Concluzii, speranţe, nostalgii şi iar de la capăt

IMG_7531 Oricât de mult s-ar vorbi şi s-ar scrie, domnul Gheorghe Roman este primar şi va avea majoritatea în Consiliul Local. În acelaşi timp şi domnul Viorel Arcaş este senator. Aşa că schimbul de replici face parte din însăşi felul lor de a fi. Mediaşul a tins să rămână o linie întâi a fronturilor nevăzute şi văzute ce se prefigurează în confruntarea dintre transparenţă, curăţenie, corectitudine şi banii daţi de populaţie pentru mânăriile mizerabile ale corupţilor politici. Oricum, încă, spaţiul politic îşi adevereşte tot mai îngrijorător faima de tărâm inospitalier. Pare a începe un nou război, cel vechi nefiind terminat. Foştii patroni ai contractelor grase îşi aşteaptă noile contracte, altfel vor lovi sub toate formele, prin partidele de opoziţie. Iar dacă primarul va accepta contractele cu ei, fără mici clauze, pentru noi medieşenii va fi la fel. În acest fel putem spune că nu PNL-ul a câştigat, nici PSD-ul n-a pierdut, ci noi, oamenii de rând, cu salarii mici, ce ne plătim cu frică taxele şi impozitele, neavând niciun alt drept. La nivelul nostru nu este nimic, decât o nemulţumire surdă. La nivelul lor relaţiile se fac şi se desfac peste noapte, aşa că acei vechi vor la fel, cei care i-au fost alături primarului vor şi ei ceva, dacă nu chiar mai mult. Hai, împacă-i pe toţi. Şoaptele se vor transforma în ameninţări şi gesturile lor vor lua frecvenţe de amploare. În această situaţie ce-ar fi făcut un necunoscut, un izolat, un timid, cineva care venea de nicăieri şi n-avea nimic şi n-avea pe nimeni? Îşi mima profesionalismul, bunele intenţii şi emoţiile pozitive. Hai să fim serioşi! Toţi cei intraţi în această bătălie au ambiţii hegemonice. Dar noi, cei obişnuiţi, ne afundăm într-o criză existenţială, sub privirile arogante, compătimitor distante, ale celor ce ne trasează sumbrul drum al viitorului. Şi toate acestea aici. Am pierdut Transgazul, poate urma Romgazul, aşa încât ce evoluţii ciudate şi imprevizibile se mai pot întâmpla în sfera economicului în oraş. Merge Krombergul, prin efortul fostului dir. ing. Ciprian Hanea şi al colectivului pe care l-a format, apoi Emailul, cu vreo opt sute de oameni şi… gata. A, nu punem la socoteală centralele şi sucursalele. Aşa, din principiu. Ne rămâne o şansă: să putem accesa fonduri europene. Dacă nu o vom face, o săne înfăşurăm într-o splendidă izolare, departe de tot ce-nseamnă România şi Europa. Un mare om, cu un artificiu al perspectivei deosebit şi cu o inteligenţă socială ieşită din comun, a fost dir. ing. Costel Totan. Sunt convins că ar fi realizat multe şi pentru el ar fi meritat să treci munţi, deşerturi, ca să-ţi atingi scopul. A fost un om mare prin modestia lui, ce ştia să atragă masele. Deci nu-i destul să fii inteligent şi să te izolezi prin aroganţă şi distanţă. Nu-i destul să ai oameni şi să crezi că pot face ceva pentru oraş. E nevoie de o selecţie. Nu ca domnul Neamţu, la care conta forma, nu conţinutul, nefiind atent la chestiile în detaliu, dorind să i se dea întotdeauna dreptate, fără nici o altă părere. Acum şi este greu să-i dai afară din administraţie. Majoritatea sunt funcţionari publici cu grade înalte, cu prime peste prime şi tot felul de sporuri, care-şi cunosc bine drepturile. Ce faci, dacă nu poţi lucra cu ei? Eşti diplomat? Nu poţi. Ţi se cer rezultate şi ei lucrează împotrivă. Schimbi organigrama? De câte ori? La un privat este mai simplu. O, mult mai simplu. Trăim şi-n nişte timpuri ciudate, după legi ce nu dau seama în faţa unui partid şi mai ales nici în faţa poporului (prin votul, de altfel, ce-a făcut să fie noile legi). SRI-ul pare ocrotit şi răsfăţat de stăpânire şi, după cum se vede, nu-şi prea justifică salariile. Cred că este o luptă crâncenă între SRI şi masonerie. Dar ce fac cu hibrizii care sunt şi masoni şi SRI-şti? Încetăm totul, până şi să gândim, să nu mai vorbim de a face ceva cu discreţie şi stânjeneală, de parcă ar fi vorba de o boală, ca din acelea cu care mergi la doctorul dermatolog şi ştii că vei fi înregistrat în sistem la bolile “ruşinoase”. Şi mă gândesc dacă totuşi e un început ca unii să nu mai iasă în stradă, să nu se facă de râs. Sincer, îmi pare rău de independenţi. Ce Consiliu Local va fi acela fără independenţi? (Laurenţiu Oprea)

 

Advertisements

Generaţia facebook versus generaţia comunistă

facebook Au trecut vechile timpuri, cu vechile mentalităţi. Anumite obiceiuri tradiţionale ale legilor nescrise au rămas, adică furtul şi manipularea. Până la urmă crezi că sunt internaţionale, dacă păstrăm proporţiile. Actuala generaţie vine şi cu un vocabular nou, aşa ca să te dea pe spate încă de la început. Cei care fac lenjerie intimă, un fel de croitori de pe vremuri, ca şi cei care fac ciorapi sau cei ce fac pantofi, îşi spun mai nou designeri. Fiind în Spania, în vizită la o familie, întreb de una, de alta, până când aduc vorba de copii, adică de fata de 16 ani. Ce face? Academia de Perucherie, adică în româneşte coafeză. A, nu, mi se răspunde, ci e hair stilist! Aha, înghit eu în sec. Bun! Şi deodată m-am gândit la toate. Secretarele îşi spun “manager asistent”. Croitorii, creatori de fashion. O ţintă, un punct de ajuns, se numeşte target, răspunsul, feedback, o zonă, un perimetru, aria. Dacă vrem să ajungem într-un loc, ajungem într-o locaţie. Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă. Răspunsul este feedbackul? Nu realizăm, implementăm. E bine, nu? Democraţia cere drepturi egale (Normal că doar pe hârtie). Totul şochează, mai ales că, acum câţiva ani, o doamnă sau un domn, Conchita Wurst, în traducere liberă “Păpuşa Cârnat”, a câştigat Eurovisionul. De altfel, în Germania sunt azile pentru transsexuali şi gay, iar în azilele comune fetele şi femeile sunt violate la greu. Normal că mă refer la mentalitatea generaţiei facebook, căci cea comunistă are o asemenea percepţie puţin alterată. Nu sunt de acord nici cu o atitudine negativă faţă de tineri, dar, datorită malaxorului societăţilor de consum, au devenit nişte deviaţi social care, la rândul lor, vor naşte nişte copii degeneraţi, antisociali, devenind periculoşi pentu viitorul omenirii, mai ales pentru generaţia comunistă. De altfel, observ peste tot din ce în ce mai multă violenţă şi sex. Poate e de vină şi mass-media, pentru rating, adică atragerea publicului. Mă tot gândesc să fiu simplu, clar, cursiv, în mod nepărtinitor, încercând, cu o oarecare stricteţe, să fiu obiectiv. Mi-e greu. Argumentele mele se bazează pe fapte generale bune, cunoscute şi acceptate de mine, unde, în aceste coordonate, concluziile sunt clare. Din ceea ce am văzut, că totuşi suntem în campanie electorală, tinerii trebuiau să fie cumva motivaţi să vină la vot, dar votează într-un mod total diferit faţă de cei mai în vârstă. Şi apoi lumea s-a săturat de cei cu experienţă, vrea tineri curaţi, chiar dacă nu ştiu, vor învăţa şi, dacă vor încerca şi ceva, vor plăti greşelile. Ştiu, contează şi cine judecă greşelile. Acum se pare că s-a deschis o prăpastie în timp, nu datorită veniturilor, educaţiei şi genului (cu toate că există şi asta), ci generaţiilor. Vieţile şi lumea celor în vârstă, a comuniştilor, şi a celor tineri, generaţia facebook, sunt total diferite. Unele cuvinte, cum ar fi: comunist, securist, miliţian, CAP, alimentară, porţie, coadă, ouă, carne, şedinţă, nu mai au înţelesul pe care-l aveau cândva. Noi, cei în vârstă, avem o altă lume. Nu zic că ar fi mai bună, doar că e altfel. Ştiam că, dacă vom face punctul A, vom ajunge la B şi aşa mai departe până la sfârşit. Tinerii? Cei care nu au nicio relaţie se confruntă cu nesiguranţa locului de muncă, făcând-o de-a lungul întregii vieţi. Vor lucra sau lucrează ca stagiari neplătiţi, în timp ce cei mai săraci nu îşi pot permite să caute o slujbă fără venit. Până la urmă totul este o chestie de şansă. O casă este un vis prea îndepărat, dacă nu au de la părinţi. Nu se gândesc la pensie. Apare un sentiment al injustiţiei sociale, când văd cum unii pleacă având salarii mari şi bonusuri şi fac economia să fie pe butuci, să nu meargă şi nu e tras nimeni la răspundere. Au fost comise fraude masive şi nimeni nu a fost urmărit pentru asta, sau s-a făcut puţină vâlvă şi apoi în timp s-a uitat. Şi asta mai adesea în sfera politicului. Elita politicului a promis prosperitate, însă noi ceilalţi, ce n-am fost în sfera lor, ne-am ales cu nesiguranţa. Apare injustiţia socială, inegalitatea uriaşă şi pierderea încrederii în elitele politice. Aşa că noua generaţie facebook se-ndreaptă spre politică, locul unde poţi greşi cât vrei, dacă ştii cu cine să fii. Rata şomajului la noi este, cred, destul de mare, dar ea maschează un nivel mai mare datorat şomajului deghizat. Te resemnezi, legile nu sunt bune, dar ele nu au fost făcute pentru popor, ci pentru reprezentanţi. Şi atunci te apucă lehamitea, că orice faci este împotriva ta. Şi fără o experienţă în câmpul muncii, curată şi cinstită, nu vei şti niciodată ce înseamnă responsabilitate, cinste, corectitudine, morală, credinţă, tradiţie, demnitate. Ştii ce vezi. Dar vechea generaţie, cea comunistă, nu înseamnă doar cei ce şi-au făcut pensii mari, doar cei corupţi, doar cei incapabili să fie corecţi, demni, responsabili, doar cei pe care-i vedem cu toţii şi se ascund în spatele vorbelor mincinoase. Atunci ce au căutat acolo? Asta. Mai suntem însă şi ceilalţi, care am dori o schimbare în bine. Aşa că, părerea mea este că mulţi tineri, dacă vor reuşi să intre în politica locală sau naţională, după patru ani, se vor sătura. Pentru că una se arată şi alta este în realitate. Dumnezeu cu toţi! (Laurenţiu Oprea)