenii proaspete. Sunteţi un simbol al nesimţirii, ce ne-aţi făcut să ne urâm între noi şi, mai rău, să ne urâm chiar ţara de unde ne tragem rădăcinile şi să mergem cât vedem cu ochii în lume. Voi ne ţineţi lecţii de morală şi despre principii? Mi-e silă că indivizi putrezi pe interior, măcinaţi de corupţie, nişte neica nimeni paraşutaţi de o grupare mafiotă până-n vârfurile oraşului, judeţului şi ale acestei ţări, parveniţi de ultimă speţă, şmecheri, golani politici ce ne furaţi, ce ne minţiţi şi care ne faceţi de râs în lume. De ani v-am tolerat până nu mai ştim de noi, v-am acceptat toate minciunile, v-am văzut toate hoţiile, toate nemerniciile, toate glumele de neamuri proaste şi politruci rataţi, toate afacerile dubioase şi tot circul cu DNA-ul pe banii noştri. Aţi distrus învăţământul şi apoi sănătatea. V-am tolerat prostia, pe toţi agramaţii şi analfabeţii pe care i-aţi împins pe toate funcţiile bine plătite, v-am tolerat toate slugile, toţi lipitorii de afişe, toate clanurile cu care aţi furat. Poate vor dispărea şi instituţiile de presă care-i apără pe interlopii voştri “legali” ce poluează în prag de alegeri cu false priorităţi spaţiul public. În situaţii de criză se recurge la tot felul de diversiuni, cu suportul şmecherilor dedulciţi la păcatele politicismului. Nu ne rămâne decât să ieşim cu disperare în stradă, dar, măi golanilor, să nu ne mai vorbiţi nimic, oricum totul este ca un delir, ca un avertisment, ca să fim din nou aruncaţi în beznă şi să adâncească faliile istoriei noastre, prin acest demers parazitar al confrun-tării pentru viitorul parlament.

P.S. 1 Electoralismul dăunează grav sănătăţii mintale.

P.S. 2 Nu pot să vă spun să vă duceţi la vot. Nu pot să vă spun nici să nu vă duceţi. Dar pot să vă spun că, dacă vă duceţi şi îi votaţi pe toţi, cineva poate se va sesiza şi va căuta să facă ceva pentru România, ţara de pe primul loc din Europa, la corupţie, prostituţie şi la descreştere economică. Ştiu că legile nu sunt bune, dar mai ştiu că nu poţi lupta împotriva lor respectându-le. Şi totuşi…. (Laurenţiu Oprea)

Sălile de jocuri şi mascaţii

pacanele_70625400 Orice asemănare este absolut întâmplătoare. Acest articol se vrea un pamflet! Undeva în lumea asta era o ţară în care se minţea de se rupea, ca să se poată fura cât mai mult. Şefii se schimbau o dată la patru ani şi îşi puneau în funcţii oameni loiali, care trebuiau să fure sau să le păzească furtul. Din ăştia se găseau destui, dar pe unii nu-i puteau înlocui, aşa că ori îi atrăgeau de partea lor, ori îi taxau, adică pe lângă impozitele cuvenite le luau şi bani la negru, pentru diverse activităţi pe care le trâmbiţau ca şi cinstite, curate. Una era şi taxarea sălilor de jocuri  de noroc.  Astea oricum nu dădeau mare lucru, fiindu-le modificate softurile sau plăcile de bază. Patronii câştigau enorm, salariaţii primeau comisioane, iar proştii jucau speranţa. Pe lângă bănci, care vindeau timp, sălile de jocuri şi loteriile vindeau speranţă, iar cei ce le frecventau nu puteau să creadă că n-au noroc. Oricum, norocul lor, ce venea rar, era derizoriu pe lângă ce pierdeau. Unii şi-au pierdut casele, familiile şi toată munca acolo,  la jocuri. Dar aveau sentimentul bolnav ce le dădea senzaţia că vor câştiga, nu? Patronii sălilor de noroc, în majoritatea cazurilor, erau nişte analfabeţi, dar milionari în euro. Toţi îi priveau cu admiraţie. Nu priveau omul, caracterul, priveau banii lui.  Îi adulau, doreau să facă poze cu ei. Ei mergeau liniştiţi, fraudau, dar căutau să îi mulţumească pe toţi. Nu păţeau nimic pentru că furturile le  împărţeau cu cei care păzeau ca aparatele să funcţioneze corect. Dar aceştia era puşi de oamenii politici şi aveau salarii bune. Şi pe lângă, mai primeau câte ceva de la şefii sălilor de jocuri şi căutau ca şi politicienii locali să primească. Când aceştia aveau anumite momente de refuz sau când începeau campaniile electorale, li se trimiteau mascaţii, dar nu înainte de a se comunica în mass-media cum fură patronii de la sălile de jocuri. După care, se intra în normal. În Grecia, în secolul  nostru, au fost interzise şi sincer nici în Rusia n-am văzut. Să sperăm că jucătorii vor avea puterea să nu se mai ducă. Oricum, cei care se duc acolo sunt  monitorizaţi atent de poliţie, pentru că acei  normali  nu se duc. La fel cum se duc bolnavii. Este ca la loto, câştigi… dacă nu joci. Ar fi multe de scris despre locurile în care s-au distrus vieţi, destine, dar nu s-a întâmplat nimic. Cui i-ar păsa? Primarului? Partidelor? Cui? Oricum sunt sponsorizaţi şi nu eşti prost să refuzi banii de oriunde şi oricum ar veni! În rest, poveşti frumoase despre dreptate şi adevăr. (Laurenţiu Oprea)

 

 

Om de bine

om-de-bine

Ion se născuse sărac şi fără mamă. A lucrat pe unde a putut, căci tatăl îl vânduse pe nimic, altui om. Nu era o vânzare legală, ci o înţelegere aşa la negru, ca multe altele în locuri unde legea nu ajunge sau închide ochii. A fost un copil exploatat ca mână de lucru ieftină şi vândut ca un animal. Muncea până la epuizare câte 16 sau 18 ore pe zi, era ceva ce nu valora nimic, un mort social. Îi era un dor disperat de mama sa care n-a cunoscut-o niciodată. Era singur şi trist pentru că alţii aveau o mamă. Arăta în felul lui vulnerabil, sărac, dar era obişnuit cu viaţa asta şi câteodată era chiar fericit. Oricum, oricât de abuzat ar fi fost, nu-l credea nimeni, chiar dacă ar fi putut vorbi şi nici el nu prea ştia. Credea că tuturor li se-ntâmplă la fel. N-avea încredere-n nimeni, nici în poliţie, nici în judecători, nici în avocaţi sau procurori, în nimeni, oricum îşi formase propria teorie de viaţă. Erau acolo să apere interesele cuiva şi să nu  lase să apară ceva la suprafaţă din ceea ce nu convenea celor care i-au pus acolo. Era singur şi nu avea unde să se ducă.  Era uşor de exploatat iar costurile de întreţinere erau minime. Mereu înfometat ca să devină harnic. Auzise şi de alţii ca el, abandonaţi de mamă sau părinţi, ce au fost azvârliţi în închisoare sau închişi în anumite spitale, unde li se dădeau medicamente şi injecţii chiar de câteva ori pe zi, până înnebuneau. Unii erau omorâţi şi îngropaţi ca vitele. Nu avea unde să se ducă şi era singur, iar mai groaznic decât toate i s-au părut umilinţele. Această experienţă pe care el o considera mai bună ca a celor din închisoare, din spitale sau de sub pământ, l-a marcat pe viaţă. I se tot spunea că trebuie să  fie  învăţat să muncească astfel încât, când devine adult, să nu fie sărac. El credea. Printre normele morale era şi religia. Nimeni nu i-a spus niciodată pe nume, doar “băi” şi “băiete”.  N-a comis niciodată vreo crimă sau infracţiune. La un moment dat timpul chiar a trecut, aşa cum face el, şi a ajuns mare. Acum era învinuit că n-a muncit destul şi şi-a provocat singur sărăcia. Asta i-a fost viaţa, care i-a fost distrusă pentru totdeauna. La un moment dat, acolo în grajdul unde dormea au avut loc o crimă şi un incendiu. A adus apă şi a făcut tot ce a putut să stopeze focul. Tăia lemne în partea cealaltă a curţii. N-a auzit, n-a văzut nimic, de altfel nu-l interesa nimic, pentru că îi era  frică să aibă o părere, să gândească ceva sau să spună ceva. El nu ştia nimic, niciodată. A fost găsit vinovat. Nici de data asta n-a înţeles nimic, dar acuzaţiile împotriva lui au fost ca şi cum ar fi ucis pe cineva, urmând ca ei să se decidă dacă să-l omoare sau să-l închidă pe viaţă. Mai era varianta unui ospiciu, un fel de drum spre iad. S-au hotărât ca înainte să fie sterilizat. După care a fost sterilizat. Acum nu mai putea avea familie, nici copii. Altceva mai rău nu i se putea întâmpla. Oricum nu putea să se căsătorească pentru că avea o situaţie financiară slabă. Într-un moment toată viaţa i-a trecut prin faţa ochilor. Era mult prea greu de suportat. Aproape şi-a pierdut minţile şi a cerut să fie omorât, recunoscându-şi vinovăţia şi dând nişte detalii imaginare de dragoste neîmpărtăşită. Nu mai voia să găsească nici o cale să se rupă de sine ca să supravieţuiască pe termen lung. În singurătatea lui abisală şi-a dat seama că are un destin frânt. Mai bine să moară, asta-i soluţia. Călăul, nea Căldăraru, un om gras, cu buze groase şi ochii mici, a făcut de toate în viaţa lui. Nu-i plăcea să muncească, nu ştia concret să facă nimic. Aşa că a minţit, a trădat, a înşelat, dar şi-a făcut o casă şi avea patru copii. Nu a putut să fie om politic pentru că era strâmb, analfabet şi nu ştia vorbi. În schimb altceva făcea de toate. Deci, l-a luat cu un aer serios pe acest om needucat, cu o moralitate îndoielnică şi l-a dus la marginea unei păduri, l-a pus să-şi sape groapa, apoi i-a pus funia la gât, l-a ridicat pe un scăunel, a înconjurat creanga copacului cu fu-nia şi i-a împins scaunul cu piciorul. Ion nu s-a opus, el chiar voia să moară, pentru că toţi mureau şi a auzit el că dincolo se schimbă destinul omului. Cel ce a chinuit în lumea asta, în lumea cealaltă o va duce mai bine. S-a auzit o troznitură şi creanga s-a rupt. S-au speriat amândoi, aşa că nea Căldăraru i-a scos funia de la gât şi l-a dus în spate la judecătorie, a luat o puşcă, l-a legat la ochi şi a tras. Dar era un făcut, gloanţele nu se aprindeau. Ce era să facă? Nea Căldăraru nu era credincios în spirit dar era superstiţios, aşa că i-a propus judecătorului injecţia letală cu otravă. Repede, pus pe scaun, legat la mâini, la picioare şi la ochi, i s-a făcut injecţia în  mână. Ion n-a murit. Injecţia era expirată! Deodată, nea Căldăraru a început să plângă. Plângea în hohote, că la asta se pricepea cel mai bine. Plângea şi vorbea că-şi pierde slujba şi salariul de la stat, el care a avut atâtea medalii, distincţii şi ordine. Ce vor face nevasta lui, copiii lui, neamurile care-i vor averea?  Ce se va-ntâmpla cu numele lui? Recunoaşte că nu ştie nimic să facă, dar a fi călău, azi, este o meserie nobilă, pe care doar cei aleşi o pot duce până la capăt. Şi-a strigat nevasta, copiii, i-a implorat pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului, rugându-se şi tânguindu-se ore în şir, până când Ionul nostru, om de bine îl întrebă: “Dacă-mi tai venele cu lama, puteţi dom’şef să vă păstraţi serviciul?” Şi şi-a tăiat venele în faţa călăului. Iar acesta îi săruta picioarele, plângând de fericire că Dumnezeu nu l-a uitat şi i-a dat soluţia. Acum că s-a terminat totul, mă întreb dacă sinuciderea este un act de curaj sau de laşitate şi concluzionez că ceea ce nu-l omoară pe un om îl întăreşte, ca să se omoare singur! (Laurenţiu Oprea)

Lumea de mâine

virtual

Învăţământul este la pământ. Nici cu sănătatea n-o ducem mai bine. Parcă totul a fost programat să nu funcţioneze ca lumea. Toată lumea aleargă după bani. Totul are importanţă prin prisma banilor. Tinerii vor să-i imite pe cei cu bani, să fie ca ei. Viaţa este tot mai scumpă, salariile mici, pensiile şi mai mici şi mai trebuie să-ţi cumperi şi medicamente. Multe şi scumpe. Ce merge? Normal că farmaciile, crâşmele de cartier, sălile de jocuri de noroc şi chestiile alea interzise şi prohibite. A, şi mai merge repararea drumurilor. În fiecare anotimp se sparg şi se refac. Parcă nu este o coordonare între gaz, apă, curent electric şi drumuri. Nimeni nu spune, pe cale ierarhică, nimănui nimic şi, ca urmare, nici nu se centralizează nimic. Şi când un şefuleţ pleacă, celălalt o ia de la capăt empiric, pe bâjbâite. Nu ştie mai nimic, dar învaţă din mers, pe banii noştri, pe timpul nostru, pe nervii noştri. În Mediaş, doar ce-a mai rămas din centrala gazului mai pulsează viaţă. Dar nu pentru mult timp. Puţin câte puţin ne vom uniformiza. Nu vom mai invidia pe nimeni, nu vom mai fi priviţi de sus. Vom fi la fel. Trişti, săraci şi uitaţi de Dumnezeu, într-o primă fază. Propaganda va funcţiona ca atunci când îţi merge ca naiba şi ai impresia că-i bine sau că va fi bine. Trebuie să fie şi bine. Şi nu mai este, că nu-i de unde! Toamna îşi intră în drepturi. Plouă, va fi noroi, oamenii grăbiţi, îmbrăcaţi gros, sub umbrele, nu vor mai vedea pe nimeni şi nu vor mai saluta pe nimeni. Copiii vor fi mai puţin zgomotoşi şi vor merge zgribuliţi la şcoală. Oricum şcoala, la nivel normal, acesta la care suntem, nu le oferă niciun viitor, dacă nu au pe cineva sus sau noroc. Dar merită pentru copii să faci orice sacrificiu. Ce să facă ei? Rar socializează şi nu se mai joacă nici de-a v-aţi ascunselea, nici leapşa, nici şotron, nici de-a hoţii şi vardiştii, nici baba-oarba, niciun joc al copilăriei mele. Doar pe telefon, tabletă sau calculator. Ştiu tot felul de jocuri, descarcă altele noi, au devenit specialişti într-o buclă a timpului, din care nu vor mai putea ieşi uşor. Între timp se mai uită şi la desene animate. Cunoaşte personajele, acţiunea, începe chiar să folosească expresii din filmele preferate. Ca părinte n-ai timp, eşti prins cu problemele tale. Deodată copilul a crescut. A terminat şcoala generală şi e vorba să meargă la liceu. Toţi vor mate-fizică, dar puţini sunt aleşi. Ceva, ceva termină, dar oare este pregătit pentru viaţa reală? Importantă ar fi fost comunicarea cu viaţa reală. Dar ei au comunicat cu calculatorul şi desenele animate. Un fel de lume vituală. Iar despre citit, pot spune că nu le place, dar cui îi mai place? Aşa să-ţi strici ochii cu ceva ce n-are nici poze color? Groaznic. Şi apoi, s- au văzut atâtea cazuri de oameni care şi-au sacrificat tinereţea cu învăţatul şi munca şi, când să fie şi ei undeva, au terminat într-o altă lume virtuală. Păi, atunci, lasă copilul în pace, că ştie el ce face! (Laurenţiu Oprea)

 

Inspirări, expirări… prin gânduri

to-be

  • De ce, oare, nu am avut noroc de şefi direcţi deosebiţi, nu nişte lepre şi mizerabili. Cred că-i o problemă generală şi apoi, poate, astea sunt piedicile din viaţă, ca să devenim mai buni.
  • Cum poate telemeaua de vacă de la Profi să fie aşa de ieftină şi să fie din lapte de vacă?
  • Unii oameni se nasc aşa ca să distrugă totul în jur, aşa că, în ase-menea situaţii, despărţirea de ei pare soluţia cea mai bună. Nu trebuie decât puţină istorie a felului cum au procedat. De şmecheri sunt şmecheri, dar proşti, cum se spune.
  • Datorită fostului primar, atât Europa cât şi Guvernul ne bănuiesc pe toţi că suntem terorişti şi extinde aceste bănuieli infame şi asupra celor ce au luptat cu vechiul, perimatul, uzatul primar, încă din vechi timpuri.
  • Oricum, nu văd pentru România un viitor democratic şi bun în mass-media. Majoritatea manipulează informaţiile, fiind pe statul de plată (în Mediaş) al gazului, (în Bucureşti) al vreunui partid sau al vreunui privat ce ţine aproape de primărie.
  • Ca să poţi rezolva ceva, mai trebuie să rezolvi vreo câteva probleme şi nici una nu-i simplă, iar binele, practic, e imposibil de rezolvat. E complicat şi urât.
  • Cunosc un locotenent-colonel care şi-a format oamenii după chipul şi asemănarea lui. Nişte trepăduşi, mincinoşi, ipocriţi, informatori, trădători, făcând orice ca să se evidenţieze. Erau pe aceeaşi frecvenţă! Şi nu vreţi să ştiţi şi cât rău au făcut la revoluţie. Atât locotenent-colonelul cât şi învăţăceii lui au pensii mari şi sunt protejaţi de ziua de mâine, încă de mult timp. Păi, cam asta-i diferenţa între un terorist internaţional şi un ro-mân care-şi are ţintele clare şi fixe. Ceilalţi nu i-au făcut nimic. Informaţie cu impact emoţional.
  • O lege, în amănunt, nu o ştie niciun avocat. Trebuie să-i întrebi pe mai mulţi şi, de multe ori, te pregăteşti tu. În acest timp poţi face altceva sau nimic ce te-ar putea stresa.
  • Oamenii din Primăria Mediaş, de multe ori, recurg la neadevăruri şi fapte dispreţuitoare faţă de oameni, în momentele în care stau la coadă pentru diverse operaţiuni. Propagând ură şi neîncredere. Purtarea de la un ghişeu la altul se realizează în mod intenţionat, fiind marcă înregistrată vultural, bicefal, Plopeanu şi Neamţu…
  • Noi nu mai avem aproape nimic. Nici măcar sport. În ţară ne premiem noi între noi, dar în afară suntem “ciuca bătăilor”. Nu că nu sunt patriot, dar n-aş vrea să fiu “exagerat”.
  • Prea multă bătaie de joc. L-au îmbrăcat pe domnul Iohannis în uniformă de neamţ şi l-au pus pe facebook. Oricum ar fi, totuşi e preşedintele României. Acum, chiar dacă nu ne place, dar nici chiar orice să ne permitem!
  • Românii nu ştiu decât de frică. Proporţia de a face din conştiinţă e prea mică. Şi apoi, uitaţi-vă câţi bugetari avem, acei minunaţi tăietori de frunze la câini.
  • Sincer, acum n-o duc grozav, dar au fost perioade când am dus-o mai bine. Comparativ cu vechiul regim, acesta-i mai bun pentru mine, dar am muncit mult. Cărţile, ziarul de 21 de ani şi altele.
  • Nu ştiu mâine cine va mai putea plăti pensia. Bugetarii?
  • Cred că Dumnezeu a pus oamenii potriviţi la locul potrivit, doar cu noi românii a făcut o excepţie. Totuşi, eu am cunoscut şi mulţi oameni cumsecade, modeşti şi cu mult bun-simţ.
  • Pe anumiţi oameni e bine să-i cunoşti după fapte, dincolo de aparenţele lor de oameni cumsecade şi ascultători. Altfel cum s-ar explica tot ceea ce se vede. Mă refer la trădări, minciuni şi altele.
  • Am vorbit cu un programator şi el mi-a zis că îl vede pe Dumnezeu ca pe un program universal, iar noi suntem un fel de electroni cu culori deschise sau închise, depinde de energia pe care o primim. Nu mă miră că gândesc aşa, mai ales generaţia facebook. Chestia nu include elementele de morală, de compasiune, de adevăr. Deci se poate orice!
  • Ce putem face împotriva simulacrului de lege şi justiţie? Acestea sunt condiţiile de viaţă pe care le merităm. Dar ce putem face? În alte ţări, domnul Neamţu şi domnul Plopeanu ar fi fost linşaţi de mult.
  • În vechiul regim erau la fel. O grămadă de bisericuţe, găşti, familii, dar, când ieşea ceva la suprafaţă, firul roşu era sfânt, interesele naţionale primau, dar acum, cu o mie una de servicii ce-şi urmăresc interesele personale şi banii şi puterea şi influenţa, nu ştii ce să mai crezi. Toţi trag în direcţii diferite şi nu într-una. Şi asta pe banii noştri direct sau indirect.
  • Explozia de la Iaşi ştiţi ce cauză a avut, din punctul meu de vedere? În goana de a face bani, E-On n-a schimbat păienjenişul de ţevi ce plecau spre locuinţe. Sunt sită şi este normal să se facă pungi de gaze. Nu m-aş mira nici la Transgaz să fie la fel pe anumite porţiuni, dar presiunea pământului e mai mare decât a gazului, aşa că el îşi urmează calea. Aşa se-ntâmplă când pun “specialişti” la treabă.
  • Prin sate “ţiganii” fac legea. Fură, bat şi fac scandal. Victimele sunt bătrânii singuri (cine altcineva) şi femeile.
  • Jucătorii Gazului Metan au venit pentru domnul Cristi Pustai şi s-ar părea că o să avem şi performanţă. Ne trebuie mai multe victorii afară decât pierderi acasă şi acolo suntem. Adică în cupe. E greu, dar cineva a zis că-i uşor. (Laurenţiu Oprea)

Inspirări, expirări… prin gânduri

copaci

  • Se fură lemnul ca-n codru. Mi-a povestit cineva că a fost la Rădăuţi şi că în fiecare zi pleacă de acolo câte o garnitură de tren marfar. Soluţia?! Interzis lemnul la export, decât ca mobilă. Dar nu se poate!
  • Cum a putut Dumnezeu pune toţi nenorociţii, laşii, hoţii, trădătorii alături de oamenii buni? Şi oamenii buni, la rândul lor, nu sunt perfecţi, dar suma calităţilor e mai mare.
  • Tot oraşul parcă este în lucru. Acolo se sapă, dincolo se sparge, acolo se pune ceva, dincolo se plombează şi uite tot aşa. Unde să parchezi? Ştiţi că există o lege ce nu-ţi permite să parchezi decât la 25 m de o trecere de pietoni? Unde-i distanţa asta? Poate pe St. L. Roth. Ideea este alta, că-n Mediaş încalci legea uşor, pentru că n-ai baza pentru legea respectivă. Începi, în schimb, să-ţi formezi o mentalitate şi crezi că-i aşa peste tot şi… greşeşti. Oricum, mentalitatea ţi se formează din suma neregulilor făcute de alţii, care fac legile şi le transmit mai departe. Dacă eşti amendat, te consideri nevinovat. Apare frustrarea, neîncrederea şi dorinţa de a-ţi face singur dreptate. Dacă eşti civilizat, educat, nu o faci, dacă nu şi nu ai nici ce pierde, îi cureţi şi pe poliţişti, şi pe avocat, şi pe judecători. Cam asta este în mintea celui care se crede nevinovat.
  • Mă opresc oamenii pe stradă şi-mi povestesc despe problemele lor. N-am timp în primul rând, şi-n al doilea rând pe unii îi cunosc laşi, mincinoşi, hoţi, trădători, ce nu merită nici să te uiţi la ei. Dar ăştia sunt majoritatea. Să-l linşeze pe fostul primar! Nici aşa n-au curajul. Aşteaptă ca alţii să le facă treaba. Vechea mentalitate!
  • Singura soluţie pentru omenire trebuie să fie o soluţie globală, dar cum poate să fie, când avem educaţii şi mentalităţi diferite?
  • Noi, oprimaţii şi eşuaţii fostului primar de Mediaş, unde mai găsim o şansă? Totuşi brutalitatea atacurilor asupra popu-laţiei a rămas constantă. Încă se repară pe foarte multe porţiuni, ceea ce îngreunează circulaţia. Sigur avem nevoie de un pod CFR, dar cine să-l facă?
  • Recensământul de acum patru ani a fost un bluf. Concluziile nu pot fi decât ceea ce vedem noi zi de zi. Romii sunt cât noi, dacă nu chiar ne depăşesc. Cred că se ţine secret, iar ei nu se declară romi de frică sau de orice altceva ce va urma.
  • Noi am fost martorii unui imens flux de migraţie a populaţiilor în diferite ţări ale lumii, mai ales în Germania. Nu-i mai bine de Elveţia şi Ungaria, care nu i-au acceptat? Mi-e milă de francezi, care, în cumsecădenia lor şi în respectarea democraţiei şi-a drepturilor omului, au trebuit să sufere.
  • Mai am o variantă! Mai întâi se produce haosul care determină migraţia, după care se prezintă soluţia, cu planificarea şi organizarea mai bună, cu acorduri internaţionale şi o societate planificată pentru o lume fără frontiere. Adică armată mai multă care să gestioneze situaţia. Buummm…
  • S-a format o “gaşcă“ din primărie contra actulalului primar, ce avea legături strânse cu aşa-zişii interlopi romi şi nu vor să renunţe la stilul de viaţă. Nu uitaţi că atât primarul cât şi vicele sunt tineri şi au bateriile încărcate şi puteţi strica bariere, cititoare de carduri şi orice altceva ce credeţi că le va displace edililor. Îi cunosc! Nu renunţă. Vor merge cât se poate de departe pentru a face un Mediaş frumos şi curat. Şi apoi, aceştia sunt medieşeni, nu vinituri! Se gândesc la copiii lor, la neamurile lor şi la tot ce le-a aparţinut generaţiilor trecute.
  • Să sperăm că va fi aşa! Măcar pentru început să le dăm credit! (Laurenţiu Oprea)