Dincolo de aparenţe

avram-pantelimon

Viaţa mea ca ziarist a fost legată, cu şi fără voia mea, de industria gazieră, cunoscând elitele. Printre mulţi care au fost şi pe care i-am cunoscut cred că de departe cel mai raţional şi cu bun-simţ a fost domnul director ing. Avram Pantelimon. Şi când scriu asta pot spune, cu mâna pe inimă, că a fost un foarte bun profesionist,  adică trecut prin toate treptele ca inginer gazist. Zona Mureş până la Cuj, atât în distribuţie cât şi exploatare, o ştia foarte bine. După şedinţe rămânea cu domnul ing. Toth, fost director, care cunoştea foarte bine zona Mediaş, de puneau la punct anumite probleme ivite. Oameni deosebiţi deprinşi dintr-o altă lume, o lume a oamenilor buni, responsabili, cu un vocabular ales şi cu un respect deosebit faţă de cei din jur, indiferent de poziţia avută. Acum îmi aduc aminte cu drag şi de domnul director ing. Gabriel Coconea şi de domnul director ing. Costel Totan, de domnul director ing. Mircea Lupu, domnul ing. Ioan Rusu, care, prin felul lor de a fi, au ridicat cu mult ştacheta profesionalismului şi omeniei de pe poziţia avută. Poate au fost şi alţii şi nu i-am cunoscut eu bine, dar ca aceştia n-au fost mulţi. Cu drag îmi aduc aminte şi de domnul ing. Jakab Alexa, care, chiar dacă nu a fost gazist, a ştiut, prin felul lui de a fi şi prin comportament, să lase o amintire plăcută, ca o dâră de parfum de calitate, pe acolo pe unde a trecut. În ziua de azi parcă ţi-e frică să apreciezi pe cineva, mai ales dacă este de la partidul de opoziţie, că s-ar putea ori să ţi se găsească ceva, ori să-ţi inventeze. A apărut şi-un sindrom al trădării, a spune despre celălalt ceva, aşa ca să scapi. Ne întoarcem la vânătoarea de vrăjitoare din Evul Mediu. Oricum legea este interpretabilă şi a face abuz de ea prea des înseamnă că ori nu mai pare credibilă, ori i se va întoarce şi celui care a abuzat de ea şi a folosit-o peste măsură şi aiurea. Despre anumiţi oameni mie poate să-mi spună cine şi ce vrea, pentru că-i cunosc dincolo de aparenţe, îi percep după bunul-simţ. Eu n-am făcut niciodată politica vreunui partid (şi pentru unii asta a fost intolerabil!) dar am făcut politica unora sau altora, ce mi s-au părut aparte, deosebiţi, indiferent din care partid au făcut parte. A fost o perioadă din viaţa mea când am fost la ţărănişti, în opoziţie, de parcă aş fi vrut să se schimbe răul comunist peste noapte, dar n-a fost aşa, şi-n 1996, când au venit la putere, eu mi-am dat demisia. Nu am acceptat nici compromisul, nici trădarea, nici înfiltrarea unora sau altora în rândul membrilor. M-a apucat lehamitea şi cred că dintotdeauna am rămas blocat pe oameni de calitate. Îmi pare rău, dar ca naţie, dacă nu vom şti să ne apărăm valorile, vom dispărea. Nu mă interesează părerea unora din Mediaş sau din ţară, care au ajuns “unde au ajuns” nu prin competenţă, prin muncă, ci prin partide, relaţii, obligaţii faţă de anumite servicii, şi n-au făcut în niciun caz bine ţării şi nici oraşului, parazitând prin incompetenţă, lăcomie şi aroganţă, specifice oamenilor goi şi neprofesionişti. Din cauza lor instituţia gazului este, în linii mari, urâtă de medieşeni şi nu numai. Ideea este că pe timpul domnului ing. Avram Pantelimon s-au construit ambele sedii ale Romgazului şi Transgazului şi le avem aici, mândrindu-ne cu ele oriunde, considerându-le un fel de simboluri autohtone. Încă în Mediaş mai sunt câţiva profesionişti şi de caracter, dar mâine vor dispărea şi nu exploziile vor fi  problema cea mai mare, cât haosul şi dezordinea care se vor instaura, că, dacă ţi-ai bătut joc de un profesionist, ăla nu-ţi mai vine, pentru că oricum are gustul amar şi nu mai vrea să se amărască şi mai tare. Scriind despre domnul ing. Avram Pantelimon, gândul mă poartă şi-n alte părţi şi la alţi oameni de valoare pe care i-a avut Mediaşul şi pe care i-am cunoscut în felul meu. La ora actuală foarte mulţi sunt neprofesionişti şi nu au nici caracter. Sunt doar nişte forme umane cu bani. De multe ori, când judeci un om, trebuie să-i vezi nu doar poziţia şi cât câştigă, ci şi tot ansamblul care l-a dus acolo. Ca să supravieţuim, ne-am învăţat să tăcem, să fim obedienţi şi de acord cu toate deciziile date de sus. Nu se mai văd diferenţele şi nici competenţele. Ne uităm în jur la suferinţele provocate de semenii noştri unor oameni şi ne bucurăm că nu suntem noi în locul lor. Nimeni nu vrea să facă nimic, să nu accepte bătaia de joc şi umilinţa celuilalt, apare invidia ca formă a egoismului şi imboldul de a merge înainte. Şi apoi compromiţând pe cineva cu legea, până se reabilitează, trece timpul şi se rămâne cu  germenii neîncrederii “dar, dacă?…”. Sunt multe lucruri pe care n-am crezut că am să le văd şi să le conştientizez, dar ceea ce ştiu este că până la urmă totul rămâne între noi şi Dumnezeu. Nici un imperiu, nici o societate, nimic n-a durat mult. Au căzut naziştii, au căzut comuniştii, credeţi că nu vor cădea nişte escroci de doi bani ce se tot rotesc, sacrificând din când în când pe cineva, sau jucându-se de-a intratul şi ieşitul în puşcărie în faţa unui popor uşor de prostit, prin mentalitatea inoculată de a accepta totul, chiar dacă asta duce la umilire, sărăcie, bătaie de joc etc. Da, te joci cu golanii, cu şmecherii, cu mafioţii, dar opreşte-te la ei, nu te lua de oamenii grei, de profesionişti în domeniu, de cei responsabili, pentru că apare neîncrederea tot mai mare a poporului în justiţie şi-n legea normalităţii. Este ca şi cum le găseşti unora ceva interpretabil şi i-ai scos din sistem o perioadă, cum a fost şi cazul “tovarăşului” Neamţu sau Plopeanu. Până la urmă n-a fost nimic, doar că au trecut pe linie moartă. E adevărat că, dacă era după mine, prima dată i-aş fi împuşcat şi apoi i-aş fi judecat. Oricum, nu mai ştiu ce face “domnul” Neamţu, dar domnul Plopeanu a luat-o pe urma domnului Preşedinte Iohannis, dă meditaţii, căci tot sistemul de învăţământ este bolnav, se dau note mici, ca să poată da “meditaţii”. Aici e un alt punct delicat. Apoi “Operaţiunea Autobuzul”, care a devenit “Ali-Baba şi cei patruzeci de hoţi”, încă neterminată şi neclară, pe principiul “sunteţi cu noi, dacă nu, împotrivă“ şi multe altele. Anumite lucruri le faci din convingere şi nu obligat, dar inocularea fricii se poate transforma, dacă nu-i făcută cum trebuie, într-o formă de curaj fanatic. Şi totul a plecat, extrapolând, de la personalitatea domnului director ing. Avram Pantelimon, ajungând la concluzia că noi, cei de azi, inventăm mijloace ca să ne facem viaţa grea şi dureroasă, iar anul 2017 ne inspiră multă speranţă… Totul ar fi trebuit să decurgă lin, frumos, ca o apă limpede de munte, dar nu se poate. Ne lovim de tot felul de cioturi şi baraje artificiale. Dar, oricum, personalitatea şi felul de a fi ale domnului Pantelimon vor rămâne în amintirea multora din industria gazieră şi pentru mine a fost un simbol, chiar dacă unii se vor supăra, dar în niciun caz nu există termen de comparaţie. (Laurenţiu Oprea)

 

Advertisements

Inspirări, expirări… gânduri

aa

  • Nu ştiu ce este în toată lumea, dar în Europa totul pare o uniformizare din multe puncte de vedere, de parcă ar fi un “şef” peste tot. Diferenţele par de ordin cultural, educaţional şi cât de cât religios. Dar nu sunt mari ca şi-n alte regiuni ale lumii, din Asia şi Africa. E ca un fel de blazare generală care nu prevesteşte nimic bun. Un fel de tensiune de dinaintea unei catastrofe. Ar trebui detensionate, nu accentuate.
  • Noi, românii, prin felul nostru de a fi, mimăm rezistenţa, mimăm revolta, dar acceptăm această formă de supravieţuire. Trădarea a fost şi înainte şi mai ales acum bine văzută şi unanim acceptată de liderii noştri. Ni s-a schimbat până şi ADN-ul. Oricum, istoria ne arată cum au terminat eroii noştri ce s-au dus până la capăt. Deci întotdeauna este ceva de pierdut, că este mai uşor decât să lupţi să câştigi. Doar de demnitate nu poate fi vorba, aşa că nu ne mai putem trezi din somnul “naţiunii” noastre.
  • Lucrul grav, neliniştitor, la ora actuală, mi se pare obişnuinţa cu totul. Şi să nu ai nici unde să te duci!
  • Consider ziarul “Informaţia Săptămânii” ca pe un exerciţiu de vindecare atât culturală cât şi spirituală. Te ajută să vezi lucrurile şi din alte unghiuri, nu doar pe orizontală. Parcă se răscoleşte ceva, vezi o dâră de sânge, aşa cum ai fost şi cum ai vrea să fii. Sau a ce ai pierdut şi ai fi putut deveni.
  • Nu îmi plac oamenii politici. Şi nici nu văd ce să îmi placă. Îmi dau un sentiment de neîncredere. Totuşi, din zece PSD-işti, cu unul am reuşit să mă-nţeleg cât de cât, dar din o sută de PNL-işti (mai ales cei care au descălecat din PDL-ul de ieri) dacă am ajuns să mă-nţeleg cu unul. Acum chiar că nu îmi pasă! Sunt prea bătrân şi prea multe nu mai sunt de surprins în faţă.
  • Nu-mi place caracterul actualului primar, nu mi-a plăcut nici cel de ieri, nici de alaltăieri şi nici cel de răsalaltăieri. Nu intru în amănunte. Prea îmi dau seama că nu are cum să fie bine! Totuşi, trebuie să recunosc că s-au făcut în mare drumurile, că s-a pus ordine la târgul de vechituri şi că s-a terminat cu debandada de pe străzi, cu parcările aiurea, sincer îmi place şi-mi doresc din suflet să fie tot aşa. …
  • Contracte cu statul nu am. Conturi nu am şi, sincer nu vedeam cum să fiu con-strâns, aşa că nu mai voiam să-mi plătesc impozitele pe 2017. Dar am văzut poliţiştii locali cum detensionează şi gestionează tensiunile şi conflictele, atât pe cele auto cât şi pe cele din Piaţa centrală. N-au tratament privilegiat, se strigă la ei, sunt înjuraţi, dar îşi fac treaba! Nu sunt în asentimentul multora, dar, sincer, parcă se simte o altă ordine şi o altă mână. Şi pe mine mă deranjează, că mă obişnuisem aşa aiurea, dar mă supun.
  • Anumite lucruri când le afli, ca anumiţi oameni pe care într-un târziu îi cunoşti, e prea târziu!
  • Îmi povestesc unii despre sărăcia din sud şi cât de uşor pot fi oamenii manipulaţi prin sărăcie şi cum, pentru nişte zahăr, ulei, făină, sunt în stare de orice. Sunt convins, în schimb, că sărăcia naşte monştri, aşa că noi, oamenii neîregimentaţi politic, suntem buni doar pentru vot şi dacă vom face vreo politică este a celor pe care-i simpatizăm într-un fel sau altul şi nu a unui partid sau altul.  Iar ca să îşi bată joc de tine cineva, ca tu să-i recunoşti valoarea, este ca o loialitate ce se pare că sfidează orice realitate.
  • Vreţi să vă aflaţi IMEI-ul telefonului mobil? Sunaţi *#06#. Vă apare un cod de 15 cifre. Ce faceţi cu el? Nu ştiu, doar că, atunci când vi se fură telefonul, sunaţi la operatorul de telefonie mobilă, indicaţi acest cod şi solicitaţi ca telefonul să vă fie blocat pentru totdeauna.
  • Puţin câte puţin oraşul moare. Cei deştepţi şi bătrâni îi aruncă pe tineri în faţă. Nu doar la nivel local, ci şi naţional şi chiar internaţional. Nu se întâmplă nimic decât o uniformizare generală rea. Totuşi cred că, dacă lucrurile s-ar întâmpla mai repede, ar apărea calamităţile sau războiul. Mă bucur că, axat pe contextul social şi pe istoria tuturor, am reuşit să dau imagini scrise cât mai aproape de realitate. E ciudată conducerea politică şi sunt convins că de-a lungul anilor unele întrebări s-au repetat în mod inevitabil. (Laurenţiu Oprea)