Laurentiu Oprea

Despre Laurențiu Oprea

Născut la 1 iunie 1956, în orașul Uricani (Hunedoara), Laurențiu Oprea, fire neliniștită, a îmbrățișat, inițial, cariera armelor (Liceul Militar, Școala Militară de Ofițeri de Aviație, ofițer activ până în 1982), ulterior alegând viața în civilie, cu studii de inginerie, germanistică, psihologie, angajat la întreprinderea „Emailul Roșu” Mediaș, proiectant într-o societate din Germania, exportator de piei de oaie, patron de gazetă, „Informația Săptămânii” fiind cea mai longevivă publicație medieșeană după 1989. Din 1997 a început să publice poezie, eseu, monografii, albume, iar acum acest jurnal care cuprinde însemnări zilnice în intervalul 31 XII 1912- 30 XI 2013, cu promisiunea continuării lui. N-am înțeles de ce a ales această perioadă și nu alta, dar, fiind opțiunea autorului, na ce comenta. Oricum, îi trebuie răbdare și perseverentă pentru a-ți face timp – în noianul de preocupări – pentru a consemna zilnic, fără sincope, fapte, întâmplări mărunte, întâlniri ocazionale ori programate cu oameni de toate felurile, bucurii, plăceri mărunte, necazuri neliniști, nedumeriri, suferințe, îndoieli, într-un cuvânt: existența unui om normal, într-o lume care dă tot mai multe semne de anormalitate. Preocupările lui Laurențiu Oprea sunt legate de bani (mai precis, lipsa lor), bătrânețe, mâncare, serviciile (deserviciile) vodafone și romtelecom, mâncare, baschet, loto, scrabble, cafea Târgul porcilor (joia) – unde într-o zi a căutat „ balsam de cal”, pentru că îl durea piciorul drept! – medici, foști și actuali politicieni locali. Rare sunt momentele în care face referiri la trecutul său personal: „6… Am avut o copilărie grea și o tinerețe chinuită, între foamete, frig și școală. Mi-a fost frică să am copii (pag.27) În tinerețe nici că-mi păsa așa de mâncare (pag. 75) În tinerețe, la liceu, țineam un fel de jurnal. Nu orele mi se păreau interesante, nu diverse activități, ci mesele. Notam cu scrupulozitate tot ce mâncam și la ce ore (pag. 104). Fosta mea nevastă era greco-catolică și credincioasă (pag. 107). Mă întorc în timp, când eram în clasa a IV-a. Copil de 11 ani. Aveam un învățător, Palade, o lepădătură (pag. 116). Pe 6 aprilie s-au împlinit patru ani de când a fost îngropată Lena, fosta soție (pag. 145) Eu am iubit armata în felul meu, dar am nimerit și unde nu trebuia, și cu cine nu trebuia (pag. 273)Îmi aduc aminte că la 14 ani am plecat de acasă la liceul militar. Nu aveam pe nimeni, decât o mamă, care era mai mult plecată de acasă și un tată vitreg. La 4 dimineața eram sus, pregăteam mâncarea pentru porci, curățam cotețul, tăiam lemne, mă duceam la vaci, curățam, le mulgeam, spălam ceaunul porcilor, stingeam focul și fuga la școală, la Prundul Bârgăului, 8 kilometri de teren denivelat, iarna frig, vara cald, mai vedeam și lupii. Ploaia și ninsoarea nu le băgăm în seamă (pag. 341) Trecerea în rezervă a fost pentru mine o eliberare, o bucurie de a nu mai avea tangență niciodată cu armata în nicio lume (pag. 355)”.

Cu câteva pagini înainte de final, Laurențiu Oprea scrie : „Încă o dată, din punctul meu de vedere, oamenii se împart în buni și răi, cu alte cuvinte, cale de mijloc nu există.” S-ar putea să aibă dreptate, deși, între alb și negru, există nenumărate nuanțe.

În dicționarul „Profiluri Medieșene”, Gheorghe Bușoiu și Lucian Giura spun : „Prin editarea publicației” „Informația săptămânii” și prin tipărirea anuală a unor cărți cu tematică diversă, Laurențiu Oprea este o prezență activă și interesantă.

Advertisements

2 thoughts on “Laurentiu Oprea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s