Inspirări, expirări… gânduri

slaves

  • Câteodată am impresia că suntem ca nişte sclavi pe plantaţie. Cei care avem sentimentul de liberi, plătim taxe şi impozite de nu mai putem. Nu înţeleg cum cei de la stat s-o ducă mai bine ca privaţii. Fericiţi sunt cei care lucrează şi la stat şi sunt şi privaţi. Îşi trec firmele pe numele altora şi au timp să şi le gestioneze.
  • Mai demult, ca să îmi plătesc datoria faţă de stat, mi s-a pus sechestru pe apartament şi am dormit în gară. Era un circuit închis pentru că nu mă angaja nimeni. Mi-am găsit un loc de muncă la Emailul Roşu, ca muncitor necalificat. Până am terminat facultatea. Mi-am plătit datoria faţă de stat. Aşa că nici pe vremea comuniştilor n-am dus-o grozav. Asta mi-a fost soarta, aşa că, atunci când am fost chemat la aniversarea unităţii militare, n-am vrut să aud de ea. Doar amintirea mă face să devin depresiv.
  • În jurul meu, oamenii de peste 65 de ani mor pe capete. Înainte se duc la diverse spitale din ţară, se operează, după care, la o săptămână, maxim două, s-a terminat. Cred că Spitalul Municipal Mediaş deţine recordul. Nici nu mă miră! Am impresia că  totul parcă ar fi împotriva noastră. Oricum şi doctori sunt puţini care au o conştiinţă curată. Păi, să nu te duci în străinătate? Normal, ca să te operezi. Şi dacă ai bani….
  • Firmele mai plătesc o taxă pe somnul politicienilor. Taxa pe apa pluvială. Adică, dacă plouă afară, tu plăteşti. Propun să plătim şi pentru capacitatea pulmonară. La recensământ, care oricum este relativ (nu ştii câţi sunt acasă, chiar dacă ei sunt la adresă), să se vină cu un aparat prin care să vedem câţi mc de aer poate să inspire şi să expire un om obişnuit. Atunci se va afla cu câte procente se mai poate ridica puţin salariul reprezentanţilor noştri. Să nu se spună că nu-i iubesc!
  • Există şi varianta B. Oamenii să fie băgaţi cu capul într-un butoi cu apă. Cel care rezistă cinci  minute poate să  plătească aerul, cel care moare, asta este, ghinion! Oricum,  n-ar fi dus-o mult.
  • La ieşirea din Mediaş spre Moşna se lucrează de zor. Vreo cincizeci de muncitori, vreo şapte utilaje, cu maşini cu tot. Muncitorii, ca un grup răspândit, neorganizat. Cei mai mulţi cu mâinile la piept, mulţi vorbind la telefon, câţiva se făceau că mătură, iar alţii se dădeau cu utilajul, că, sincer, nu vedeam că fac ceva cu el. Asta-i România constructoare! Avem experienţă în domeniu, nu?
  • Ieri, chiar dacă te năşteai sărac, parcă mai aveai şanse de afirmare. Azi? Nu! Mori sărac şi nici măcar nu ştii cum pot trăi unii mai bine.
  • Anumite lucruri nu stau în puterea ta. Câteodată eşti prea slab să-ţi ajuţi soţia, copiii sau bunicii. Ştiu, cred, dar cu ceea ce ai trebuie să faci bine, ceea ce poţi. Câteodată binele trece prin rău şi ţi-e silă de tine. Dar asta e!
  • Ce-i aşa greu de făcut naţionala? Cu echipa cu care te-ai calificat, cu aceea mergi mai departe. Nu ca-n viaţă, ca atunci când ai reuşit şi îţi vin toţi şmecherii. De-ar fi ştiut şi fostul primar asta!
  • La un moment dat, în meciul cu Albania, Bogdan Stancu este scos pe targă. A început circul. În ţară merge, dar acolo pe teren trebuie să demonstrezi fotbal, nu circ. Şi apoi îl mai aud şi pe crainic: “tot cu două goluri trebuie să câştigăm”. A fost un moment penibil. Hai să o luăm şi optimist. Noi şi ruşii am plecat primii acasă. Şi ştiţi cine sunt ruşii?
  • După ce s-au chinuit să facă praf fotbalul românesc, deodată, peste noapte, vor victorii şi încă la nivel mare. Păi nu că nu sunt patriot, dar ne-am calificat în genunchi şi ce-am vrea să facem?
  • Îmi mai aduc aminte cum pe vremuri Dinamo câştiga şi bătea totul în ţară, dar în străinătate, la primul meci cu 17 Nentori, echipa omoloagă albaneză, a luat bătaie pe cinste. Atunci am văzut forţarea notei în ţară şi realitatea de dincolo. Acum îmi aduc aminte de tot ce e legat de Albania.
  • M-am uitat şi la Torje, când a tras lovitura liberă prin minutul 85. A luat poziţia lui Ronaldo. La fiţe şi figuri ar fi trebuit să trecem mai departe.
  • Cred că terasele cu televizoare au câştigat atâta timp cât România era în cărţi. Acum la cafea te duci în locurile unde-ţi dă şi biscuitul. Cred că-i la Offside şi la Irish Pub. Nu-i important, doar ca principiu.
  • Aşa-i şi-n ţară, ne batem joc de valori şi de oamenii cu potenţial, avansând toate lichelele şi toţi obedienţii. Şi vrei performanţe. Hai să fim serioşi.
  • Din dorinţa mea de a vedea în lideri oameni cu calităţi deosebite, m-am dezgustat de-a lungul vieţii. Încă n-am întâlnit liderul, cu mici excepţii pe timp scurt, pentru care să merg până la capăt şi să fac orice mi-ar cere. Mă gândesc şi la domnul Neamţu. La început a fost altfel, apoi s-a schimbat, până n-a mai fost deloc. N-a mai avut nimic din cel de început. Cred că şi oamenii împământeniţi în funcţii de stat îşi au rolul lor. Să nu-i condamnăm doar pe lideri, fără să ne vedem şi pe noi. Dar cine are curajul să  spună: ştiţi, eu mint, eu fur, eu înşel, eu trădez, eu nu sunt ceea ce credeţi! (Laurenţiu Oprea)
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s