Viaţă de poliţist

politie

Departe de mine gândul să-i laud sau să le iau apărarea. Sunt şi printre ei buni şi răi. Totuşi, odată m-am întors din Ploieşti cu trenul, iar în compartiment era un grup care mergea la Cluj. Şi mă gândeam cum să fac să văd ce-i dincolo de aparenţe şi de uniformele frumoase ce impun respect. Acum, după cum bine ştiţi, nivelul de corupţie este insuportabil. Funcţiile se dau pe cât se poate produce. Adică nu te-am pus acolo pe salariu mare şi nici nu ţi-am dat puterea asupra altora, pe prietenie. Ţi-am dat-o pe încredere şi produci. Nu ştiu cum, din când în când îţi mai spun şi eu, ca om din umbră, dar trebuie să scoţi. Nu la toţi, dar la majoritatea da. Mulţi, în schimb, uită, iar, după ce se schimbă şeful, el rămâne. Începe să mârâie că-i persecutat, începe să comenteze şi să nu îşi facă treaba. De cele mai multe ori nici nu prea ai ce să le faci. Sunt dintre acei cu legi şi drepturi. Oricum, majoritatea dintre noi suntem în afara legilor bune, adică a drepturilor pe care ar trebui să le avem. Pentru ei funcţionează un sistem de reguli, pentru noi alt sistem. În acest caz, pentru noi, cu o aparenţă de legalitate, funcţionează poliţia. Te duci şi faci o plângere cum că ţi-a furat cineva portofelul unde aveai 40 de lei. Poliţiştul trebuie să-ţi rezolve cazul, altfel se-ncarcă el cu A. N. (adică, A. N. înseamnă autor necunoscut). El trebuie să-i prindă pe hoţi. Acum, trebuie să recunosc că are acces la o bază de date şi îi cunoaşte pe infractori şi metodele lor de operare. Activitatea lor este diversă, de la triciclete, biciclete, televizoare, diverse lucruri mai mult sau mai puţin valoroase, până la maşini, apartamente. A, cum se fură apartamentele? Nu chiar, ci avansul! Se face rost de actul de identitate al poprietarului. Pe calculator i se înlocuieşte poza cu a infractorului. Apoi de actul de proprietate şi se găseşte cumpărătorul. Mergi la notar şi faci actele pentru un avans. Pri-meşti avansul, după care, altul la rând. De obicei aici avansul este de câteva mii de euro. Apoi mai sunt cei care fură lănţişoare de la gât sau inele. De obicei se iau de la bătrâne. “A murit regele Cioabă şi vrem să vă facem cadou un lănţişor de aur”. Tu nu vrei, el insistă şi-n timp ce-ţi pune la gât un lanţ obişnuit, îl subtilizează pe cel de aur. Şi-ţi mai pasează nişte tinichele în hârtie în timp ce ţi le ia pe acelea de pe degete. Cum? Au îndemânare. Sunt lucruri pe care ei le pot face şi le fac, în timp ce noi nu le putem gândi, datorită educaţiei şi felului nostru de a fi. Nici nu ne putem apăra împotriva lor de la o anumită vârstă. Mai este metoda vânzării de cuţite sau vase a diverşilor ţigani ce-ţi intră în casă. Văd unde ţii banii şi apoi asta este. A nu-i uita pe cei de pe internet, ce-ţi prezintă una şi-ţi vând alta. În aseme-nea situaţii, reclamaţia trebuie făcută repede, ca să ţi se poată recupera de către poliţist banii de poştă.  Apoi, un poliţist bun este întotdeauna prezent de sărbători şi chiar sâmbetele şi duminicile. Anumite lucruri se-nvaţă din mers. Metodele de comunicare cu infractorii sunt diverse, de la caz la caz. Din rândul lor îţi selectezi şi informatorii. De multe ori aceştia mint sau îşi urmăresc propriile interese. Trebuie să te informezi exact şi să fii mereu în priză, cum se zice. Majoritatea problemelor apar din cauza sărăciei. La arest sau în închisoare sunt prea mulţi într-o cameră mică. Condiţiile sunt jalnice. Noul Cod Penal pare să-i favorizeze pe infractori. Trebuie acţionat în spiritul legii. Şi la orice îţi trebuie tot felul de dovezi. Trebuie să cauţi să intri în locuinţe infestate cu tot felul de boli. Una mai contagioasă ca alta. Sărăcia pare să fie izvorul tuturor relelor. Salariul lor nu-i mare, pe lângă ceea ce trebuie să facă. Dar cei ce pun suflet în muncă par să nu aibă linişte. Oricum, drama începe când se pradă semenii prin toate mijloacele, fără nicio remuşcare etică sau umană. Toţi avem în dotare, de la naştere, înclinarea spre furt şi minciună. La unii este în proporţie mai mare, la alţii în proporţie mai mică. Suntem obsedaţi de nevoia supravieţuirii, mai bine ca toate speciile vieţii. Averile mari nu s-au făcut prin respectarea legii, ci prin eludarea ei. Mulţi învaţă dreptul nu ca să respecte legea, ci să-i găsească fisurile. De obicei aceşti infractori îşi asigură urmaşi care repetă aceleaşi lucruri. Mediul pune în mişcare un proces de perfecţionare. În el sunt şi duşmanii şi forţele ostile. Personal am rămas captivat. Mi-a părut rău că m-am despărţit de ei. Relaţiile mele cu Poliţia din Mediaş nu au prea fost grozave. Mi s-a spart apartamentul odată şi parcă infractorii au fost ajutaţi să scape. După care, fără voia mea, am văzut, la Sibiu, cum doi au spart un chioşc. Am dat tot felul de declaraţii de mă săturasem. Apoi, am lovit cu spatele un stâlp metalic din faţă de la Romexterra, fără să se-ntâmple nimic, doar mi-am îndoit puţin bara din spate. Oricum, a fost insesizabil. Nu ştiam ce să fac şi m-am dus la Poliţia Rutieră. După ce m-au pus să aduc tot felul de hârtii, am fost amendat cu 100 lei şi penalizat cu 3 puncte pentru că s-a întâmplat în spaţiul public. Bine că şi ce face primarul acesta este în afara spaţiului public! Iar culmea a fost când mi-am predat pistolul cu gaz. Am avut şi aşa ceva. Mi-au cerut la Sibiu permisul portarmă. L-am predat şi după un timp i-au trimis pe cei din Mediaş să verifice condiţiile în care ţin pistoletul. Sunt nişte condiţii speciale, trebuie să ai un fel de cutie. Normal că Poliţia din Mediaş mi-a cerut permisul. Le-am spus că e la Sibiu. Cei de la Sibiu spuneau că nu-l au, aşa că am luat pistolul şi m-am dus la Sibiu şi l-am predat. Puteam să fiu vulnerabil, aşa că l-am predat şi gata. Gratis. Şi poate ultima a fost când un chioşc de vândut ziare din faţa blocului de la mine, ziua în amiza mare, mi-a dispărut. Poliţia nu a reuşit să dea de urma hoţilor, dar nici eu nu am depus plângere. De prost sau mai bine zis nu am vrut să le fac probleme. Normal că-mi pare rău că n-am depus plângere. Era legal şi cred că şi-ar fi dat interesul mai mult. Deci, stau să mă gândesc că, dacă tot sunt aşa de grozavi cum au povestit, eu de ce am avut mereu probleme cu ei? Să fi fost doar neşansa? (Laurenţiu Oprea)

Advertisements