Azi ne vedem la Cluj-Napoca!

afis-cluj

Emoţii, dar şi bucuria de a ne întâlni! Astăzi, 25 noiembrie, orele 16:30 vă aştept la Cluj-Napoca, în Sala Dietei de pe strada Memorandumului nr.21, cu prilejul unui eveniment cultural de prezentare a cărţilor mele. Am bucuria să fie alături de mine Tudor Sălăgean, moderator şi Sabin Gherman, invitat. Vă invit cu drag şi vă aştept la o seară deosebită! (Laurenţiu Oprea)

Advertisements

Prezentare de carte, Cluj Napoca

afis-cluj

Pregătirile sunt pe ultima sută de metri! Vă reamintesc:  în data de 25 noiembrie, orele 16:30 voi fi la Cluj-Napoca, în Sala Dietei de pe strada Memorandumului nr.21, cu prilejul unui eveniment cultural de prezentare a cărţilor mele. Am bucuria să fie alături de mine Tudor Sălăgean, moderator şi Sabin Gherman, invitat. Vă aştept la o seară deosebită! (Laurenţiu Oprea)

Om de bine

om-de-bine

Ion se născuse sărac şi fără mamă. A lucrat pe unde a putut, căci tatăl îl vânduse pe nimic, altui om. Nu era o vânzare legală, ci o înţelegere aşa la negru, ca multe altele în locuri unde legea nu ajunge sau închide ochii. A fost un copil exploatat ca mână de lucru ieftină şi vândut ca un animal. Muncea până la epuizare câte 16 sau 18 ore pe zi, era ceva ce nu valora nimic, un mort social. Îi era un dor disperat de mama sa care n-a cunoscut-o niciodată. Era singur şi trist pentru că alţii aveau o mamă. Arăta în felul lui vulnerabil, sărac, dar era obişnuit cu viaţa asta şi câteodată era chiar fericit. Oricum, oricât de abuzat ar fi fost, nu-l credea nimeni, chiar dacă ar fi putut vorbi şi nici el nu prea ştia. Credea că tuturor li se-ntâmplă la fel. N-avea încredere-n nimeni, nici în poliţie, nici în judecători, nici în avocaţi sau procurori, în nimeni, oricum îşi formase propria teorie de viaţă. Erau acolo să apere interesele cuiva şi să nu  lase să apară ceva la suprafaţă din ceea ce nu convenea celor care i-au pus acolo. Era singur şi nu avea unde să se ducă.  Era uşor de exploatat iar costurile de întreţinere erau minime. Mereu înfometat ca să devină harnic. Auzise şi de alţii ca el, abandonaţi de mamă sau părinţi, ce au fost azvârliţi în închisoare sau închişi în anumite spitale, unde li se dădeau medicamente şi injecţii chiar de câteva ori pe zi, până înnebuneau. Unii erau omorâţi şi îngropaţi ca vitele. Nu avea unde să se ducă şi era singur, iar mai groaznic decât toate i s-au părut umilinţele. Această experienţă pe care el o considera mai bună ca a celor din închisoare, din spitale sau de sub pământ, l-a marcat pe viaţă. I se tot spunea că trebuie să  fie  învăţat să muncească astfel încât, când devine adult, să nu fie sărac. El credea. Printre normele morale era şi religia. Nimeni nu i-a spus niciodată pe nume, doar “băi” şi “băiete”.  N-a comis niciodată vreo crimă sau infracţiune. La un moment dat timpul chiar a trecut, aşa cum face el, şi a ajuns mare. Acum era învinuit că n-a muncit destul şi şi-a provocat singur sărăcia. Asta i-a fost viaţa, care i-a fost distrusă pentru totdeauna. La un moment dat, acolo în grajdul unde dormea au avut loc o crimă şi un incendiu. A adus apă şi a făcut tot ce a putut să stopeze focul. Tăia lemne în partea cealaltă a curţii. N-a auzit, n-a văzut nimic, de altfel nu-l interesa nimic, pentru că îi era  frică să aibă o părere, să gândească ceva sau să spună ceva. El nu ştia nimic, niciodată. A fost găsit vinovat. Nici de data asta n-a înţeles nimic, dar acuzaţiile împotriva lui au fost ca şi cum ar fi ucis pe cineva, urmând ca ei să se decidă dacă să-l omoare sau să-l închidă pe viaţă. Mai era varianta unui ospiciu, un fel de drum spre iad. S-au hotărât ca înainte să fie sterilizat. După care a fost sterilizat. Acum nu mai putea avea familie, nici copii. Altceva mai rău nu i se putea întâmpla. Oricum nu putea să se căsătorească pentru că avea o situaţie financiară slabă. Într-un moment toată viaţa i-a trecut prin faţa ochilor. Era mult prea greu de suportat. Aproape şi-a pierdut minţile şi a cerut să fie omorât, recunoscându-şi vinovăţia şi dând nişte detalii imaginare de dragoste neîmpărtăşită. Nu mai voia să găsească nici o cale să se rupă de sine ca să supravieţuiască pe termen lung. În singurătatea lui abisală şi-a dat seama că are un destin frânt. Mai bine să moară, asta-i soluţia. Călăul, nea Căldăraru, un om gras, cu buze groase şi ochii mici, a făcut de toate în viaţa lui. Nu-i plăcea să muncească, nu ştia concret să facă nimic. Aşa că a minţit, a trădat, a înşelat, dar şi-a făcut o casă şi avea patru copii. Nu a putut să fie om politic pentru că era strâmb, analfabet şi nu ştia vorbi. În schimb altceva făcea de toate. Deci, l-a luat cu un aer serios pe acest om needucat, cu o moralitate îndoielnică şi l-a dus la marginea unei păduri, l-a pus să-şi sape groapa, apoi i-a pus funia la gât, l-a ridicat pe un scăunel, a înconjurat creanga copacului cu fu-nia şi i-a împins scaunul cu piciorul. Ion nu s-a opus, el chiar voia să moară, pentru că toţi mureau şi a auzit el că dincolo se schimbă destinul omului. Cel ce a chinuit în lumea asta, în lumea cealaltă o va duce mai bine. S-a auzit o troznitură şi creanga s-a rupt. S-au speriat amândoi, aşa că nea Căldăraru i-a scos funia de la gât şi l-a dus în spate la judecătorie, a luat o puşcă, l-a legat la ochi şi a tras. Dar era un făcut, gloanţele nu se aprindeau. Ce era să facă? Nea Căldăraru nu era credincios în spirit dar era superstiţios, aşa că i-a propus judecătorului injecţia letală cu otravă. Repede, pus pe scaun, legat la mâini, la picioare şi la ochi, i s-a făcut injecţia în  mână. Ion n-a murit. Injecţia era expirată! Deodată, nea Căldăraru a început să plângă. Plângea în hohote, că la asta se pricepea cel mai bine. Plângea şi vorbea că-şi pierde slujba şi salariul de la stat, el care a avut atâtea medalii, distincţii şi ordine. Ce vor face nevasta lui, copiii lui, neamurile care-i vor averea?  Ce se va-ntâmpla cu numele lui? Recunoaşte că nu ştie nimic să facă, dar a fi călău, azi, este o meserie nobilă, pe care doar cei aleşi o pot duce până la capăt. Şi-a strigat nevasta, copiii, i-a implorat pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului, rugându-se şi tânguindu-se ore în şir, până când Ionul nostru, om de bine îl întrebă: “Dacă-mi tai venele cu lama, puteţi dom’şef să vă păstraţi serviciul?” Şi şi-a tăiat venele în faţa călăului. Iar acesta îi săruta picioarele, plângând de fericire că Dumnezeu nu l-a uitat şi i-a dat soluţia. Acum că s-a terminat totul, mă întreb dacă sinuciderea este un act de curaj sau de laşitate şi concluzionez că ceea ce nu-l omoară pe un om îl întăreşte, ca să se omoare singur! (Laurenţiu Oprea)

Prezentare de carte la Cluj-Napoca

afis-cluj

Cu deosebită plăcere vă anunţ că în data de 25 noiembrie, orele 16:30 voi fi la Cluj-Napoca, în Sala Dietei de pe strada Memorandumului nr.21, cu prilejul unui eveniment cultural de prezentare a cărţilor mele. Am bucuria să fie alături de mine Tudor Sălăgean, moderator şi Sabin Gherman, invitat. Vă aştept la o seară deosebită! (Laurenţiu Oprea)

Lumea de mâine

virtual

Învăţământul este la pământ. Nici cu sănătatea n-o ducem mai bine. Parcă totul a fost programat să nu funcţioneze ca lumea. Toată lumea aleargă după bani. Totul are importanţă prin prisma banilor. Tinerii vor să-i imite pe cei cu bani, să fie ca ei. Viaţa este tot mai scumpă, salariile mici, pensiile şi mai mici şi mai trebuie să-ţi cumperi şi medicamente. Multe şi scumpe. Ce merge? Normal că farmaciile, crâşmele de cartier, sălile de jocuri de noroc şi chestiile alea interzise şi prohibite. A, şi mai merge repararea drumurilor. În fiecare anotimp se sparg şi se refac. Parcă nu este o coordonare între gaz, apă, curent electric şi drumuri. Nimeni nu spune, pe cale ierarhică, nimănui nimic şi, ca urmare, nici nu se centralizează nimic. Şi când un şefuleţ pleacă, celălalt o ia de la capăt empiric, pe bâjbâite. Nu ştie mai nimic, dar învaţă din mers, pe banii noştri, pe timpul nostru, pe nervii noştri. În Mediaş, doar ce-a mai rămas din centrala gazului mai pulsează viaţă. Dar nu pentru mult timp. Puţin câte puţin ne vom uniformiza. Nu vom mai invidia pe nimeni, nu vom mai fi priviţi de sus. Vom fi la fel. Trişti, săraci şi uitaţi de Dumnezeu, într-o primă fază. Propaganda va funcţiona ca atunci când îţi merge ca naiba şi ai impresia că-i bine sau că va fi bine. Trebuie să fie şi bine. Şi nu mai este, că nu-i de unde! Toamna îşi intră în drepturi. Plouă, va fi noroi, oamenii grăbiţi, îmbrăcaţi gros, sub umbrele, nu vor mai vedea pe nimeni şi nu vor mai saluta pe nimeni. Copiii vor fi mai puţin zgomotoşi şi vor merge zgribuliţi la şcoală. Oricum şcoala, la nivel normal, acesta la care suntem, nu le oferă niciun viitor, dacă nu au pe cineva sus sau noroc. Dar merită pentru copii să faci orice sacrificiu. Ce să facă ei? Rar socializează şi nu se mai joacă nici de-a v-aţi ascunselea, nici leapşa, nici şotron, nici de-a hoţii şi vardiştii, nici baba-oarba, niciun joc al copilăriei mele. Doar pe telefon, tabletă sau calculator. Ştiu tot felul de jocuri, descarcă altele noi, au devenit specialişti într-o buclă a timpului, din care nu vor mai putea ieşi uşor. Între timp se mai uită şi la desene animate. Cunoaşte personajele, acţiunea, începe chiar să folosească expresii din filmele preferate. Ca părinte n-ai timp, eşti prins cu problemele tale. Deodată copilul a crescut. A terminat şcoala generală şi e vorba să meargă la liceu. Toţi vor mate-fizică, dar puţini sunt aleşi. Ceva, ceva termină, dar oare este pregătit pentru viaţa reală? Importantă ar fi fost comunicarea cu viaţa reală. Dar ei au comunicat cu calculatorul şi desenele animate. Un fel de lume vituală. Iar despre citit, pot spune că nu le place, dar cui îi mai place? Aşa să-ţi strici ochii cu ceva ce n-are nici poze color? Groaznic. Şi apoi, s- au văzut atâtea cazuri de oameni care şi-au sacrificat tinereţea cu învăţatul şi munca şi, când să fie şi ei undeva, au terminat într-o altă lume virtuală. Păi, atunci, lasă copilul în pace, că ştie el ce face! (Laurenţiu Oprea)

 

…la Timişoara, apoi în toată ţara…

duma-37 Scriitorul Laurenţiu Oprea, membru al Uniunii Scriitorilor-Filiala Cluj-Napoca, şi-a prezentat cărţile la Timişoara. Evenimentul s-a desfăşurat la Reciproc Cafe. La manifestare organizată de colegul de breaslă Ştefan Both, ziarist laAdevărul, a participat şi Tudor Creţu, directorul Bibliotecii Judeţene Timiş. În prezenţa iubitorilor de literatură, Laurenţiu Oprea şi-a prezentat o parte din cărţile sale de proză şi poezie apărute în ultimii ani. A fost o seară de septembrie care nu se va uita uşor, căci comunicarea dintre autor şi public a fost ca într-o adevărată familie: caldă, sinceră şi elevată. Iată cum arta îi uneşte pe oameni prin fire nevăzute, dar trăite cu maximă intensitate.  (foto: Constantin Duma)

duma-01 duma-03duma-17

duma-08 duma-20

duma-36 duma-04 foto-2

timisoara reciproc-cafe duma-46 duma-09 duma-52

 

Inspirări, expirări… prin gânduri

to-be

  • De ce, oare, nu am avut noroc de şefi direcţi deosebiţi, nu nişte lepre şi mizerabili. Cred că-i o problemă generală şi apoi, poate, astea sunt piedicile din viaţă, ca să devenim mai buni.
  • Cum poate telemeaua de vacă de la Profi să fie aşa de ieftină şi să fie din lapte de vacă?
  • Unii oameni se nasc aşa ca să distrugă totul în jur, aşa că, în ase-menea situaţii, despărţirea de ei pare soluţia cea mai bună. Nu trebuie decât puţină istorie a felului cum au procedat. De şmecheri sunt şmecheri, dar proşti, cum se spune.
  • Datorită fostului primar, atât Europa cât şi Guvernul ne bănuiesc pe toţi că suntem terorişti şi extinde aceste bănuieli infame şi asupra celor ce au luptat cu vechiul, perimatul, uzatul primar, încă din vechi timpuri.
  • Oricum, nu văd pentru România un viitor democratic şi bun în mass-media. Majoritatea manipulează informaţiile, fiind pe statul de plată (în Mediaş) al gazului, (în Bucureşti) al vreunui partid sau al vreunui privat ce ţine aproape de primărie.
  • Ca să poţi rezolva ceva, mai trebuie să rezolvi vreo câteva probleme şi nici una nu-i simplă, iar binele, practic, e imposibil de rezolvat. E complicat şi urât.
  • Cunosc un locotenent-colonel care şi-a format oamenii după chipul şi asemănarea lui. Nişte trepăduşi, mincinoşi, ipocriţi, informatori, trădători, făcând orice ca să se evidenţieze. Erau pe aceeaşi frecvenţă! Şi nu vreţi să ştiţi şi cât rău au făcut la revoluţie. Atât locotenent-colonelul cât şi învăţăceii lui au pensii mari şi sunt protejaţi de ziua de mâine, încă de mult timp. Păi, cam asta-i diferenţa între un terorist internaţional şi un ro-mân care-şi are ţintele clare şi fixe. Ceilalţi nu i-au făcut nimic. Informaţie cu impact emoţional.
  • O lege, în amănunt, nu o ştie niciun avocat. Trebuie să-i întrebi pe mai mulţi şi, de multe ori, te pregăteşti tu. În acest timp poţi face altceva sau nimic ce te-ar putea stresa.
  • Oamenii din Primăria Mediaş, de multe ori, recurg la neadevăruri şi fapte dispreţuitoare faţă de oameni, în momentele în care stau la coadă pentru diverse operaţiuni. Propagând ură şi neîncredere. Purtarea de la un ghişeu la altul se realizează în mod intenţionat, fiind marcă înregistrată vultural, bicefal, Plopeanu şi Neamţu…
  • Noi nu mai avem aproape nimic. Nici măcar sport. În ţară ne premiem noi între noi, dar în afară suntem “ciuca bătăilor”. Nu că nu sunt patriot, dar n-aş vrea să fiu “exagerat”.
  • Prea multă bătaie de joc. L-au îmbrăcat pe domnul Iohannis în uniformă de neamţ şi l-au pus pe facebook. Oricum ar fi, totuşi e preşedintele României. Acum, chiar dacă nu ne place, dar nici chiar orice să ne permitem!
  • Românii nu ştiu decât de frică. Proporţia de a face din conştiinţă e prea mică. Şi apoi, uitaţi-vă câţi bugetari avem, acei minunaţi tăietori de frunze la câini.
  • Sincer, acum n-o duc grozav, dar au fost perioade când am dus-o mai bine. Comparativ cu vechiul regim, acesta-i mai bun pentru mine, dar am muncit mult. Cărţile, ziarul de 21 de ani şi altele.
  • Nu ştiu mâine cine va mai putea plăti pensia. Bugetarii?
  • Cred că Dumnezeu a pus oamenii potriviţi la locul potrivit, doar cu noi românii a făcut o excepţie. Totuşi, eu am cunoscut şi mulţi oameni cumsecade, modeşti şi cu mult bun-simţ.
  • Pe anumiţi oameni e bine să-i cunoşti după fapte, dincolo de aparenţele lor de oameni cumsecade şi ascultători. Altfel cum s-ar explica tot ceea ce se vede. Mă refer la trădări, minciuni şi altele.
  • Am vorbit cu un programator şi el mi-a zis că îl vede pe Dumnezeu ca pe un program universal, iar noi suntem un fel de electroni cu culori deschise sau închise, depinde de energia pe care o primim. Nu mă miră că gândesc aşa, mai ales generaţia facebook. Chestia nu include elementele de morală, de compasiune, de adevăr. Deci se poate orice!
  • Ce putem face împotriva simulacrului de lege şi justiţie? Acestea sunt condiţiile de viaţă pe care le merităm. Dar ce putem face? În alte ţări, domnul Neamţu şi domnul Plopeanu ar fi fost linşaţi de mult.
  • În vechiul regim erau la fel. O grămadă de bisericuţe, găşti, familii, dar, când ieşea ceva la suprafaţă, firul roşu era sfânt, interesele naţionale primau, dar acum, cu o mie una de servicii ce-şi urmăresc interesele personale şi banii şi puterea şi influenţa, nu ştii ce să mai crezi. Toţi trag în direcţii diferite şi nu într-una. Şi asta pe banii noştri direct sau indirect.
  • Explozia de la Iaşi ştiţi ce cauză a avut, din punctul meu de vedere? În goana de a face bani, E-On n-a schimbat păienjenişul de ţevi ce plecau spre locuinţe. Sunt sită şi este normal să se facă pungi de gaze. Nu m-aş mira nici la Transgaz să fie la fel pe anumite porţiuni, dar presiunea pământului e mai mare decât a gazului, aşa că el îşi urmează calea. Aşa se-ntâmplă când pun “specialişti” la treabă.
  • Prin sate “ţiganii” fac legea. Fură, bat şi fac scandal. Victimele sunt bătrânii singuri (cine altcineva) şi femeile.
  • Jucătorii Gazului Metan au venit pentru domnul Cristi Pustai şi s-ar părea că o să avem şi performanţă. Ne trebuie mai multe victorii afară decât pierderi acasă şi acolo suntem. Adică în cupe. E greu, dar cineva a zis că-i uşor. (Laurenţiu Oprea)