La mulţi ani!

2015 La multi ani Echipa ziarului Informaţia Săptămânii vă urează un sincer şi călduros “La mulţi ani” şi vă doreşte un an 2015 pe măsura aşteptărilor dumneavoastră!

Advertisements

Lumea Petromului sau cum merge justiţia

resize Petromul a fost (şi este) o mare companie. La un moment dat lucrurile nu mai mergeau cum trebuie. Era destul de greu de supravegheat o grămadă de personal. Au apărut dealerii! Totuşi, ca personalul să fie mulţumit, cineva a dat în judecată compania şi fiecare angajat trebuia să primească mai multe salarii compensatorii. Un executor judecătoresc şi un notar au luat banii, urmând să-i dea mai departe. În dulcele stil românesc, ei au dispărut definitiv cu bani cu tot. Oamenii n-au primit nimic, decât pe nişte hârtii fictive. Între timp, Petromul a câştigat procesul prin recurs şi vrea să-şi recupereze banii. Cum? Partea reală cu notarii şi executorii judecătoreşti au dispărut. Au rămas doar muncitorii vechi. Şi nici măcar 30% din salariu să le tragă, ci toţi. Aşa că o parte s-au trezit cu cardul gol. Mă întreb: de ce au făcut asta chiar de sărbători? Şi, mai ales, de ce nu au respectat un procent? Unii sunt oameni cu familii, cu copii, bolnavi, bătrâni. Şi apoi mă gândesc, chiar aşa e de bun cardul? Până la urmă se va ajunge tot la salariile în plic, ca pe vremuri. Nu sunt extremist, dar pe unii i-aş condamna fără să-i mai judec. I-aş judeca după, pentru a-i reabilita cât de cât în faţa urmaşilor. Cam aşa ar trebui stopată bătaia de joc şi umilirea. Poate s-ar mai putea respecta legea sau s-ar face una mai normală. Oricui i s-ar fi putut întâmpla şi atunci lucrurile s-ar vedea dintr-o altă perspectivă. Dar unii au impresia că pe ei nimeni şi nimic nu-i poate atinge, niciodată. (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri (XVII)

saw

  • Am observat că la unii nu contează banii, contează doar puterea. Ei bine, dacă ai puterea, banii şi femeile vin după.
  • În jurul fiecărei utilităţi este creată o industrie. Totul pentru a face bani. Mai rău mi se pare cu cei ce trăiesc din minciună şi furt, neştiind să facă nimic, în afară de ceea ce ‘fac”, adică a parazita. Alegerile periodice mi se par epuizante, dar nici dictatura n-ar fi bună, cât despre conştiinţă, respect, cinste şi morală e şi mai greu. Simplu este să faci pe lupul moralist. Mi-e greu să cred ceea ce văd, dar lucrurile par mult mai grave.
  • Sunt oameni modeşti, anonimi, care, atunci când li se dă ocazia, ţâşnesc, au farmec, putere şi cumsecădenie! Iar vorbim… despre cei de dincolo de aparenţe. Cei ce-şi duc crucea în tăcere.
  • Mizeria, gropile, cerşetoria, lucrurile neterminate şi nesiguranţa pe străzi (dimineaţa şi noaptea) încep să devină rutină, un fel din felul nostru de a fi, pe care nici nu le mai observăm altfel.
  • Mă uit la unii băieţi. Au alte repere, alte valori. Discuţiile lor nu sunt despre prietenie, nici despre suflet şi nimic profund. De altfel, nu ştiu mai nimic! Calculator, telefon, expreşii într-o engleză superficială, râsete aiurea şi fete la fel ca ei. Şi eu credeam că tinereţea mea nu se mai termină! Lungă, chinuitoare, neplăcută, cu foame, frig şi tot felul de umilinţe. Ieşeam din acest univers prin citit. Era o altă lume, paralelă, plină de culoare şi bucurie. Abia aşteptam să citesc o carte bună. Nu era vorba de obligaţii, ci chiar mă simţeam bine.
  • Pe un lider şi lumea îl schimbă. Da, da, cu felul ei de a fi, cu felul şi forma de a supravieţui. Şi anumite obiceiuri rele se transmit din generaţie în generaţie. Pentru unii tot ce contează e să o ducă bine. În niciun caz mijloacele. Şi, ca să o ducă mai bine, fac orice. Dacă n-o fac, fac ceilalţi.
  • Dacă tot nu-l poţi înţelege pe cel de lângă tine, măcar nu îl neîndreptăţi. Din păcate, roata se-ntoarce. Dar cei ce nu ştiu decât să facă rău, secretă ceva şi nu fac decât rău, toată viaţa nu se schimbă. Pe de altă parte, mă gândesc la foştii deţinuţi politici ce i-au uitat pe torţionari şi au un fel de a fi de sfinţi… în sufletul lor e puritatea, curăţenia, bucuria de a trăi liber.
  • Nu vă luaţi după reclamele prin care vi se oferă fel de fel de împrumuturi avantajoase! Oricum veţi regreta.
  • Sunt momente în care, orice ai face, tot iese rău şi momente în care, fără să faci nimic, totul se deznoadă şi curge ca apa. Apare binele, normalul.  (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri (XVI)

646x404

  • Hai să nu avem nostalgia vechiului regim! Poate în interiorul nostru este speranţa zilei de mâine. Nu mai ţine nimeni minte, din cei mai bătrâni, cozile la lapte, la ouă, lucrul duminica, liber într-o zi din cursul săptămânii, frigul din case, apa rece, programul tv, ţigările Carpaţi şi Naţionale pe sub mână, şedinţele de toate felurile, totul cenuşiu, trist, chiar murdar. Şi atunci au fost oameni care s-au descurcat. Ei bine, acest fel de a fi a otrăvit suflete şi a întunecat minţi. Unii au zis că pot face orice, că nu li se întâmplă nimic, iar alţii au gândit că nu are rost să mai facă ceva!
  • Dacă, totuşi, simţiţi nevoia să beţi alcool, nu mai urcaţi la volan!
  • Gara din Mediaş, puţin câte puţin, se degradează. Oricum, avem noroc cu noile linii ce se fac.
  • În anumite momente grele Dumnezeu ne trimite oameni sau lucruri care să ne ajute, dar nu-i vedem!
  • De cele mai multe ori am impresia că ceea ce se întâmplă este o simulare. În curând vom simţi şi realitatea!
  • În cele mai multe cazuri anumite “făcuturi” sunt aşa de complicate încât nu poţi să le dai de capăt.
  • Când anumite lucruri nu merg bine din vina tuturor, atunci se va găsi un ţap ispăşitor, cum se spune. De obicei este cel mai cumsecade, de încredere şi naiv. Asta-i realitatea şi nu aceea ce vă este prezentată în cărţi, filme etc.
  • Orice încercare de a face ceva, de a dezvolta ceva, de a încerca şi ceva nou, se soldează eşecului. E bine să menţii ceea ce merge sau ce ştii.
  • Mă gândesc că domnul Putin a reuşit să-i pună la punct pe oligarhii ruşi, de ce nu ar face asta şi domnul Iohannis? Normal că pe oligarhii români!
  • Cică numerele Fibonacci ar arăta progresul. Cred că-i o chestie de a te da pe spate. Sau, poate progresul nu înseamnă neapărat evoluţie. Se poate vorbi şi de o involuţie, aşa cum, de bine, de rău, se vede şi-n Mediaş.
  • A fost un moment în viaţă când citeam orice şi oricând. Trăiam, credeam, iar în realitate eram credul şi naiv. Îi credeam pe toţi escrocii şi-mi descărcam sufletul cu naivitate. Mi-am dat seama că eşecurile mi se trăgeau de la formarea unei sensibilităţi exagerate. Aveam colegi care sărbătoreau periodic, anual, puterea de a nu citi nimic. Apoi am pierdut tot, apoi…. am ajuns să scriu 22 de cărţi. Şi mai vreau! Nu m-a făcut mai puternic, dar… parcă văd mai bine. Şi nici nu ştiu dacă decât ceilalţi, sigur decât în trecut.
  • De obicei e bine ca pe unii să-i laşi să-şi facă toată reprezentaţia. După ce şi-au terminat-o, termini şi tu cu ei, în sensul că nu mai există pentru tine. Normal că mai sunt şi excepţiile ce confirmă regula.
  • Unii se nasc răi şi gata. Setea lor de a face rău e practic nesecătuită.
  • Dorind să-i protejăm pe unii care ne-au umilit sau ne-au făcut rău cândva, sfârşim prin a ne bloca, prin a ne cenzura.
  • În goana după bani, lăcomia îşi dezvoltă tehnologia atât de mult încât ajunge să dis-pară. Să vă dau un exemplu? Nu mai avem Romtelecom în Mediaş. Adică, vedeţi contractele, cu furnizorii de servicii locali. Nici ei nu sunt grozavi, dar, în caz că ai nevoie, sunt aici.
  • Sunt oameni care te umplu de bucurie. Discuţia cu ei parcă te spiritualizează. Ce importanţă au partidele?
  • Acolo unde nu văd scenarii şi manipulări, majoritatea văd normal. Adică a fost firesc pentru că… Păcat!
  • Măcar eu am trăit legenda baschetului medieşean, când jucătorii noştri parcă pluteau, parcă zburau. Atunci, la început de magie, jucam împotriva tuturor, chiar împotriva unui arbitraj sofisticat, sensibil prietenos cu Asesoft, Steaua, CSM. Au avut seninătatea şi bucuria de a lupta până şi împotriva fluierului ce se-nroşea aiurea la deciziile luate. Laurenţiu Grigoraş s-a dat de partea celorlalţi pe faţă. Pe teren se dădea ce-i mai bun.
  • Unii cu un idealism irezistibil s-au dus de 1 Decembrie în faţa Primăriei, pătrunşi de Ziua Naţională. Alţii aşteptau, cu o privire inexpresivă, o alegere perfectă: sarmalele! S-au dat. Afară? Urât, înnorat, murdar. În toată ţara. După-masă a plouat. Îmi place să văd, de pe balcon, cum picurii de ploaie cad în bălţile dintre blocuri. Mie îmi place!
  • Să ne ferească Dumnezeu pe noi, medieşenii, de noi, medieşenii!
  • Ceea ce nu vedem şi nu înţelegem să nu credeţi că nu există! Fără voia mea, am intrat în nişte locuinţe insalubre din centru, cu o grămadă de infractori, ale căror discuţii se plasau în a sparge, a fura, a tâlhări. Vine iarna şi puşcăria, pentru unii, e un loc cald, cu mâncare!
  • Buba coaptă se tratează cu fierul, iar anumite obiceiuri rele, împământenite şi datorită relaţiilor de familie, se tratează cu măsuri radicale. Aş vrea să o văd şi pe asta, mai ales că în anumite locuri călduţe la stat, nu se poate. Sunt oamenii muncii şi orice intervenţie împotriva lor este un abuz care-i de competenţa poliţiei.
  • Am un vecin. Fură, minte şi tot el este supărat. Normal că nu-l bagi în seamă. Dar, parcă, nici transmisiile acestea nu sunt bune. Ai vrea să fii altfel, să te porţi altfel, dar, dacă pe unii nu-i laşi să te fure, să te ia de prost, nu se poate.
  • La oameni îţi dai seama câteodată de felul lor de a fi, după ochi, murdari, lunecoşi, răi, dar mai sunt şi alţi factori. Cunosc un nevăzător ce ştie manipula şi controla oamenii foarte bine. Este patron de hotel. El mi-a spus că i s-a dezvoltat foarte mult mirosul. Oare sufletul omului nu are vreun miros?
  • Dacă extratereştrii ar fi printre noi, camuflaţi, şi ne-ar fi vrut răul, ar fi putut să o facă de mult. Ceea ce nu ştim sigur este dacă ei există sau nu?
  • Savanţii (care?) susţin că ar fi trei feluri de extratereştrii care au intrat în contact cu americanii. Reptilienii – botezaţi aşa datorită pielii lor, conformatorii – fiinţe vii bazate pe siliciu, Micii cenuşii – EBE din sistemul solar Zeta Reticuli, umanoizi, mici de înălţime, cenuşii, cu ochii mari, capul mare – acei comuni. Din punctul meu de vedere îi vedeţi pe internet. (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri (XV)

sarmale

  • Există nişte obiceiuri împământenite, proaste, care ar trebui eliminate, dar aduc profit escrocilor, normal în dauna statului.
  • Nu domnul Ponta şi nu domnul Iohannis pot face ceva pentru noi, putem singuri. Gândiţi-vă că preşedintele nu există şi trebuie să faci ce ai de făcut. E adevărat că există licitaţii cu destinaţii şi mai ales caiete de sarcini la date necunoscute de neiniţiaţi. Aici intervine rolul preşedintelui. Să fie corect!
  • Oare chiar s-au dat 6.000 de sarmale? S-au terminat repede. Oricum, n-aş fi mâncat din mâna primarului şi nici a oamenilor lui.
  • Ce credeţi că-i mână în luptă pe politicieni? Dragostea de popor, patriotismul, binele sau interesul personal? Până nu vom găsi în frunte oameni de sacrificiu, totul e degeaba. Eu unul am întâlnit. Nu ştiu cu alţii cum au fost, dar cu mine au fost constanţi, corecţi şi mai ales cinstiţi. Adică s-au ţinut de cuvânt.
  • Am impresia că-n politică există o strategie a distragerii atenţiei. Este ca la un iluzionist. Îţi abate atenţia în altă parte ca să-şi facă lucrarea în alta. De la politicienii români înveţi, fără voia ta, pe pielea ta, multe. De altfel, s-a văzut că unii nici nu ştiu să fure! Iar teoria că merge oricum, numai să fii la putere, nu mai ţine.
  • Dacă nu le-ai dat de lucru neisprăviţilor, celor murdari, mizerabili, fără o pregătire adecvată, pentru că ai considerat că merită şi ei să trăiască, la un moment dat vei plânge. Îţi vor da ei “de lucru” şi nu inteligenţa primează, ci numărul şi bineînţeles energia cu care şi-l fac.
  • E simplu să fii politician şi să administrezi nişte bani. Nici nu ştiu dacă te poţi numi politician, dar, din moment ce ai ajuns acolo, este ceva. Adică inventezi fel de fel de viclenii, de impozite şi nu dai un ban (ca să nu câştigi zece) pe cei care te-au ales.
  • Atenţie la hoţii de buzunare! O tânără din Mediaş, într-o perioadă scurtă, a furat 9 telefoane mobile şi un portmoneu. Deci, încă o dată, mare atenţie!
  • Avem brad. Şi încă metalic. Să nu-l fure minoritarii şi să-l ducă la fier vechi!
  • În Polonia, cică, s-au tăiat o parte din pensiile mai mari ale comuniştilor. De ce în România nu se poate? Pentru să suntem, încă un stat poliţienesc, chiar dacă s-a schimbat preşedintele! Şi partea rea este că nu ştiu cât va funcţiona aşa!
  • Numai taxe, impozite, obligaţii şi amenzi, cu cinism şi prefăcătorie, sub umba legilor, ce întăresc tot felul de lucruri mizerabile. (Laurenţiu Oprea)