O zi din viaţa unui primar

primar  N-am dormit bine. În ultima vreme n-am dormit aproape deloc. Oricum, am dureri mari şi încă n-am învăţat nimic. S-a terminat cu zborul, acum mă târăsc. În fond nu-mi pasă. Care sunt cel adevărat? Cel de acum… sau, poate, de atunci? În gură am un gust metalic, acid, de pisică moartă. Iar am băut aseară până noaptea târziu. Şi ce dacă? Nu am nicio obligaţie faţă de nimeni. Pe majoritatea eu i-am făcut oameni, iar acum îmi întorc spatele! S-a pus vreunul în locul meu? Toţi îşi urmăresc numai interesele lor, nevăzînd interesul general. Am luat eu ceva? Hai să fim serioşi, că atât darea cât şi luarea de mită se pedepsesc aproape la fel. Poate am fost mai curat înainte de a intra în politică, iar înainte de a fi primar, sigur. Parcă e numai vina mea? Toate relaţiile noastre cu cei din jur ne modifică, ne transformă, ne formează într-un anumit fel în fiecare clipă. E ca-n jocul de şah. El face o mutare ce mă determină pe mine să fac alta. Ah, mă doare capul şi trebuie neapărat să discut cu directorul ăla care a început să-şi facă de cap de unul singur. Apoi mai vin cîţiva oameni de afaceri plus omul meu. Nici acela nu o duce acum bine. Aproape toţi! I-am părăsit. Se clatină totul cu mine, iar în cap, parcă am sticlă pisată. Şi şoferul ăsta mă clatină că înnebunesc cu zile, mor încet. Secretara îmi zâmbeşte şi mă salută cântat. Îi răspund cu o grimasă cât îmi permit muşchii feţei. Mai bine să par sobru, decât să-şi dea seama că încă sunt sub semnul de aseară. Gata. Am ajuns în fotoliu, în faţa biroului. Mi se aduce cafeaua şi dosarul cu licitaţia reparaţiilor. Acum, dimineaţa, obosit, cu cafeaua în faţă, caut să-mi câştig existenţa. Am trecut şi prin perioade mai grele. Citesc, reformulez, vorbesc la telefon, şterg. O chem pe noua voluntară să vedem dacă vrea neapărat să se angajeze sau e din aia ce nu face compromisuri. E tânără şi tot ce-i tânăr e frumos! Dar, lasă, pot să o chem în fiecare moment. Să văd ce fac cu greva. Da, da, le spun să ceară bani mai mulţi şi automat îmi creşte şi mie salariul. Oricum, este o mişcare legală ce o putem folosi spre binele “şi al meu”. Treptat, pe măsură ce ziua înaintează, în mintea mea îşi face apariţia dorinţa de încă cincizeci de ceva, căci “cui pe cui se scoate”. Hai să-mi scot sticla de whisky din sertar. Aşa încep să uit de DNA, ce s-a strecurat şi ăsta în cap. Mă întreabă de bani! Care bani? A, aceia! Păi, dacă am avut consilieri tâmpiţi şi lacomi! Pînă la urmă sunt banii contribuabililor şi contribuabilii ăştia habar nu au ce se în-tâmplă cu ei. Le prezinţi la sfârşitul anului un fel de raport pentru proşti, le spui ce s-a făcut, tragi linia şi îi zero. De multe ori nici nu mai trebuie să le spui, omiţi pur şi simplu. Mi-e foame. Parcă mi-ar fi poftă de nişte fasole frecată cu cârnaţi şi varză acră. Aici ar merge un pahar cu vin. Nu, nu-l vreau. Nu-mi schimb băutura. Îmi mai pun un pahar cu whisky. Mă uit pe geam. Afară plouă. O clipă haosul din mintea mea s-a oprit. E după-masă. Cum a trecut timpul şi nu am făcut nimic. Da, da, mâine. De mâine îi chem pe toţi la mine şi le arăt eu. Şi acum au plecat toţi. Am şi mapa de semnat. Tot mâine. Am rămas singur. Sunt singurul care munceşte în primăria asta. Multe lucruri sunt altceva decât par a fi. Poate lumea mă invidiază din cauza poziţiei de înalt funcţionar public din care pot face şi bine, celor care au fost alături de mine şi care au meritat, şi rău, celor ce mă deranjează şi care şi-au căutat-o. Pe ăştia din urmă chiar nu-i înţeleg! Ce treabă au ei să se războiască acum cu mine? Şi pentru ce? În fond nici nu are importanţă. Importanţi sunt cei care m-au ales şi care sunt majoritatea! Ei ce-ar fi făcut în locul meu? Cum adică nu-i interesează? Mai sunt şi laşi, dar de comentat, comentează. Oricum, am fost şi sunt primar. Ei nu au fost nimic. Şi nici nu vor fi. Proştii dracului! Auzi cu ce pretenţii vin. Hai, că am muncit destul! Hai acasă! Şi aşa, domnul primar, cu mers ţeapăn, porni uşor spre maşina căreia şoferul îi deschise uşa. Şi a plecat cum venise. Pe aceeaşi vreme închisă şi mohorâtă, urmând ca mâine să rezolve problemele stringente ale comunităţii ce stătea încremenită, cu palma la gură, neştiind ce să facă. Important, până la urmă, a fost, este şi va fi faptul că taxele şi impozitele lor sunt acolo! (Laurenţiu Oprea)

Advertisements