Fenomenul KROMBERG

kromberg1

De obicei nu caut să exagerez în ceea ce se-ntâmplă sau văd. Şi-n general am dreptate. La fel, mă feresc cât pot să mint. Mai devreme sau mai târziu, mi se întoarce împotrivă, dar mai ales nu intru în contact cu anumiţi oameni. Dacă mă credeţi, bine, dacă nu, tot bine. Acum vreau să vă prezint Krombergul. Normal că doar ce-am văzut şi ce ştiu. Se întinde pe o suprafaţă de 2.700 mp. Condiţiile de muncă sunt foarte bune. Luminat şi cald (iarna). Produce cabluri electrice pentru maşinile germane. Important este că se fac angajări. Condiţiile sunt minime. Trebuie să ai cel puţin 8 clase şi să faci un test psihologic simplu. Normal că trebuie să distingi şi culorile, pentru că e vorba de cablajuri cu opt sute de fire, ce au culorile lor, cu punct de plecare şi destinaţie. Oricine este bine primit şi sunt foarte importante comunicarea şi lucrul în echipă. Nu se fac angajări de patru ore, tocmai pentru continuitatea fluxului şi menţinerea sub control a producţiei. La ora actuală sunt peste 2.300 de angajaţi care au un salariu, bonuri de masă, autobuze la dispoziţie. Autobuzele circulă aproape în tot judeţul pentru a asigura cele trei schim-buri. Periodic salariul creşte, plus există o serie de stimulente înaintea sărbătorilor religioase şi nu numai. Mi se pare totul curat, eficient, normal. Nu sunt şefi care strigă, nu-i agitaţie, nu sunt întreruperi de flux din cauza diverselor şedinţe, fiecare ştie ce trebuie să facă şi toţi aparţin cu adevărat întregului, de a da randamentul maxim. Timp de câteva luni eşti pregătit, nu râde nimeni de tine şi ai posibilitatea de a avansa. Este o gândire clară şi o mentalitate germană. Sincer, mie îmi place. Este un loc de muncă sigur şi condiţiile sunt civilizate. Mă surprind diferenţele culturale şi de educaţie ale angajaţilor care lucrează împreună, ca un întreg. Randamentul şi munca în echipă sunt singurele criterii valabile. Întreprinderea, de altfel, respiră şi inspiră încredere şi siguranţă. Nu vă spun poveşti şi nici nu îi laud, este o certitudine, este o garanţie a zilei de mâine, este o mână ce li se întinde tuturor celor care vor să muncească şi nu au altă şansă. Nu-ţi trebuie relaţii, nu-ţi trebuie cunoştinţe, totul stă în tine şi-n puterile tale. În fiecare zi de luni şi miercuri, dimineaţa, te duci, completezi o cerere, dai un test banal şi eşti angajat. În caz că ai căzut la test (mai sunt şi zile rele) poţi veni săptămâna viitoate şi-l dai din nou. Nu trebuie decât să ai încredere în tine, şi nu ştiu de ce să nu ai, aşa că, dacă vrei, poţi reuşi. Şi ma ales poţi avansa singur şi corect! Acum faceţi ce vreţi, dar nu ştiţi că acest miracol se află în Mediaş? Şi nici nu veţi fi speriaţi de spectrul şomajului. Nu ţin cont nici de sex, nici de vârstă. Doar de dorinţa de a avea serviciu, de a aparţine unei comunităţi moderne, cu o tehnologie superioară. Şi e sigur! (Laurenţiu Oprea)

Advertisements

Când nesimţirea-i mare şi “proşti e mulţi”…

impozit-cladire

După ce primarul şi-a bătut joc, cât a putut şi cum a putut, de soarta acestui oraş, acum, la început de an, să-şi justifice parazitismul propriilor alegători s-a mai inventat ceva. Ajungem imediat! La început de an trebuie să plăteşti o grămadă de impozite (din care nu se vede nimic), de exemplu:

– impozit pe clădire (binecuvântat fie locul)

– impozit (taxă) de salubritate – (mi se pare normal, cu toate că acei care câştigă mai bine consu-mă mai mult, deci fac mai multă mizerie)

– impozit pe mijloc auto (De ce? Pe poluare? Este o altă direcţie. Pentru întreţinerea drumurilor? Haida de… la halul în care sunt, şoferii ar trebui să primească bani. Deci, chiar aşa, de ce?)

– taxă de copertină (garaj) – Nici asta nu o văd bine. Pentru ce? Eu l-am făcut sau l-am cumpărat şi am plătit o grămadă de autorizaţii la început

– taxă “Pacea”. Asta iar e bună. Mori! Cineva, cumva, tot trebuie să te-ngroape. De unde bani?

– taxă pentru locul de veci, iar nu sunt de acord. L-ai luat o dată, deci gata. Dar cu popii şi cu taxele lor nu te pui. Aceştia ar lua şi de pe aerul din biserică, dacă ar putea

– abonament RDS – televizorul, ce poţi face altceva, câteodată

– abonament la autobuz – că doar nu o să mergi numai cu maşina

– asigurarea auto minimă, RCA-ul – pentru accidente

– rovinieta – o plăteşti cu bucurie, cunoscând drumurile din Mediaş

– verificarea tehnică la maşină

– telefonul fix – de unde vorbeşti mai ieftin

– telefonul mobil – că ai şi tu la fel ca toată lumea

– apa şi canalul

– electrica.

Şi, dacă eşti privat, îţi trebuie un aviz de funcţionare pe care ţi-l eliberează primăria. De ce acte ai nevoie?

– o copie după avizul vechi

– copie după contract deţinere spaţiu

– certificat fiscal (2 + 5 lei taxe sau 14 lei pentru urgenţă, de parcă ar face ceva în plus)

– cerere tip şi, nu în ultimul rând, aberaţia, extras de carte funciară-intabulare spaţiu comercial. O tâmpenie mare cât galaxia, ce face ca unii să-şi dea o importanţă mai mare decât trebuie, dacă nu va mai fi vreo taxă în plus.

Cam astea sunt taxele în linii mari, deci a început şi domnul Neamţu ca domnul Plopeanu, care punea taxă pe cultură, 50 lei. Credeţi că am uitat? Nu n-am uitat. Că lumea atunci nu l-a votat pe domnul Thellmann decât prin inducţie cu Sibiul şi împo-triva domnului Plopeanu. Acum domnul Neamţu are un fel de protocol cu şcolile, grădiniţele, Spitalul, Direcţia de Asistenţă Socială, Piaţa, Eco-Salul etc., peste 80 % din oraş depinzând în mod direct sau indirect de el, deci oamenii nu au curajul să-i spună în faţă ce ar trebui să-i spună. Primarul, subtil şi profund, arată cu degetul spre Apa Târnavei Mari, care s-ar face vinovată de starea drumurilor, dar personal nu cred, n-are nicio legătură. Vă dau şi un exemplu. Strada care duce spre variantă, pe unde a fost fabrica de mobilă, la trecerea de nivel cu calea ferată, ce-i? Acolo s-au pus instalaţii de apă? Sau ce-i cu ea, domnule primar? Gropile sunt mari, strada-i praf (vara) şi gropi cu apă (toamna şi primăvara şi o parte a iernii) şi numai gropi vara. Ce faci cu banii de taxe şi impozite? Fie vorba între noi, de ce nu faci şi Târgul Porcilor? N-ai cu cine? Sau banii aceia sunt la negru? Dacă nu poţi, îţi dau o idee. Dă-o în administrare sau pune un alt şef al pieţei. Nu poţi, că altfel nu ai avea treabă cu ANI, şi apoi cu DNA-ul, încă nu ai scăpat. Vedeţi, domnule Primar, totul a pornit de la un fleac, intabulare spaţiu comercial! Dacă nu terminaţi cu abuzurile directe şi indirecte asupra oraşului, fac poze la tot ce înseamnă mizerie. Că mâine, dacă aţi candida şi aţi avea concurent o pubelă, medieşenii cred că ar alege pubela, ca antivot împotriva dumneavostră! De altfel, cred că mulţi gândesc ca mine (din păcate mai sunt şi cei interesaţi să gândească şi ca Dumneavoastră), dar n-au curajul să spună în faţă. Eu nu depind sub nicio formă (şi nici nu vreau) nici de dumneavoastră şi nici de vreunul din oamenii dumneavoastră. E timpul “lucrului bine făcut”, domnule Primar!

Cu stimă, Laurenţiu Oprea.

Pledoarie pentru baschet

CS-Gaz-Metan-Medias-2014-2015

Mă bucuram într-o perioadă când pierdea Asesoftul. Erau prea forţaţi, prea artificiali, cu toate oficialităţile de partea lor. Acum au un joc frumos, clar. Mă îngrozeam când jucam cu ei. Puţin câte puţin ne-am revenit şi noi. Pentru mine, cel mai mare antrenor de baschet pe care l-am cunoscut a fost domnul Bruno Soce. Din ţesătura de detalii făcea să iasă victoria. Avea şi jucători de marcă, buni, cu foarte mult potenţial. Dar ce a fost, a fost. În baschet minunile sunt rare şi o echipă este un amestec de calităţi ale jucătorilor. Oricum, parcă lucrurile acolo au început să se estompeze. Sala nu mai este în delir, nici n-ar avea de ce. Spectatorii? Dacă umpli jumătate din sală. Nu mai este nici domnul Cornel Fugaciu să comenteze meciul, care, trebuie să recunoaştem, o făcea profesionist. Acum este cineva la staţie ce spune din când în când scorul, de parcă nu l-ai vedea pe tabelă. Arbitrii, cu tot arbitrajul lor, nu se mai doresc a fi linşaţi de spectatori. Culisele nu mai sunt complicate, nu se mai strigă “ieşi afară javră ordinară!”. Nu mai sunt explozii de fluturi şi nici îngeri să bage mingi în coş. Mişcările sunt rapide dar ineficiente, iar când sunt eficiente toată lumea stă, mă refer la adversar. Şi deodată Gazul bate Steaua. Dar nu oriunde, ci acasă la ea. Şi după cum am văzut meciul, n-a fost niciun aranjament. Gata, mă duc la baschet. Am văzut dăruire, viteză, talent, am văzut o echipă închegată, clară, bătăioasă. Îmi dă imboldul s-o iau de la capăt în fiecare săptămână, împotriva tuturor problemelor. Merită să-i văd. Nu ştiu cum au făcut, dar, credeţi-mă, am avut sentimentul că sunt ca pe vremuri. O fi meritul antrenorului, stafului, al cui? De parcă ar avea importanţă. Un meci de baschet îmi place sau nu, la fel ca echipa, cu inflexiunile ei. Vreau miracole, în Sala Sporturilor Mediaş! Şi vreau să ţină tot anul! (Laurenţiu Oprea)

Primarul, poluarea sonoră şi efectul de seră

Fotografie0809

Se ştie încă de pe vremea geto-dacilor, când veneau norii grei de ploaie, gata să inunde recoltele şi să ducă locuinţele strămoşilor noştri, preoţii îi adunau pe localnici, ce trăgeau cu săgeţi în nori şi băteau în tobe, făcând gălăgie. Întâmplarea a făcut ca de câteva ori norii să plece şi soarele să apară. Unul nu şi-a modificat obiceiurile şi prin politica lui oficială de a pune capăt sărăciei şi a da de lucru tuturor care vor ceva, punând bazele unei noi şi democratice relaţii între oraş şi oa-meni, a început cu fundaţia drumurilor (şi-a rămas acolo). Aşa că, vrei nu vrei, ceva se lucrează în oraşul acesta. Poate nici n-ar fi deranjat, dar zgomotul, întreruperea fluxului normal, maşinile mari, grele, ce-ţi taie faţa, făcându-te să-ţi iroseşti energia în gânduri negative şi-n timp pierdut. Până atunci te-ai crezut liber şi fericit, dar realitatea iar te-a trezit. Te simţi singur, părăsit şi mai ales nervos. Lucrurile de sus, de pe scaunul Primăriei, sunt văzute cu cinism şi prefăcătorie şi, ce-i culmea, că par întărite de lege. Că altfel cum s-ar explica sfidarea asta continuă? Dar să nu ne abatem de la zgomotele permanente de pe drumurile europene ale Mediaşului (că doar suntem în Europa), ce au fost preluate şi de la precedesori. Bineînţeles nu de amploarea asta. Acum (v-aţi prins) piaţa de desfacere a acestei poluări sonore a fost adresată norilor de ploaie care nu numai că n-au inundat Mediaşul, dar nici nu au îngheţat. Deci, ori toamna a întârziat, ori primăvara a venit mai repede! Cert este că s-a produs minunea. Piaţa din Târgul Porcilor a rămas neschimbată pentru că, pe criza asta, orice proces de tranziţie este supus unor mişcări de personal şi chiar restructurări ce pot costa pierderea de lo-curi de muncă. Aceste mişcări au fost în lucru la drumuri. Bineînţeles că au fost şi mişcări sindicale, ce au fost ţinute în frâu prin comun acord, de genul: “Da, să se ridice salariile! Mă dai în judecată şi câştigi. Şi cu ocazia asta mi-l ridici şi pe al meu”. Şi uite aşa toată lumea e mulţumită. Dar să nu ne abatem de la “Calea cea dreaptă“. Deci poluarea sonoră a adus soarele, ce face ca drumurile să arate cum arată, de altfel şi din avion. Important este că-i cald şi bine. Efecte colaterale? Nu se vor consuma gaze atâta, deci în mod indirect nu se e vor încasa bani prea mulţi şi astfel vor scădea sponsorizările către Primărie, educaţia şi sănătatea din Mediaş, care oricum nu se văd. Deci punct şi de la capăt. Sigure sunt taxele şi impozitele cetăţenilor, fie ploaie, fie vânt, fie vreme bună. De multe ori cred că subiectele în Mediaş s-au epuizat, dar nu, cât timp avem “acest” primar, ele nu se vor epuiza niciodată, chiar dacă unii nu au curajul s-o spună deschis. Mai mult decât faptul că trăim într-o cocină pe banii noştrii, ce se poate pierde? (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri

bine sau rau

  • Poezia este ceva intim. O exprim prin simboluri pentru iniţiaţi. Nu-ţi poţi deschide sufletul oricui şi apoi, citită cu atenţie de câteva ori, îţi lasă un sentiment plăcut.
  • Fado, o muzică portugheză tristă, plină de speranţă, de durere, mă fascinează. Dacă aş avea bani, m-aş duce să-nvăţ portugheza şi muzica fado. Într-o altă viaţă sau lume.
  • Aflăm, acum, despre cum s-a manipulat revoluţia din 1989. Cum a fost gândită şi chiar planificată. Peste 25 de ani vom afla cum a ieşit domnul Iohannis preşedinte şi cam cât a costat. Cred că, totuşi, până la urmă, este vorba de bani.
  • Mi se pare ciudat cum unii îl caută pe Dumnezeu. Nu există în afară pentru că noi suntem o parte din el. Nu ştiu exact care, cea bună sau mai puţin bună, dar, cu certi-tudine nu-l putem vedea, doar imagina, revela.
  • Mai devreme sau mai târziu, răul sau binele făcut ni se-ntoarc! E bine, totuşi, în dorinţa de a face bine să fim atenţi. Cunosc pe mulţi ce au ajutat oamenii străzii şi au sfârşit omorâţi sau furaţi!
  • Există o cruzime inexplicabilă la unii oameni simpli, fără educaţie. Prind câini vagabonzi, căţeluşi mai exact, fără apărare, şi îi taie, după care îi aruncă de pe locuri înalte. Şi nici măcar nu sunt copii, sunt forme umane în toată firea. Cum ai putea să-i tratezi?
  • Tot mai mult se formează un sistem parazitar prin mai multe mici sisteme bugetare. Multe legi ar trebui schimbate dar nu le convine celor ce conduc. Ar trebui găsite alte supape de scăpare.
  • Cică, este foarte important să gândeşti pozitiv. Cum o poţi face când totul în jur parcă se… prăbuşeşte.
  • Atâta tămbălău cu petardele şi asta în fiecare an. Până la urmă tot se vând şi peste tot. Aici iar nu înţeleg. Dacă sunt interzise, cum de pot unii să le vândă şi alţii nu?
  • Aşa-zisul Ţinut Secuiesc, care cuprinde 153 de localităţi din judeţele Mureş, Harghita, Covasna, Braşov şi Bacău, nu s-a bucurat în cele din urmă de susţinerea în unanimitate. Chiar şi unde nu au existat consilieri români, proiectele de hotărâre nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptate. Nu au putut fi de acord cu segregarea etniei ce duce la dezbinare. Cine naiba a inventat-o?
  • Ce faci când, într-un proces, îţi iei un avocat şi crezi că-i de bună intenţie, mai ales că-l plăteşti şi el nu face nimic, ba chiar se dă cu partea adversă? Ce faci? Asta-i viaţa! O iei de la capăt.
  • Întotdeauna am zis că ar trebui schimbate legile. De ce, în momentul când eşti la putere, poţi face ce vrei iar după aceea plăteşti? Nu-i totuna legea? Am impresia că, de multe ori, pe lângă bani apare şi frica de a fi dat în vileag. Asta-i ţine, de altfel, pe unii în funcţii şi îi face obedienţi, supuşi, ascultători, respectuoşi faţă de şefi.
  • Atâţia medici, savanţi, matematicieni, fizicieni, biologi, chimişti, profesori şi nicio invenţie care să revoluţioneze lumea. Ştiu eu, să nu mai fie foamete, sete, frig, frică, să putem intra în alte dimensiuni, să putem intra în contact cu alte fiinţe, să putem singuri să vizităm sistemul nostru solar, să ne plimbăm pe alte planete şi sateliţi şi câte şi mai câte. Aceeaşi vânzoleală, minciună, speranţe, boli, morţi, războaie, tensiuni. Şi, dacă acum ar mai apărea un Iisus Cristos, omenirea l-ar răstigni din nou.
  • Ar trebui să se facă un parteneriat, să-i zicem profesional-educaţional, şcoală-spital. Din două catastrofe parazitare ale statului nu poate ieşi ceva bun, dar, totuşi, în direcţia asta mi s-ar părea interesant. Adică unei părţi a teoriei să-i conferi un vector practic.
  • După şomaj, la un anumit timp, intri într-un anumit ritm de nepăsare. Apare reţeta obişnuinţă, lenea, neîncrederea şi chiar dacă-ţi oferă cineva un loc de muncă, nu te duci. Adică pentru minim pe economie, când vedem la televizor cum fac alţii banii şi nu păţesc nimic!
  • Nu sunt rasist, nici xenofob, nici antisemit. Sunt împotriva unui anumit tip de comportament şi educaţie. Mă gândesc la Timişoara, acolo unde s-a dus familia Roşu. Există un interlop, bineînţeles că fără principii şi educaţie, ce-şi punea oamenii lui într-o locuinţă dintr-un imobil central, şi aceştia începeau cu chefurile, cu scandalurile, făcându-i pe vecini să tot plece şi să vândă ieftin. Asta a făcut ca în scurt timp să devină proprie-tarul necontestat al multor locuinţe centrale. Mă gândesc, extrapolând la anumite locuri de muncă, în cadrul unui sistem, că nu poţi lucra cu un anumit tip de indivizi, orice ai face. Ce-am învăţat din toate astea? Că împotriva unor ticăloşi trebuie trimişi la luptă alţi ticăloşi. Oamenii de treabă sunt folosiţi în aceste lupte ca pioni, ceva colateral, buni de sacrificat.
  • Dacă te duci la Paris, unde te mai duci să vizitezi? Normal că la Muzeul Brâncuşi. Acolo era închis. Ca altfel în justificări, ameninţări, insulte, reprezentanţii noştri de acolo nu duc lipsă. Îţi este lehamite şi te duci în alte părţi, ce sunt reprezentate de România. (Laurenţiu Oprea)