Paşi…

E  dimineaţă. Linişte, toamnă, nori… vă ofer în dar o poezie, care să vă facă ziua mai frumoasă.

Advertisements

Inspirări, expirări… prin gânduri (VIII)

875

  • Nu ştiu unde sunt câinii ziua. Ici colo câte unul. Noaptea se adună printre blocuri sub câte un felinar electric şi ţin o conferinţă despre pisici. Chiar că pisici nu prea vezi în liberatate prin Mediaş.
  • Cum gândesc cei de vârsta mea, cu mici excepţii, ştiu! Cum gândesc cei de 6 -7 ani, pot spune că ştiu. Mi se par groaznici cei de 20 – 25 de ani! Superficiali, iresponsabili, şmecheri. Cei de 35 – 40 de ani parcă sunt tineri, deştepţi, frumoşi şi cu foarte mult bun-simţ. Cred că e şi chestia de emaptie, de comunicare, dar şi de realitate. Am mai observat, cu cei cu care nu pot comunica eu bine, în general, nu comunică nici alţii! E greu până faci legăturile. Dar cel mai bine comunic cu cei mici şi cu bătrânele de peste 75 de ani. Să nu se zică chiar nimic despre succesele mele în domeniu feminin?
  • Citesc aşa zise reviste şi cărţi de succes şi sincer ori nu-mi plac, ori nu înţeleg nimic, ori amândouă. În această criză totală artificialul pare să ne inunde câte puţin şi să ne facă proşti. Adică ceea ce simţim cu adevărat şi vedem nu-i normal în viziunea unora.
  • Au început săpăturile şi pe strada Turnului. S-au adus maşini mari şi grele în apropierea Târgului Porcilor, tocmai joi. Uite, aşa, de bine ce ne este! Un succes total a fost Festivalul de Film (MECEFF) cu cele mai bune filme din Europa. M-au dat pe spate şi mi-au dat lacrimile. Haideţi, domnule Primar, cât a costat, sincer, daravela asta, că vorba aceea, alte probleme nu-s, toate sunt la locul lor, merităm o relaxare. Sau mai bine zis am meritat-o!
  • Dacă n-am plăti taxele şi impozitele, cred că am avea gropi mai puţine, şi nu s-ar putea strica toate în anul acesta! Cine-i controlează?
  • Pasarela CFR este praf. Ştiţi, cea care duce spre cimitir! Domnul primar nu merge pe jos, bucureştenii şi nu numai, invitaţii la MECEFF la fel, deci pasarela este de trecut cu piciorul pentru cei lipsiţi de importanţă socială. Poate domnul primar s-a gândit la un loc romantic de unde să te arunci din dragoste prea multă. Dacă nu te electrocutezi sigur te calcă trenul, aşa că ce rost au reparaţiile? Citeşte mai departe

Ultima culoare a toamnei

P1030356  P1030365  După cum se vede forma de gestionare a drumurilor a derapat, economia planificată, centralizată a taxelor şi impozitelor a dispărut, dar poate amândouă s-au abandonat în favoarea pieţei libere din Târgul Porcilor, unde în viitorul foarte, foarte îndepărtat, ca strategie politică de acumulare de voturi, se vor face nişte locuinţe sociale. Aşa că este normal să se pregătească terenul din timp! Paralel, se va face şi educaţia copiilor, educaţie la un nivel ridicat, concret, gen: ”Ghici ce arbore este acesta?”, ”Care?”, “Cel dintre garduri”. Deci, intrarea în Târgul Porcilor se bazează mai mult pe eficacitatea arbuştilor tăiaţi decât pe principii liber consimţite. Totuşi, cum şi cine a dat aprobarea tăierii atâtor copaci? La cât s-a tăiat în jurul Mediaşului şi la cât a plecat în necunoscut, măcar aceştia au rămas aici, sunt ai noştri, arătând întregii lumi că provin dintr-un sol mineralizat şi necompromis genetic, cu ale căror creşteri te obişnuieşti. Se evită explorarea necunoscutului şi se doreşte trecerea subtilă la mâncarea vegetală galbenă (a frunzelor) sau a câini-lor vagabonzi, prin frunzele pe care şi le pot lua singuri, domnul primar nefiind obligat să le taie, obţinând atât economisirea timpului în favoarea odihnei cât şi scăparea în taină de câinii vagabonzi. Cum unii deja au trecut la o vânătoare de porumbei buni, fragezi, pentru tocăniţă, de ce nu ar trece şi la câini, mai ales că aceştia se hrănesc cu frunzele primăriei, luate din arbuştii dintre garduri. Pe mine mă surpinde gândirea primarului, inteligenţa veşnic vie, care înlătură boala dar nu şi grija zilei de mâine, demonstrând o dată pentru totdeauna vulgului că un om sărac, îmbogăţit peste noapte, devine milos, prea milos. Grija faţă de cei din jur, de oraş, devine o obsesie. Oricum nu toţi suntem aviatori şi nici nu vom putea zbura, dar nişte arcuri la gleznă poate să-şi pună oricine şi pe undeva ne vor ajuta, atât în depăşirea gropilor cât şi a gardurilor din jurul Târgului Porcilor. Mă tot gândesc, domnule primar, că nu băgaţi în seamă ziarul şi nici cei din jurul Dumneavoastră, ce vă reprezintă pe diverse direcţii. Totuşi, ca idee pentru alegeri de primar, propun iarna. Zăpada va acoperi gropile, iar nămeţii părţile goale dintre garduri. Deci, nu se vor vedea! Aşa cum nu se propun iarna alegerile de preşedinte, senatori şi deputaţi, pentru că ar trebui scăzut preţul la energie. După cum vedeţi, de la un prăpădit de gard predestinat unui loc pustiit, se ajunge la energie. Şi cine gestionează energie bine, indiferent de provenienţa ei, gestionează viaţa, iar gardul doar la cimitir n-ar trebui, pentru că morţii nu ies şi noi nu ne grăbim să mergem înăuntru. Parcă Mark Twain a spus-o! (Laurenţiu Oprea)

Inspirări, expirări… prin gânduri (VII)

  • IMG_7531 Nu-i suficient să nu-l mai vrem pe domnul Neamţu, dar pe cine punem în loc? Până la urmă subconştientul colectiv al unui loc îşi alege liderul. Atâta putem, atâta avem! Ne place să fim minţiţi, furaţi din cazua încrederii! Hai să nu exagerăm! Naivitate, speranţă, încredere am avut până la o anumită vârstă. Mai departe este delăsare totală!
  • Situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece. Trăim parcă într-un univers concentraţionar iar ieşirea implică soluţia mistică a credinţei. Dar, văzând atâtea, suntem la un pas de a ne pierde credinţa. Ce am făcut de trebuie să suferim atâta?
  • De ce nu se publică într-un ziar listele electorale? Să vedem şi noi cine votează. Sunt secrete de stat? Dar să mergem la vot şi să votăm pe distrugătorii viitorului nostru şi al speranţei copiilor nu-i secret?
  • Prin anii cincizeci-şaizeci Mediaşul era un oraş cu cel mai mare venit pe cap de locuitor din ţară. Saşii nu erau interesaţi de facultăţi, ci de şcoli profesio-nale, învăţând meserie cu adevărat. Erau cu adevărat profesionişti în ceea ce făceau. Întreprinderile din Mediaş erau renumite. Totul duduia într-un fel în care-ţi dădea încredere şi mai ales sentimentul de progres. Directorii erau aleşi cu grijă pe mai multe criterii ce-ţi dădeau sentimentul de adevăraţi lideri. Fiecare între-prindere îţi insufla respect, era ca o familie, unde erau ierarhii cu locuri bine stabilite. Ei bine, s-a ajuns la distrugere şi acum, la final, ne conduce un mol-dovean. Măcar de s-ar fi făcut remarcat înainte, făcând ceva pentru Mediaş!
  • Pe domnul Dan Voiculescu l-a condamnat o judecătoare de 35 de ani. Tânără, prea tânără. Ce sentiment poţi avea când cineva care, cu puţin noroc, ar fi putut să-ţi fie nepot/nepoată să te condamne şi să te umilească?
  • Ce, nu sunt de acord cu legea? Păi bine, îi confişti averea (cu toate că peste 90% au procedat la fel în Bucureşti şi-n toată ţara), dar nu-i dai zeci de ani de puşcărie. Doar câteva luni. Oricum multe drepturi îi sunt restricţionate!
  • Acum şi jurnaliştii de la Antene sunt de înţeles. Vă daţi seama, dacă domnul primar va mai fi ales (nu cred în chestia cu referendumul, pentru că, logic, nu are cum să se facă numărul, cu toate că emoţional dă bine), vor fi mişcări de stradă (făcute de simpatizanţii Domniei sale), oameni ce-şi vor da foc, plânsete, istericale, proteste spontane ale celor ce nu-şi vor mai câştiga pâinea din susţinerea edilului. Vă daţi seama? Circ în toată regula, nemaifiind nevoie de vreun târg-festival finanţat tot din banii noştri.
  • Sunt curios ce salarii li s-au dat celor de la diverse direcţii din cadrul Primăriei, că, după cum arată oraşul, nu s-ar zice că au stat degeaba! Chiar au muncit să-l distrugă. Mi-e teamă că acela care va veni (peste doi ani şi-un pic, desigur) va face în primul rând abuz de funcţie, adică ori îi va da afară, ori le va tăia salariile! Şi primarul actual, iată, are oameni loiali!
  • Unii chiar au avut o viaţă plină. De exemplu! Ai fost ofiţer (o fi ţăran, o fi ce-o fi, dar are bani – o vorbă din tinereţe), la pensie ai luat o grămadă de salarii compensatorii, apoi a venit pensia destul de mare, că doar ai fost apărător al cu-ceririlor revoluţionare ale Partidului Comunist, apoi, tânăr fiind, ai intrat în po-litică şi ai prins un lanţ cauzal, în care un rol important a fost lipsa de oameni de partid. Ai ajuns lider “el lider maximo” al unui oraş ce seamănă, ce-i drept, cu un cimitir cu gropile făcute gata să ne aşezăm în ele. Apoi câştigul salarial plus altele te-au propulsat la un alt nivel ”spiritual” în care nimeni şi nimic nu te mai pot atin-ge. Cine ar fi crezut că un copil dintr-un sat de prin Moldova poate ajunge până aici? Asta-i democraţie! De asta îmi place ţara cu alegeri de preşedinte. La ce ne trebuie aristocraţie monarhică, unde ai nevoie de educaţie, de informaţii, de pe-digree. Ăsta-i Mediaşul! Ecce homo. Oricine, oricum, oricând. Ăsta-i progresul!
  • Câteodată timpul curge groaznic iar câteodată foarte repede. În câteva mi-nute fac treaba de ore şi de multe ori în câteva ore nu fac nimic.
  • Visele, se spune că ar fi întâmplări din vieţile anterioare şi genele noastre ne scot la iveală experienţele noastre.
  • Cum, Dumnezeule, unii pot fi aşa de cumsecade iar alţii aşa afurisiţi, răi, complicaţi, murdari, ipocriţi. Şi cei răi sunt de mai multe feluri, unii care sunt aşa din naştere iar alţii îşi au de protejat ori liderul care i-a pus pe funcţia respectivă, ori averile pe care într-o viaţă normală nu le-ar fi reuşit. Sunt mult mai vulnerabili decât îşi pot închipui, cu toată aroganţa lor şi cu pedigree-ul de neam prost.  (Laurenţiu Oprea)

Primarul şi extratereştrii

874extraterestriextra 3

Fenomenul OZN se poate percepe ca şi ceva straniu, dar acest fenomen există şi nu reprezintă halucinaţii sau identificări eronate ale unor persoane neinstruite, întrucât ele au fost observate inclusiv în România, vizual şi pe radar (acele In-dicatoare de Observare Circulară), de oameni cu experienţă, mai ales, cum este lo-gic, de aviatori. Din lungul şir de profesii pe care l-au avut primarii din Mediaş, acum ne-am o-prit la un aviator (că doar n-o fi degeaba preşedintele marinar, respectând legile a-tracţiei universale, a contrariilor). Un om a cărui competenţă (în aviaţie) şi serio-zitate sunt dincolo de orice îndoială. Acum omul acesta n-a trăit singur, a avut prieteni, colegi şi şi-a format o experienţă de viaţă, părând un om rece, logic, gata de orice sacrificiu în atingerea proiectului de bine. Mai are şi el slăbiciunile lui, scăpările lui, superficialitatea lui, dar nu e rău intenţionat în experimentarea (pe pielea altora) a artei persuasive a comunicării (şi a cheltuirii timpului şi banilor). Investiţia încrederii într-un asemenea om nu-i deloc plăcută. Pe ce a atins sau pe ce a pus mâna, a distrus. Nu are nimic format din inima şi sufletul lui ocrotit şi crescut. Crede că banii rezolvă tot. Uite că nu rezolvă! Pe prieteni i-a părăsit în detrimentul celor noi. Oricum nu mai corespundeau standardului şi noilor idei. Şi cum, dacă anumite mecanisme secrete ale creierului sau ale corpului vor să suprime o parte din ceea ce s-a trăit, este ca şi cum acea viaţă, întâmplare, nu ar fi existat. Deci nu îi putem găsi o vină aşa mare. Nu dispunem decât de ceea ce ne amintim că am fi trăit, depinzând de memoria emo-ţională, aşa că, nu-i deloc plăcut să fii un om cu experienţă, la peste 60 de ani. Şi apoi mai este şi chestia aceea umană, pe unii îi tot ajuţi şi ei, din invidie, din pros-tie, te tot bârfesc, vorbindu-te de rău. Nu-i normal! Aşa că-i laşi baltă şi te fereşti de ei. Dar să ne întoarcem la extratereştri, ca să putem înţelege bine fenomenul medieşean. La OZN-uri lipseşte “bang-ul” sonic, chiar dacă au o viteză supersonică, nelă-sând în urmă nici o dâră de lumină sau de condensare. Pot fi de origine extra-terestră, dar pot fi la fel de bine şi produsul ultrasecret al vreunei puteri mondiale şi chiar al României. Ce, noi nu am oprit la graniţă, cu raze laser, o invazie secretă de tancuri, pe vremea fostului preşedinte? Mai ţine minte cineva? Deci totul este posibil. Iar despre OZN-uri, domnul primar Neamţu ştie mai multe decât lasă să se-nţeleagă, în primul rând datorită profesiei de bază. Că dacă nu ar fi primar, ar fi aviator în rezervă şi pensionar normal, obscur, şters, poate sau nu membru cotizant al vreunui partid ce-i mai dă din când în când câte-o atenţie. Păcat că nu a fost angajat pe la gaz, unde mai are o grămadă de susţinători activi cu pedigree, ai unei mari familii, ce ştiu să puncteze în momentele cheie. Dar despre asta într-o altă ediţie. Citeşte mai departe

Inspirări, expirări… prin gânduri (VI)

incercare

  • În lumea mea medieşeană, pe care o mai străbat şi pe jos cu o imaginaţie medievală, văd castani, străzi cu castani. Acei arbori care au nişte flori asemenea unor lampadare strivite. De s-ar conserva ce se mai poate. Ultimele distrugeri sunt ireparabile.
  • Câteodată parcă mi-aş fi dorit ca noi, cei ce locuim aici, să fi optat pentru a avea o imagine şi un brand ca al Mediaşului medieval, dar, din păcate, Mediaşul a optat pentru felul nostru de a fi, mai exact ca al primarului. Distrugător, bolnav, lacom, superficial, murdar, înconjurat de oameni după chipul şi asemănarea lui. Normal că, cu mici excepţii, ce con-firmă regula.
  • Oraşul nu-i al nostru (din fericire nici al urmaşilor lui Ştefan cel Mare), decât în măsura în care reuşim să ni-l apropiem, schimbându-l, modificându-l pozitiv, adaptându-l nevoilor noastre estetice, având nevoie de idei, de profesionişti şi mai ales de cei corecţi, caractere puternice şi frumoase.
  • Zgomotele oraşului! Noaptea câinii şi câteodată şi pisicile, cu ţipetele lor lungi de copii mici. Apoi, spre dimineaţă, primele zgomote pe scara blocului. Aşa ca un foşnet de ploaie asupra unor frunze. Se simte ceva profund, tulburător, ca o apariţie a unei alte per-spective a zilei, cu zgomotele ei diferite de noapte. Lucrurile parcă încep să se mişte, măturătorii, maşinile din ce în ce mai multe, mai mari, apoi zgomotul suprem, salvarea cu giro-farurile ei, un fel oarecum pervers de a ne asigura o stare de bine în continuare.
  • Până la urmă, Mediaşul este oraşul vieţii mele. Sunt aici de 36 de ani, trei luni şi cincisprezece zile. Iar acum, câteodată, simt că am îmbătrânit brusc şi câteodată de câteva mii de ani. Depinde la ce şi cu cine mă raportez, mai exact la ce amintiri, mirosuri, zgomote, oa-meni, case, străzi şi câte şi mai câte.
  • Te sfidează. Te împroaşcă iar cu aroganţă. Nu-şi pot înfrâna un uşor fior de scarbă, silă, chiar ură, dacă sunt obligaţi să te vadă şi să-ţi răspundă la salut. Le vezi lehamitea. Sunt la putere. Apoi asta trece. Rămân cu sechele. Copii care sunt bolnavi, care iau droguri, alcool, ce nu mai pot să se adapteze la normalitate. Au început să devină umani, normali, dar de multe ori este prea târziu. Tu nu mai poţi uita umilinţa. A fost mai mare ca iertarea. Şi totuşi nu pot înţelege. Ce-au făcut chiar aşa?
  • Sunt lucruri pe care credem şi chiar suntem convinşi că nu le-am terminat şi mai multe pe care nu le-am înţeles. Căutăm de multe ori răspunsuri afirmative în rugăciunile noastre, dar de cele mai multe ori le primim negative. Nu ne pricepem să le cerem, nu le primim din cauza felului nostru de a fi şi a reacţiunii lumii subtile.
  • Seara şi noaptea e frig. Îţi trebuie un pulover. Lunile anului sunt decalate cu cel puţin cinci săptămâni faţă de acum câţiva ani.
  • Închipuiţi-vă localităţile ca nişte insule. Iar între ele apă. Multă apă, verde-albastră şi noi în concediu, cu o minunată şi teribilă nepăsare, într-un prezent orb şi ars de soare. Gata, sună salvarea, văd gropile, îl văd pe “x” şi pe “y”. Nu, nu pot visa prea mult.
  • Când plouă şi este înnorat îmi amintesc de munte. Mai exact de o doamnă care m-a întrebat: ”Aţi venit la munte?”
  • Dinspre Sighişoara p]nă la intrarea în oraş, şoseaua-i ca-n palmă, frumos şi proaspăt marcată, apoi brusc, intrăm în coşmar. Sub “MEDIAŞ” ar trebui să fie pusă o pancardă cu “Aici este Primar Teodor Neamţu, cetăţean al judeţului Vaslui, regiunea Moldovei”. Să nu se zică despre democraţie că nu-i democrată şi imparţială!  Citeşte mai departe