Inspirări şi expirări…. prin gânduri!

  • centru 038 Câteodată parcă îmi este greaţă (chiar fizică) de unele persoane. Să vrei să le faci bine şi ele să-ţi facă rău. Le simt invidia, ipocrizia, prostia. Se cred şmecheri, deştepţi. Agitaţi, seci, se agaţă chiar să te înregistreze. De parcă ar fi “mare chestie” şi tu ai avea nu ştiu ce importanţă.
  • Sunt servicii peste servicii. Se ascultă tot, ei între ei, dar şi pe noi. Mai bine ne-ar da banii să o ducem şi noi puţin mai bine. Cred că mult se interpretează şi, dacă nu se poate, se inventează. Noi, medieşenii, vrem să fim apăraţi, să avem drepturi, dar nu facem nimic în această privinţă!
  • Toată lumea, mă rog, aproape toată lumea vrea să te fure şi să te mintă. Din ce în ce mai mulţi oameni bolnavi de paranoia îşi caută duşmani, îi urăsc pe toţi şi au impresia că au dreptate.Ţara este sufocată de servicii şi tot felul de ciudăţenii, una mai legală ca alta, fiind totuşi o mare diferenţă între azi şi mâine.
  • Să vă dau un exemplu, cartela magnetică de acces în centru o au foarte mulţi, mult mai mulţi decât ar trebui. Ar fi bine să nu se mai pună barierele! Oricum, doar una funcţionează. Poţi merge pe sens interzis cât vrei! Ştiu, legea trebuie să fie respectată, dar cei care ar trebui să vegheze la respectarea şi buna funcţionare a ei ce fac? Normal că încep cu primarul. Nu-i treaba mea, dar el a dat drumul la haos.
  • Se lucrează la podul de peste Târnava Mare. Pe la ora 9,30, obişnuiesc să beau o cafea la magazinul “La Strada”, de pe strada Baznei nr. 2. Îi văd pe muncitori. Trag 2 (două) maşini şi sunt doi oameni. Unul pare că-i şeful, iar celălalt pare că face ceva. Din punctul lor de vedere, şi al meu, la acea oră zilele par identice. Asta-i la suprafaţă, însă baza nu ştiu cum este!
  • Priviţi parcul central, Piaţa Regele Ferdinand I. Sufocată de maşini, de mizerie, de tot felul de ciudaţi, dar mai ales de kitschuri. Unde aţi pomenit conservarea zonei istorice cu termopane şi cu trepte de pe trotuar? Terasele le înţeleg, vin şi pleacă, dar modificările care s-au adus nu le înţeleg. Nu pot da vina doar pe domnul primar Neamţu, a fost şi mâna domnului primar Plopeanu. Înseamnă că această conservare nu-i altceva decât un motiv de a face ceva în plus pentru a obţine autorizaţia de funcţionare şi cea de construcţie.
  • M-a întrebat cineva dacă nu sunt pus de domnul deputat să scriu aşa despre domnul Neamţu. Sincer, nu. Domnul deputat chiar mă roagă să o las mai încet. De ce? Acum tre-buie să fiu alături de cineva, cât de cât. Are vreun rost să mă iau de cineva care nu mi-a făcut nimic sau nu ne-a făcut nimic? Hai să fim serioşi!
  • Oricum, mie îmi place primarul de la Moşna, domnul Roba. Serios, harnic, dar mai ales de cuvânt şi de încredere. Hai să mai vedem unul aşa de popular şi săritor! Normal că-l cunosc. La fel. Foarte atent şi chiar exagerat. Păi, cei care-l bârfesc nu fac altceva decât să-i ridice faima, cum se zice. Aş vrea să-l văd eu pe acela care a făcut atâtea câte a făcut el. Uitaţi-vă chiar la drumuri. Cum vii din Moşna în Mediaş… începe dezastrul.
  • Aţi văzut de curând Agnita? Drumuri bune şi chiar piste de biciclete. Şi primarul de acolo nu aşteaptă campania electorală, cum, poate, o face cel din Mediaş. Sau se aşteaptă condamnarea? Şi până atunci ce se face? Datorii?
  • Timpul curge peste mine, ca peste un animal neputincios şi, din păcate, din ce în ce mai repede! (Laurenţiu Oprea)
Advertisements