Inspirări şi expirări… prin gânduri (XII)

inspirari

  •  Îi aud la televizor pe marii specialişti cum că Federaţia Rusă ar fi slăbită. Vă spun că nu-i chiar aşa! Rusia este puternică. Şi nu vrem să-i cunoaştem nici puterea, nici adevărata influenţă. Mai bine n-am irita uriaşul ocupat să-şi ţină-n frâu nemulţumirile.
  • Din a fi nenorociţi, unii şi-au făcut o meserie de bază. Totuşi este destul de greu de a arăta una şi a face alta!
  • Nu că l-aş iubi pe domnul primar şi pe cei din jur (nici ei pe mine), dar ca Mediaşul să fie arătat cu degetul de alţii, care nu sunt mai buni ca noi, nu-mi convine. E simplu să comentezi de pe margine, de a lovi în altă parte, ca să îţi ascunzi propria micime sufletească sau să abaţi atenţia în altă parte de la murdăria ta! În asemenea situaţii iau apărarea Mediaşului, cu orice risc. Pentru Dumnezeu, este oraşul în care trăim şi nu din vina tuturor arată aşa!
  • Este loc la umbră şi sub soare pentru toată lumea. Dar în anumite lupte când porneşti este bine să fie condiţii similare. Nu unul înarmat cu un sistem şi altul cu nimic. Norocul este ca-n politica statelor şi la oameni. Nu li se permite să întreprindă acţiuni decisive care să poată rezolva definitiv problema. Ai pierdut, mergi mai departe, ai căzut, te ridici. Normal că nu este ca la început. Ai rămas cu ceva, dar important este să mergi mai departe.
  • Această delaţiune, furtul, nu-i specifică doar românilor. Este accentuată în general în zonele şi ţările sărace. Poate nu ar fi nimic, dar este şi umilinţa. Umilinţa că nu poţi să faci nimic pentru că nu ai bani. Şi nu e vorba doar de tine ci şi de cei din jur.
  • Împotriva unui sistem corupt, murdar, nu te poţi lupta. Şi dacă o faci, viaţa îţi este afectată. Era şi pe timpul lui Ceauşescu gruparea bătrânilor ce nu voiau să cedeze nimic. Era bine dacă îţi vedeai de serviciul acela anost, dacă te duceai acasă şi te îmbătai, jucai table şi nu comentai nimic. Omul perfect pentru toate societăţile.  Citeşte mai departe
Advertisements

Unul din paisprezece

articol Se poate spune, pentru moment, că-n România sunt paisprezece candidaţi pentru preşedinţie. Lucrurile nu stau chiar aşa. Toţi conştientizează că sunt doar doi: domnul Klaus Iohannis şi domnul Victor Ponta. Ceilalţi sunt acolo, fără prea mare importanţă, doar pentru a face lobby unei tabere sau alteia, din cele două. Sincer, nici eu nu ştiu cine-i cu cine şi nimeni nu poate spune aceasta cu certitudine, acum. Că fiecare e doar pentru el, nu ţine. Poate cu excepţia domnului Corneliu Vadim Tudor, dar nici pe el nu sunt sigur. Acum să-i cunoaştem:

  1. Mirel Mircea Amariţei
  2. William Brânză
  3. Dan Diaconescu
  4. Gheorghe Funar
  5. Klaus Iohannis
  6. Hunor Kelemen
  7. Monica Macovei
  8. Teodor Meleşcanu
  9. Victor Ponta
  10. Constantin Rotaru
  11. Zsolt Szilagyi
  12. Călin Popescu Tăriceanu
  13. Corneliu Vadim Tudor
  14. Elena Udrea.

A fost o perioadă când au murit oameni pentru Transilvania, atât moldoveni cât şi olteni. Azi parcă este o nemulţumire a tuturor zonelor. S-ar vrea o autonomie. Dar până atunci să vedem cu cine ne va fi bine ca preşedinte. Depinde pe cine întrebi! Dacă întrebi un transilvănean, el îţi va spune cu siguranţă de domnul Iohannis şi va avea argumentele lui, începând cu aducerea de investitori şi şomajul scăzut din Sibiu, unde-i primar. Dar una este să administrezi un oraş, cu oamenii pe care i-ai format şi alta-i să administrezi o ţară, cu o alianţă necunoscută şi imprevizibilă. Foarte mult îl vor şi bucureştenii. Şi dacă tonul se dă din Bucureşti, este cam greu să schimbi ceva. Dar nici domnul Ponta nu-i singur. Aici vorbim de jumătate din Moldova, de sud şi de sud-estul ţării. Să nu uităm nici de Dobrogea. Foarte mulţi primari sunt de la PSD şi-n Transilvania şi, credeţi-mă, îşi fac treaba bine. Până una alta, trăim într-o lume de vorbe, e adevărat că pestriţă, în mişcarea haotică a vieţii cotidiene, ce se află sub semnul crizei economice. Speculând, raţionalizând iraţionalităţile realului, coincidenţele bizare, detaliile care produc confuzie, pot spune că pluteşte o stare de incertitudine, urmând să se-ntâmple ceva, în mai mulţi paşi, ceea ce mă face să cred că suntem sub o monitorizare a unor forţe exterioare. Şi dacă ele vor ceva, ce poţi face? M-a surprins o reacţie, mai bine zis o opinie, a unui brăilean, ce-mi spunea că el nu-i poate suferi pe unguri. L-am întrebat dacă personal cunoaşte vreunul. Nu, nu cunoştea. Deci o anumită propagandă dă roade. Oamenii pot fi otrăviţi prin mai multe feluri, depăşind cu mult experienţa realului. Ceea ce am vrea este să nu mai plece tinerii în străinătate, să se-ncetinească implementarea reformelor ce ne conduc la dezastru şi nu ne dorim o schimbare de ton cu aceleaşi metode în profunzime. Şi, mai ales, să devenim creştini, pacifişti, iubitori de bine şi frumos şi nu extremişti. (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri (XI)

P1030153

  • Fiecare dintre noi are probleme. Problema lui, felul lui, caracterul lui, temperamentul lui, afectând tot ce-i în jurul lui. Direct sau indirect. Tot ceea ce face îl reprezintă. Lasă ceva în urmă! Bun sau rău. Dumnezeu decide pe cât timp rămâne. Dar anumite lucruri bune, frumoase, nu se pot face fără sacrificii.
  • Mă uitam la noile linii ferate. Clare, puse la punct, funcţionale pentru zeci de ani. Deci se poate. Sunt unii care produc, pozitivează. În toată direcţia de haos şi distrugere mai apar şi aceste lucruri bune.
  • În a încurca ceva legal sunt unii specialişti. Nici legea nu-i clară întotdeauna. La umbra ei se formează stupi de paraziţi ca să o interpreteze, dar mai ales să o aplice. Când începi să o ordonezi în speranţa de a ajuta pe cineva, te pierzi în dedesubturile ei şi anumite lucruri se fac în termene. Dacă îţi iei şi un avocat pe care nu-l interesează sau dacă-l plăteşti şi crezi că este bine ca şi cum tu ţi-ai făcut datoria, urmând să şi-o facă pe a lui, te înşeli. Comunicara cu tine este până ai dat banul, după care… gata. Legile şi regulile sunt între ei. Pentru cei din afară rămân o enigmă, o enigmă complicată.
  • Anumite lucuri merg cu anumiţi oameni. Dacă i-ai schimbat, totul se opreşte din mersul firesc, se murdăreşte, se schimbă. Să vă dau un exemplu mai clar. Filmul “Suleyman Magnificul”. Extraordinar. O realizare mare. Actorii perfecţi. Scenariul, regia, totul. Au schimbat-o pe Hurrem. Ca actriţă! A mai mers puţin prin inerţie şi apoi nu m-a mai atras. E un titlu de film, ca celelalte şi 90% din program. Mai repede trec pe sport sau ştiri.
  • Toate lucrurile au un final. Sunt mii ce nu se pierd. Stau şi aşteaptă! Descâl-cirea ideilor abstracte sau cedarea nervilor celorlalţi. Face parte din experienţă sau capacitatea de a purta un război. Ceea ce observ eu este altceva. Se doreşte menţinerea puterii la nivel maxim, prin creşterea taxelor şi impozitelor.
  • Mi-a venit de la o firmă cum că mi-ar face pe un tablou o diplomă în care am luat locul I pe Sibiu, la Camera de Comerţ, fiind prima din topul firmelor premiate. Păi, nu-i aşa! O trag de “mor încet”. Salariile, plus impozitele, te termină! Fac parte încă din speranţă. Şi apoi anumite diplome, titluri, nu mă reprezintă. Ceea ce fac şi am făcut pot spune ceva despre mine.
  • La ora actuală ne lovim de o dezonoare adusă Mediaşului. Nu-l iubesc pe domnul primar şi-n mod cert nici el nu mă iubeşte pe mine şi am o grămadă de dovezi de “neiubire” din partea lui, dar nu este singurul vinovat de tot haosul creat. A, ştiu, ne judecă Dumnezeu până la urmă, dar… până atunci ce-ai căutat acolo? Nu cunoşti bine legea? Sunt şi alţii vinovaţi. De acord! Se vrea ordine, legalitate, dar să nu se înceapă cu tine! De undeva tot trebuie. Mâine poate fi rândul oricui care a făcut o ilegalitate!
  • Durerea este un semnal că acolo organismul are o problemă. Evitarea ei prin calmante nu este o soluţie. Acum societatea românească este împărţită în trei: majoritatea indecisă, supusă, cu bun-simţ dus până la laşitate şi prostie şi cele două forţe politice. Una pe val şi alta în retragere, care se agaţă de domnul Iohannis. Posibilitatea unei soluţii a celor două părţi este exclusă, orice ar fi cerut de-o parte va fi neadmis de cealaltă parte, în afară de niscai câştiguri, să le zicem “legale”.
  • Unde şi când se va termina conflictul? Când se vor termina banii de pe taxe şi impozite. Oricum, până atunci nimic decisiv nu va rezulta din acest conflict.
  • Ştirile parcă încep să fie fabricate de către cineva. Le primeşti la pachet. Trebuie doar să le pui. Cum s-ar zice, sunt unii ce ar vorbi în numele tuturor. Şi n-ar fi nimic, dar îţi abat atenţia de la problemele importante!
  • Cunoscând firea omenească, este normal să prevezi ceea ce se va întâmpla. Cu voia majorităţii şi fără voia unora, puţini ne îndreptăm spre autodistrugere. Aerul, mediul înconjurător, celelalte animale şi tot ce ne seamănă şi nu ne seamănă distrugem. Şi ne autodistrugem!
  • Privind în jur, ne dăm seama că revolta unora, sau mă rog, a majorităţii, nu este să schimbe ceva în bine ci să-i poată înlocui pe cei ce pot fura, acoperiţi de poziţie şi lege. Cum vă daţi seama că fură? Priviţi în jur şi vedeţi dacă s-a făcut ceva bun! (Laurenţiu Oprea)

Spitalul din Bucureşti

articol 1

Eşti bolnav. Un doctor îţi recomandă Spitalul militar din Bucureşti. Este singura ta şansă de operaţie. Te sui pe tren şi pleci. Singura ta ezitare este că poate nu ştii cum trebuie să faci. Trebuie doar să fii atent. Pe măsură ce timpul trece aici totul se amestecă. Aceeaşi oameni, aceleaşi metode, aceeaşi minciună şi suspiciune pun stăpânire peste tot. Da, Bucureştiul este singura scăpare. Ajungi, arăţi foile de internare şi te internează. De internat îi internează pe toţi. Prima zi trece greu, socializezi cu bolnavii. Nivele diferite de educaţie, feluri diferite de temperament, caractere diferite, manifestări diferite. Totuşi te uiţi şi socializezi. Te uiţi să vezi cum merge treaba. Nimeni nu-ţi spune nimic. Parcă toţi ştiu ceva dar ţin ascuns un secret. A doua zi îi pui la brancardier 50 de lei în buzunar. Deodată faţa acestuia se deschide. Îţi spune cine-i şeful şi cât se dă la fiecare. Te duci să vezi dacă te primeşte şeful. Şeful nu te primeşte. Pui 50 de lei în buzunar la o asistentă bătrână. Bang! E ca o fisă ce face aparatul să funcţioneze. Asistenta îţi spune: “Hai cu mine”. Îţi strângi grăbit halatul şi te duci după asistentă. Bang, bang! Ai intrat peste tot, chiar şi în biroul şefului, medicului şef, unde asistenta te recomandă călduros: “Este de-al nostru, vedeţi când îl puteţi opera”. Medicul şef se uită mirat la tine şi zice: “Bine, stai liniştit în salon că vedem noi când!” Bine. Te duci în salon şi aştepţi. Unii strigă, alţii plâng, alţii râd cu voce tare, unii vorbesc la telefon. Eşti singur, de parcă ai fi fost vreodată altfel! Îl vezi pe brancardier, te duci la el şi-l întrebi cum şi cât. Brancardierul îţi spune: “500 euro pentru doctorul care te operează, 200 euro pentru cel de-al doilea doctor care-l ajută şi 200 euro pentru anestezist”. “Dar ce treabă are anestezistul aici?” “Păi, domnule, n-ai vrea ca în mijlocul operaţiei să te trezeşti şi să începi să urli de durere. Nu, sigur n-ai vrea. Dar banii întotdeauna înainte, asta-i regula. Nu după! De altfel, până nu vede banii, nu te bagă-n operaţie”. Logic! Ce bine e să ai cunoştinţe în cadrul sistemului! Îl găseşti pe medicul şef singur în cabinet. Îi pui banii pe masă şi-i spui: “Ştiţi, conform obiceiului”. Doctorul şef râde, îi ia şi spune cu un glas obosit, rutinat, ca un oftat: “Nu trebuia”. Dar îi ia. Te duci bucuros în salon. După puţin timp vin asistentele. Da, vă facem clismă, nu mai mâncaţi nimic. Mâine intraţi în operaţie! Întrebi cine-i doctorul al doilea, cu care se lucrează. Îl cauţi, îi pui 200 euro în buzunarul de la halat. E O.K. Apoi anestezistului şi gata. Când te-ai trezit… ai fost deja operat. Te întremezi puţin câte puţin. În salon dai sfaturi. Un bătrân se plânge că nu are bani. Păi bine, nu ai copii, cheamă-i aici! Să vină cu banii, că stai degeaba. Aşa face. Altă şansă nu-i. Cheltuielile la spitale sunt tot mai mari. Doctorii ajung la 20.000 de euro pe lună în acest mod. Unde în occident ar câştiga atâta? Dar aici, ei nu au nicio cheltuială. Spitalul le pune totul la dispoziţie. Cu ceea ce primesc aşa şi cu salariul, pot trăi liniştiţi. Ca să fiu şi mai clar, este ca un taxi. Ei îl folosesc, câştigă bani, iar când să-i pui benzină sau se defectează ţi-l aduc ţie. Ei, am uitat că te pun să semnezi o grămadă de hârtii, că nu au vrut şi nu au luat nimic de la tine. Şi o perioadă din timpul tău, la spital, tot semnezi. Poate nu am fost destul de explicit, dar acest fel de a fi nu-l transmit numai ge-neraţiile de medici între ei ci şi generaţiile de pacienţi. Personal am văzut şi medici cumsecade, prin comune, spitale şi policlinici de provincie. Poate şi din lipsa aparaturii sofisticate şi a unei altfel de educaţii. (Laurenţiu Oprea)

Inspirări şi expirări… prin gânduri (X)

barul

  • Prin Vaslui s-a descoperit că morţii votează. Mă întreb, cu bun-simţ, de ce numai acolo?
  • Până şi copiii de 17 ani încep să aibă probleme de sănătate. O fată de liceu, într-o dimineaţă, înainte de a merge la şcoală, a făcut comoţie ce-rebrală.
  • Vă amintiţi, iubiţi medieşeni, de: “Trei chiftele”, “Miţi”, “Todea”, “Oltul”, “Dăbău”, “Welter”, “Luntraşul”, “Cerbul”, “Ţânţarul”, “Sticlaru”, “Milionarul”, “Gina”, “Arizona”? Crâşme uitate de timp. Şi parcă a fost ieri.
  • Romii adevăraţi au propriile legi. Sunt în general în afara legilor statului. Aşa ar trebui şi-n Mediaş. Cu ce sunt vinovaţi ceilalţi consilieri de interesele câtorva? Bun. Unii au votat la comandă, alţii au crezut că aşa este bine. Şi acum parcă tot Mediaşul e de vină!
  • Au început falşii lucrători de la E.On şi Apă să intre în apartamente şi să jefuiască bătrânii. Atenţie mare! De altfel, suntem o ţară de bătrâni şi bolnavi. Normal că părerea asta este dată de majoritate. Iar la alegeri cred că vor vota şi morţii şi nou-născuţii! Cu toate recensămintele, starea reală şi procentele de vârstă şi etnii nu sunt ştiute decât de cine trebuie. Pentru ceilalţi sunt secrete de stat!
  • O afemie este o incapacitate de exprimare a ideilor şi sentimentelor prin limbajul oral. În cele mai multe cazuri este cauzată de leziuni la nivelul emisferei frontale stângi sau la nivele subadiacente, iar o aberaţie mentală este o incoerenţă a gândirii. Paradoxul este că nişte deputaţi s-au apucat să facă greva foamei. Nu toţi pot să fie pe “caşcaval”, nu? Pe oamenii aceia îi poţi condamna de orice, dar nu de incapacitate de exprimare şi nici de abe-raţii, pe bune! Ei au un scop precis. (Laurenţiu Oprea)

Amanta

amanta 1 A fost odată un mic ingineraş, angajat la terminarea facultăţii într-o în-treprindere de renume. Nu ştia mai nimic, dar avea ambiţie. Mereu încruntat, veşnic în luptă, gata să jignească, impunându-se prin răutate şi un caracter imposibil. Mergea! Şi cred că merge şi astăzi, având nevoie de asemenea oameni ce fac treburile murdare ale şefului. Oameni de încredere, oameni de viitor. Aşa că, vă întreb, oare nu este şi vina noastră că s-a ajuns unde s-a ajuns? Ei bine, inginerul nostru, frustrat, urât, a încercat de toate după revoluţie. Normal că nu i-a reuşit mai nimic şi, văzând asta, şi-a încercat norocul în politică. La unele firme private s-a făcut de ruşine. Ca vorbitor de limbă ro-mână nu era bun, în schimb avea tupeu. Adică e clar, nu ştii nimic, măcar să conştientizezi că, dacă nu ai tupeu, îţi pierzi scaunul. Toţi erau şmecheri, toţi erau ticăloşi, toţi erau nenorociţi, dar el, noul politician, era curat, pur, drept, corect, cinstit. Asta până când i s-a dat o funcţie. Bineînţeles că una politică. Una pe ca-pacitatea lui nu era, că, submediocru fiind, nu îl angaja nimeni, mai ales că a avut un trecut la fel de întunecat. În visele lui de mărire (că ştiţi, orice vise sunt permise) şi avea, slavă Domnului, se vedea primar sau chiar Preşedinte de Consiliu Judeţean. Venea cu aceleaşi metode, aceeaşi minciună, aceeaşi suspiciune ca şi ceilalţi. Şi atunci a apărut… dragostea. Normal că era căsătorit şi avea copiii mari, dar cui îi păsa? Se apucase şi de băut. Durerea se cerea stinsă. Un copil se pare că nu l-a înţeles, iar celălalt l-a acceptat mai greu. Asta nu ar fi fost nimic, dar începuse cu crizele acasă, împotriva soţiei. Nu mai corespundea sub nici o formă cu noul model. Noul model vorbea frumos, arăta bine, râdea la toate glumele tâmpite, părea vulnerabilă şi ştia să mimeze suferinţa (şi el era ca-valer, având datoria să ajute fiinţele oropsite, era un cavaler templier mo-dern, un caracter de bărbat războinic, al cărui braţ era în slujba celei lovite de soartă). Pe atunci nu şi-a dat seama că are de-a face cu o femeie puter-nică, în sensul că nu-i rezista nici un bărbat. Liderul absolut, el capo di tutti capi, avea o amantă în văzul tuturor. Avea sânge în instalaţie. El de ce să nu aibă. Oricum, nevastă-sa era obosită, bătrână, urâtă, neinteresantă, uzată şi apoi, dacă ceva nu merge, nu mai merge, nu-i obligat să o suporte toată via-ţa, chiar dacă sunt copii la mijloc. Copiii sunt mari, se vor descurca, ce el nu s-a descurcat singur? Cine l-a ajutat pe el? A, l-au ajutat părinţii până la un punct, dar după aceea? În calea fericirii lui nu pot sta copiii şi nici baba de nevastă-sa. El este o instanţă morală de necontestat. Dar nu a fost să fie. Au început ba unii, ba alţii, să-şi bage nasul în legătura lui extraconjugală. N-a ieşit bine. Partidul advers i-a găsit un pretext pe bază de relaţii neprincipiale şi l-a dat cu fundul de pământ. S-a ales bules de el, dar soţia a tot răbdat, i-a oblojit rănile, l-a împăcat cu copiii, l-a îngrijit, până a ieşit din nebunie. Soţia a avut din această suferinţă o experienţă şi o înţelegere într-o altă soţie a unui alt om, mai puternic şi pot spune că, puţin forţat, a ieşit bine până la urmă. El e mare director, ce taie şi spânzură şi mai face din când în când pe vic-tima. Dacă partidul lui nu va mai fi, nici el nu va mai fi nimic. Adică ceea ce a fost şi este de la căderea în sus. Ştiu că-i ranchiunos şi răzbunător, dar nu vă pot spune cine este, decât că există şi a fost recondiţionat de vechile structuri pe uşa din dos. Şi el a compromis imaginea Mediaşului şi a ajutat ca acest spaţiu să fie contaminat şi să ne otrăveasă până la moarte. Totuşi, nu înţeleg ce evenimente îi pot transforma pe unii în halul acesta? Să fie banii? Oricum am scris numai o parte despre el şi ceea ce am făcut am făcut-o cu bună credinţă, în sensul că n-aş mai vrea să-l întâlnesc niciodată şi cu atât mai puţin să dau vreodată mâna cu el, nici măcar ca şi medieşean. Măcar pe el îl cunosc! (Laurenţiu Oprea)

 

 

Inspirări, expirări… prin gânduri (IX)

878 b insp

  • A început psihoza “ofiţer sub acoperire”. Ei şi? N-am ni-mic împotrivă, dar să fie profesionişti. Cu câţi ticăloşi sunt “fără acoperire”, mai grav mi se pare atunci când sunt sub acoperirea vreunui om politic ce se ocupă cu descoperirea altora.
  • Firmele străine am impresia că vin, storc şi pleacă. Uitaţi-vă la Romtelecom! Iar dăm de greci.
  • Îmi aduc aminte că la revoluţie parcă îmi era milă de foştii securişti şi miliţieni. Acum una-i legea şi alta-i puterea ce ţi-o conferă, să-ţi baţi joc.
  • Nu-s de vină conducătorii, e de vină şi poporul. Ceea ce se-ntâmplă la noi de ce nu se-ntâmplă şi-n alte ţări? Şi apoi am văzut puţini români care s-au ajuns şi nu şi-au schimbat caracterul. De cele mai multe ori e mai greu să digeri puterea.
  • În anumite triburi din Africa şi Amazon, bărbaţii sunt la vânătoare, femeile în agricultură şi bătrânii cu copiii. Li se dau o anumită educaţie, anumite deprinderi, un format al responsabilităţii şi al normalităţii transmise prin povestiri, întâmplări etc.
  • Dezvoltarea unei economii sustenabile în România este practic imposibilă la ora aceasta. Ne vor slăbiţi şi divizaţi. Oricum, dacă se va porni ceva în Europa, va porni de la Ucraina. Conflictul este în mod inerent de nesoluţionat. Frica de puterea şi eficacitatea armelor de toate tipurile menţine pacea.
  • Am auzit că un medieşean şi-a lăsat nevasta în Târgovişte, pe motiv că a întârziat. Adică ea a plecat la cumpărături iar el a aşteptat-o în parcare. A aşteptat cât a aşteptat şi apoi, pentru a-i fi învăţătură de minte, a plecat şi… dus a fost. De atunci, femeia cică vine chiar mai repede la întâlnire. Nu înveţi decât din experienţe traumatizante.
  • Mediaşul se pare să fie la baza ipotezei unui conflict ce are la bază energia.
  • Ce este un lanţ trofic? Plantele sunt mîncate de animale, care, la rândul lor, sunt mâncate de peşti, care sunt mâncaţi de mamifere de apă, care mor şi se descompun, unde apar viermii, bacteriile şi muştele care hrănesc într-un fel şi plantele. Cam aşa-i şi cu oamenii, cu excepţia plantelor. Dar, din păcate, sunt şi oameni de genul acesta. (Laurenţiu Oprea)