Meciul

baschetmaxresdefault

Într-o seară de vineri, când nu ai nimic extraordinar de făcut, m-am dus la un meci de baschet. Măcar să-l văd pe domnul Şerban, care respiră mai mult baschet decât generaţii de baschetbalişti. Din când în când simţi nevoia să te întorci spre lucrurile simple, unde găseşti emoţie, frumuseţe, speranţă, dramatism, inconştienţă lucidă şi nebunie controlată, ca şi meciul de baschet. Aşa era pe vremuri. Nu m-am dus la locul meu, m-am dus la tribuna A şi m-am aşezat aiurea, în orice caz mai departe de galerie. Aia mi-ar fi lipsit, ieşeam cu ritm. Speram să nu mai cunosc pe nimeni. De altfel, cunoaşteam de pe locul meu totul, de aici mi se părea totul schimbat. Spectatori? Să fi fost jumătate de sală, împrăştiaţi. Totuşi, mi se păreau mulţi, la calitatea meciului jucat. L-am recunoscut şi pe domnul director Ioan Rusu, cel care a sprijinit sportul medieşean din toate puterile. De altfel, Mediaşul a avut box, judo, popice, atle-tism. Există o secţie de tenis de masă, pe care se chinuie din greu să o susţină domnul director ing. Costel Totan şi care este cotată ca una dintre cele mai bune din ţară şi din Europa. Noroc este şi cu antrenorul, domnul Gheorghe Vaida. Dar să revenim la meci. Nu pot, dacă nu-l pomenesc şi pe domnul Cristi Pustai, un caracter frumos, un antrenor valoros şi un adevărat profesor. Şi a fost format în pepiniera medieşeană. Poate mai sunt mulţi şi e normal, că-n Mediaş se verificau şi se-ncercau cei născuţi campioni. Acum chiar că vreau să vă povestesc despre atmosfera de la meci. Mă simţeam ca Făt-Frumos din povestea aceea “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Nu mai cunoşteam pe nimeni şi nici chiar locul, aşa că a fost o bucurie când m-au văzut Ionela şi Noemi, două nepoate de-ale doamnei Didi. Când m-am întors să le iau nişte pop-corn, plecaseră. Eu nu. Chiar dacă pierd, mă duc până-n capăt. Să văd, să ştiu, aşa. Aici cred că am greşit în viaţă. De multe ori mă trezeam singur în tot felul de pro-bleme. Cred că a fost şi o lipsă de educaţie în a învăţa din greşelile altora. Dar meciul… începuse. Nu mi s-a părut că acţionarii plătesc prea mult, nici că suporterii sunt “alcooli-zaţi” şi nici nu mai auzeam râsete şi ţipete de femei isterice, dar mi se părea că arbitrii aveau o pregătire la şcolile de vară ale partidelor. Dar n-avea importanţă. Jucătorii? Nervoşi, fiţoşi, nu ştiu cât de bine plătiţi, însă sigur netalentaţi, intraţi în echipă prin efracţie sau ca muritori de foame. Asta am văzut eu. Nu posedau forţa rară de a schimba soarta unui meci, nu sfidau ierarhii, jocul acesta nu exista în ei. Pot spune că, dacă nu i-aş fi văzut, tinerii aveau statutul de exponate de muzeu. Tribuna nu fierbea, iar pământul le fugea de sub picioare, din motive banale, normale, de pierzători. Ochii mei de bătrân nu mai văd astăzi decât ceea ce a fost frumos ieri. Locul mă acceptase şi mă îmbrăţişase ca o femeie părăsită de toţi. Nu-mi venea să cred ce văd. Cel mai bun mijloc de trezire după chef este o cârpă arsă la nas. Aşa ne dăm seama că s-a sfârşit o epocă în sportul medieşean şi până la urmă am câştigat, nu pentru că am fost mai buni, ci pentru că aceia erau mai slabi. Unde era naţionala de baschet care avea în echipă trei medieşeni? Unde este regulamentul prin care trebuia să avem cel puţin un român în echipă? Păi, mai bine am forma o echipă doar de români şi medieşeni. Măcar vin să-i văd pe ei şi nu mă supăr când joacă rău, pentru că mai sunt şi zile proaste. Ar mai fi un meci acasă cu Timba Timişoara, pe care probabil îl vom câştiga, după care vom lua bătaie cât cuprinde. Şi pentru asta nu-ţi trebuie un dezvoltat simţ de anticipaţie. Şi nici măcar nu văd ce vină ar putea avea primarul Teodor Neamţu, pentru că nici măcar un moldovean nu avem în echipă. Ar fi ca o bomboană pe colivă. Îmi pare rău, sincer, dar cu ce am văzut, nu se poate face performanţă. (Laurenţiu Oprea)

Advertisements

Atenţie la ce nu se vede sau la detalii!

42029789

Veneam din Bistriţa. Pe 1 noiembrie se sărbătoreşte Iluminaţia. Este ziua în care se merge la cimitir şi se pun lumânări şi flori morţilor dragi. Nu ştiu cum este în alte zone, dar eu plec la bunica şi mă-ncarc pozitiv, aducându-mi aminte de ea. Poate e o sărbătoare a vieţii, a bucuriei amintirii morţilor. E un fel de paradox prin care noi comunicăm cu trecutul morţilor. Nici nu ştiu dacă-i ortodoxă, dar atâta ştiu: că-i ceva de bine. N-am putut să mă duc de 1 noiembrie, aşa că am plecat într-o altă zi, puţin mai târziu. Acolo m-am întâlnit cu nişte prieteni vechi, unde am povestit despre trecerea vieţii. Miracolul de care-ţi dai seama la bătrâneţe. Începuse să se-ntunece. Aveam două variante de întoarcere. Totuşi, am preferat prin Târgu-Mureş, din dorinţa de a mânca acea mâncare otrăvitoare, la McDonald’s, şi de a bea o Fanta. Drumul era monoton. Se-ntune-case şi la ora aceea nu iei pe nimeni în maşină. Datorită celor răi, ce s-au înmulţit fără măsură, nu putem face nici o faptă bună. E mai sigur. În ultima vreme au apărut diferite tipuri de violenţă, aşteptând să se obţină un rezultat în diverse domenii. Agresivii sunt mult mai utili în contextul actual. Felul lor de a fi duce la distrugere sau… nicăieri. Au pătruns peste tot. Cred că mai este puţin până la crimă. Mafioţii o făceau pentru onoare. Ăştia o vor face pentru nimic. Frumoasă este şi Bistriţa, ca oraş medieval, frumos este şi Mediaşul, dar s-a distrus mult. Nici pe la graniţe nu stăm bine. Orice s-ar face, se va face cu sacrificii. La noi, la români, a fost multă teroare. Poate am şi meritat-o prin felul nostru de a fi. Şi aşa-i românul, se adună să lovească în cel mai slab, neavând caracterul şi alte calităţi umane. Şi apoi, există un moment prin care ni se cere să fim drepţi şi suntem nedrepţi, iar, când suntem neîndreptăţiţi, facem pe moraliştii. Prima nedreptate apărută în lume începe cu noi. Eu am căutat, cât am putut, să mă feresc de acest gen de ispite şi, totuşi, am impresia că nu am răspuns cu atenţia şi dragostea pe care le-am primit de la bunica. Mi se părea că aşa-i normal, dar viaţa mi-a demonstrat contrariul. Am pierdut un timp pe care n-o să-l pot recupera, poate, niciodată. E poate şi felul meu de a fi, ca, în caz de agresivitate, vulgaritate, manipulare, să mă retrag în carapacea mea şi, cu un anumit gen de indivizi, să nu mai am niciodată tangeţă, cu orice risc. Veneam cu un amestec de gânduri plăcute, bizare, o aglomerare de amintiri, de clişee colorate de culoarea unei pungi cu bomboane de fructe. Şi, deodată, intru în Târgu-Mureş. Mă gândesc la cartofi prăjiţi şi aripioare. Otravă ce sună suficient de depravant şi de apetisant. Mă uit după un loc de parcare. Este sâmbătă, după ora 18. Deci nu se pune problema unui tichet de parcare. Nivelul ochilor scanează locul. Îl găsesc. Nimeni nu s-a bucurat ca şi mine de locul respectiv. Am noroc. Peste drum este un McDonald’s. Trec. Îmi comand aripioare, cartofi prăjiţi şi o Fanta. Toate poveştile urâte s-au dus. Înregistrez melancolia oraşului. Mă simt ca într-un eseu, provocator, fascinant. Pot să mă duc mai departe. Lumea nu se rezumă la muncă. Mai e şi altceva. O oboseală fericită. Mă apropii de maşină. Lângă ea doi poliţişti comunitari. De parcă nu ar fi fost destui din ceilalţi. Conspiraţiile pândesc de după colţ, dar, cum i-am văzut, îmi dau seama că-n România şi-n Tg.-Mureş nu poţi şterge impresia de subtilitate a unui cio-can la tâmplă. Acum nu vedeam ce mi se poate întâmpla. Aşa că întreb: – E vreo problemă? – Da, desigur!, mi se răspunde, aşa cu o voce inexpresivă de om sigur. Mintea mea, obosită dar liniştită, se-ntreabă unde am greşit. Şi, totuşi, parcasem pe un loc de-al taximetriştilor. Nu erau taxiuri, mai erau şi alte ma-şini parcate, aşa că nu observasem semnul, fiind seară şi ochii mei căutând un loc de parcare, deci nu am văzut semnul. Eram stupefiat. Toată pacea interioară s-a spart ca o explozie de a-drenalină. Gândeam, procesam repede infor-maţiile, dar nimic nu mă mai ajuta. Am greşit, n-am decât să plătesc. Altceva mi se pare de prisos. Apoi mi-a cerut actele. Le-am cerut şi eu să se prezinte. O anumită nemul-ţumire şi o oarecare tensiune, cred, se simţea la amândoi. Dar eram bine crescuţi, aşa că am trecut peste asta. I le-am dat şi mi-a făcut poces verbal cu amendă de 180 lei, plătibilă luni cu 90 de lei. Mi-a spus că la Primărie şi să-i trimit un fax la un număr de telefon. Acum eram nemulţumit de momentul meu, sigur că nu mi se poate întâmpa nimic. Şi-ntotdeauna mi s-a întâmplat în viaţă ceva neplăcut, ori când m-am lăsat pe mâna altcuiva în care am avut încredere, ori când am ffost prea sigur. Asta era regula şi nu ştiu dacă pentru toţi. Până la urmă am constatat că şi talonul era puţin deteriorat, ieşit din folie. Mă duc să-mi fac şi talonul. Suntem o ţară a birocraţiei şi a juriştilor. Legile nu-s clare şi fiecare are o portiţă de scăpare. Cea de dinainte, cum? Păi, nu semnam procesul verbal. Îl trimiteau la Mediaş. Nu semnam recomandata cu avizul de primire. Şi, poate, scăpam de amendă. Dar aşa am plătit. Într-un fel, poate, am mai greşit şi am scăpat, dar acum am plătit…. Şi gata! (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri (XIV)

IMG_7798

  • Oricine va veni la putere va căuta soluţii în opoziţie, de a plăti FMI-ul şi alte datorii externe. Şi pe lângă asta ratele şi impozitele populaţiei ce vor creşte. Vor creşte şi salariile minime pe economie, amenzile, automat carburanţii, energia termică şi câte şi mai câte. Cu toate acestea, nu vor ajunge, aşa că se vor lua şi de opoziţie. Cunosc privaţi, normal că-n Mediaş, care au dat la toate partidele, în acelaşi timp, pentru campania electorală, crezând că vor scăpa de probleme. Dar nu cred că va fi aşa. Datoria trebuie plătită.
  • Mulţi nu au de lucru, dar nici nu vor orice. Adică, el nu poate decât să vândă ziare? Anumite servicii trebuie privite ca o etapă. Nu poţi să fii deodată director. Nu?
  • Ce-ar fi să vă scriu şi despre viaţa unui român ce a emigrat în Spania şi a lucrat pe şantiere şi nu s-a ales cu mai nimic. În ţară, soţia şi copiii îi aşteptau banii şi el mânca din gunoaie. A fost singur. Şansa este să fie un grup, eventual o familie, şi să se ajute între ei. Unirea dă rezistenţă şi reuşită. A te sprijini unul pe celălalt. Spune-le asta medieşenilor!
  • Poate aşa văd eu tot ce-i în jur. Spre autodistrugere! Poate este şi vârsta. Dar poate am şi dreptate. Banii care ar trebui folosiţi în dezvoltarea ţării se pierd prin bu-zunarele unuia sau altuia. Şi tu doar plăteşti! Şi te mai şi sfidează, cum că ar avea legea şi totul de partea lor.
  • Sincer, n-am treabă cu SRI-ul şi cu SIE cu atât mai puţin. Că mă monitorizează, că mă ascultă, e treaba lor. Nu mi-au făcut nimic, iar dacă o să-mi facă, asta-i altceva. În interiorul meu am treabă cu un fost CI-st. Alcoolic, afemeiat, murdar, din armată, de care nu-mi aduc aminte cu plăcere. Mai ales nu-mi place de anumite pe-rsoane. Aşa că orice provocare împotriva unei organizaţii sau a unui angrenaj pe care nu-l cunosc mă lasă rece. Şi aşa să încep un război aiurea cu morile de vânt nu fac. Şi cu atât mai puţin nu fac jocul nimănui.
  • Ce nu-mi place? Cred că sunt mult mai multe lucruri care nu-mi plac decât cele care-mi plac. Dar consider că sunt normale. Ce-ar fi dacă ne-ar plăcea totul sau majoritatea a ceea ce ne-nconjoară? Ar fi o stare de nenormalitate, ca şi cum ţi-ai atrofia simţurile durerii.
  • Cumperi un produs în rate. Ţi se spune o regulă. Semnezi un contract stufos, scris cu litere mici. Apoi apar o multitudine de reguli la regulă. Aşa este peste tot ce e legat de bani. Cu atâţia jurişti deştepţi s-a dat drumul la furat legal. Oare, anumite abuzuri nu le mai stopează nimeni? De-aş avea puterea, i-aş amenda tot mereu.
  • Credeţi-mă că nimic nu se obţine fără efort. Şi şi atunci sunt destui care vor să te murdărească. Nu pot fi în locul tău, pentru că nu pot, dar te pot jigni şi lovi în fel şi chip. Sunt foarte multe lucruri ce pot să ţi se-ntâmple din invidie. Nu poţi gândi aşa, nu m-am gândit niciodată aşa şi totuşi, acum la bătrâneţe, sesizez cât de periculos poate fi. Nu trebuie să faci nimic rău, e suficient să fii altfel.  Citeşte mai departe

Inspirări şi expirări… prin gânduri (XIII)

d

  • Cu siguraţă că n-aş fi un bun politician, asta nu înseamnă că nu-i apreciez pe cei abili, norocoşi, populari, maleabili, ce fac ca anumite lucruri să se mişte. Totuşi, fără ei ar fi aşa “o linişte fără sfârşit”.
  • Purtăm în noi gustul luptelor anterioare. Indiferent de victorie sau înfrângere. Asta ne-a marcat, asta-i experinţa de viaţă. Devenim buni sau răi! Inteligenţa, profesionalismul, munca propriu-zisă şu banii sunt anexe. Suma contabilă contează. Bine? Sau rău!
  • Există un circ al alegerilor. Ceva ce dă în deriozoriu, în penibil, ce-ţi declanşează acel umor negru, amestecul de râs şi plâns, de a nu şti ce să mai faci, cu toate că anumite lucruri se văd din avion. Mai grav este că nu ştii nici ce să faci. Oamenii par să fie atraşi împreună, iar, când lucrurile lumeşti se despart, elementele spiritului se adună. Nu este vorba de aşa ceva în campaniile electorale.
  • Ce ar fi dacă în orice ar face politicienii noştri n-ar fi nici o împotrivire? Dacă totul ar fi cum vor ei? Ar fi perfect! Ca români nu suntem departe. Oricum ar fi, noi o ducem tot mai rău şi ce-i mai grav este că nu avem speranţa zilei de mâine. Înainte ştiam (mentalitate de comunist bătrân) că, dacă rezolv A, ajung la B, dacă rezolv B, ajung la C şi tot aşa. Acum? Acum nu sunt sigur!
  • Toţi ne-am dori să fim mai buni, dar nu se poate. Când ai de-a face cu o cultură şi o educaţie suburbane eşti obligat să implementezi frica. Unii nu sunt obişnuiţi cu vorba bună şi gata. Pe şefi şi noi îi formăm! Pe anumiţi oameni nu-i mai poţi educa, dar nici nu le mai poţi face nimic. Şi totuşi, în caz de ceva, tu răspunzi! Şi ce faci? Anumite rezultate trebuie să se vadă. (Laurenţiu Oprea)

BICĂ

aa Bică nu a avut părinţi, mai bine zis nu-i cunoştea. A trăit prin mai multe case de copii şi, mai târziu, pe unde a apucat. Căci şi acolo merge până la o anumită vârstă, după care trebuie să-ţi câştigi existenţa. Adică te dau afară iar tu nu ai decât să faci ce vrei. Să-ţi iei o chirie, un serviciu, să te întreţii singur. Ce putea face, a încercat. L-au aruncat în apa mare şi tulbure ce curgea repede, fiind a naibi de rece şi i-au spus: “Înoată“. În jur erau numai disperaţi ca el, dar parcă altfel. Aveau un loc, aveau cunoştinţe, aveau pe cineva pentru care merita să trăieşti. Aveau ceva. El nu avea. La o anumită vârstă nu-ţi pasă, dar mai târziu nu-i aşa simplu. Ce recomandări avea el? Vreo trei case de copii şi o fundaţie la fel de nenorocită. Înţelese el că trebuie să citească mult. Doar prin şcoală se putea ridica. Acum prea multă şcoală nu a făcut. Ba a făcut ce au făcut şi cei din jurul lui. A învăţat să citească şi să numere. Pe atunci gândea că nici nu îi trebuie mai mult şi s-a luat după cei din jur. Profesorii erau ca vai de ei. Cu un salariu prăpădit de la stat, se bucurau dacă se lipeau de vreo masă sau nu veneau la ore. Că doar, după cum erau plătiţi şi trataţi, nu erau să facă minuni. Deci, să fi vrut să-nveţe mai mult, nu avea cum şi n-avea de la cine. Mai greu era cu cei mai mari ce-l băteau şi-l puneau să facă tot felul de lucruri ce nu-i plăceau, dar se obiş-nuise. Oricum, începuse şi el să le facă celor mai mici, pentru că aşa se transmit obiceiurile proaste. Se simţea mai bine. Şi el putea să facă ce vrea cu alţii mai slabi. Asta-i viaţa! Să nu-i mai punem pe instructori şi profesori la socoteală. Cui ai fi putut să te plângi? Te plângi, la cine? Tot ei erau.  Citeşte mai departe

FESTIVALUL MARŢIAN NEGREA VALEA VIILOR 8-9 NOIEMBRIE 2014

P1020435

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR CULTURAL-ARTISTICE

 Festivalul Marţian Negrea

Valea Viilor 8-9 noiembrie 2014

 

8 noiembrie 2014

ora 10:00 -10:30 – primire invitaţi

ora 10:30 -12:00 – participare la slujba religioasă de la Biserica din Grui cu hramul “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”

ora 18:00 – 21:00 – Şezătoarea din Grui – invitat Grupul folcloric din comuna Axente Sever

 

9 noiembrie 2014

ora 10:00 – 10:30 – primire invitaţi

ora 10:30 – 12:00 – participare la slujba religioasă de la Biserica din Grui cu hramul “Sf. Arh. Mihail şi Gavril”

ora 12:00 -13:00 :

   – simpozion “Patrimoniu şi tradiţii în Valea Viilor”

   – vizitare Ecomuzeul Regional Sibiu şi vernisajul expoziţiilor de pictură, grafică şi sculptură ale artiştilor Radu şi Mircea Ignat, Adrian Matei, Paul Gâdea, Nicoleta Doda şi a expoziţiilor de icoane pe sticlă ale elevilor Şcolii “Marţian Negrea”

ora 13:00 – masă festivă (Zalul Românesc)

ora 13:45 -14:00 – spectacol hipic coordonat de Toni Bichiş (în curtea Şcolii)

ora 14:00 -14:30 – parada portului, cântecului şi dansului

ora 14:30 – 19:00 – Căminul cultural – spectacol: Concert de muzică clasică, Recital poetic Laurenţiu Oprea, Corul Bisericii din Valea Viilor, Program prezentat de elevii Şcolii “Marţian Megrea”, Ansamblul de dansuri populare “Strugurelul”, Grupul folcloric Alma Dumbrăveni, Recital folcloric susţinut de interpreţii: Elena şi Augustin Edveş, Traian Stoiţă, Robert Târnăveanu

ora 19:00 – show de lasere