Inspirări, expirări… prin gânduri (V)

  • Dacă ar fi să aveţi o problemă de viaţă şi de moarte, în câţi prieteni din jur aţi avea încredere?
  • John Steinbeck – “Perla”, o carte care merită citită. Din viaţă ne îmbogăţim cu o experienţă mare sau mică. Sau ne-o îmbogăţesc alţii!
  • Am impresia că avem o capacitate, un gol interior şi depinde de noi cu ce îl umplem!
  • Groaznic, să ai peste 60 de ani şi să nu ai serviciu, să nu ai vechime cât trebuie şi să nu poţi ieşi la pensie. Păi, nu vă bate Dumnezeu! Sau înainte îi bate pe alţii. Sau, după ce te-a bătut şi nu mai crezi în Dumnezeu poţi să faci ce vrei. Da, cred că e mai con-venabil pentru unii să nu existe! Totuşi, am impresia că ce facem ne face şi dincolo trebuie să ai o altă densitate sufletească! Să fii mai uşor, mult mai uşor. Dar dacă nu ai conştiinţă? Nici măcar nu ştii unde ai greşit!
  • Anumite probleme le tot amâni până vin toate deodată. E bine să rezolvi mai multe deodată dar să curgă fără intermitenţe, adică alte probleme ce se cer rezolvate.
  • De multe ori într-o discuţie contează şi tonul!
  • Amintirile mele din trecut câteodată reactivează, întunecându-mi prezentul şi vii-torul. Sunt legat de Emailul sau Emailul Roşu, cum i se spunea pe vremuri. Azi o întreprindere tristă şi cenuşie ca multe altele care, de bine de rău, funcţionează şi datorită domnului director Creţu. Întotdeauna am recunoscut că oamenii din zodia Gemenilor sunt imprevizibili şi răzbătători.
  • Într-un ziar local a apărut un titlu “Marea Unire”, iar dedesubt o poză. Era domnul primar Teodor Neamţu cu admiratorii lui şi cu ideologia lui, aceea care bea cu paiul, dar nu am văzut nici un PNL-ist. Poate s-a referit la Unirea Transilvaniei cu Moldova sau o fi având cineva din fotografia respectivă cunoştinţe de niscai mişcări liberale, mai greu de înţeles de nişte conservatori cimentaţi în mentalitatea educaţiei vechi!
  • Anumite acţiuni de-ale noastre vor avea efecte şi-n vieţile viitoare, la fel cum anumite probleme ne vin din vieţile trecute! Atenţie la cerşetorii de care vă este milă! Dar sunt doar păreri, că-n realitate am şi eu cerşetorii mei.
  • În ziua de azi se confruntă ştiinţa superficială cu conştiinţa, iar unii au un tupeu încât dau impresia şi de ştiinţă şi de conştiinţă împreună. Până te dezmeticeşti, acela te-a “tupeizat”, adică ai rămas blocat. Ca şi mine, de altfel, până nu mi se echi-librează toţi factorii, îmi dau seama că nu-i ceva în ordine dar nu pot defini ce. Instinctul primar, format de-a lungul experienţei vieţilor anterioare, rămâne totuşi de bază.   Citeşte mai departe
Advertisements

Domnul G

emailul Domnul G trăieşte în Mediaş. Respiră acelaşi aer. Vede aceleaşi lucruri pe care le vedem şi noi. Le atinge, le simte, ca toată lumea din Mediaş, cu diverse grade de per-cepţie. Îl ştiu de mult, de foarte mult timp, făcând parte, dintr-o perioadă de coşmar a timpului meu, din lungul şir de nenorociţi care, crezând că făcând rău, vor primi binele. Dincolo de legea omenească mai există o lege pe care nemernicii şi mare parte a nenorociţilor o sfidează, o calcă-n picioare, fiind pe principiul că dacă nu se poate demonstra nu există nimic. Cine poate demonstra umilinţa şi bătaia de joc a unora din timpul unei vieţi. Unii se nasc cu un fel de a fi mizerabil, frustraţi, recunoscători rău-lui căci prin el au reuşit în viaţă să-şi consolideze poziţia şi să urce. În jurul lor distrug totul, lăsând un fel de cenuşă caldă şi mi se pare paradoxal că tot ei fac pe victimele. Unul dintre aceştia a fost domnul G, actualmente bătrân, pensionar, şters, cu o mas-că pe faţă de invizibil, ce nu atrage sub nici o formă atenţia (ca un SRI-st sau spion adevărat). Relatarea mea este din trecut. Destinul oraşului şi Dumnezeu au netezit to-tul. A fost reală, cu date şi personaje care trăiesc şi pot confirma (dacă vor). Şi dacă nu vor îmi este totuna. Lucrurile trebuie scoase la su-prafaţă. Asta ca să ştiţi sau să vă reamintiţi de o perioadă amputată, plină de teamă şi amărăciune, menită să dăinuie (prin mine) în memoria generaţiilor viitoare. Veţi înţelege mai uşor transferul unei mentalităţi bolnave, iar scrisul meu este o izbucnire a bunului-simţ în atmosfera ac-tuală de pură distrugere legală cu aşa-zişii oameni de credinţă şi mai ales de încredere care, prin binele lor şi răul făcut majorităţii, percep sensul progresului şi al ordinii sociale. Domnul G a fost portar. Un portar vigilent la o întreprindere care, de bine de rău, mergea şi merge şi azi, datorită directorului care a avut interesul să o păstreze pe linia de plutire, cu eforturi, ceea ce mă determină să gândesc că la celelalte interesul a fost să fie distruse. O dată pentru totdeauna. Deci domnul G îşi făcea datoria. Eu auzisem despre el fel şi fel de lucruri, unele mai incredibile ca altele. Îl tratam superficial, la limita comicului cu absurdul. Fusesem detaşat ca ofiţer de serviciu să răspund de in-trările şi ieşirile din întreprindere, fiind reprezentantul ei în ceea ce priveşte paza şi ordinea. Asta atâta timp cât s-a dorit. Acolo am văzut diverse tipuri de oameni şi diverse feluri de a fura ale angajaţilor. De la cei care-şi puneau farfurioare şi căniţe în căciulă, până la cei cu camioanele ce luau marfă pe specificaţii şi facturi false. Mai târziu i-am văzut şi cu vagoanele. În proporţie de 80% furau şi totuşi era. Nu-mi explic nici acum, cum? O să spuneţi că eram implicat! Nu, nu eram. Eu eram singur, portarii erau doi sau chiar trei. Citeşte mai departe

Inspirări, expirări… prin gânduri (IV)

  • L-am auzit odată, zicând întâmplător, pe Miron Cosma care râdea de cei de 60 de ani cu partenere de 20. Şi mie mi se pare normal ca să fie o diferenţă de maxim 10 ani. Mai mult nu mai este firesc. Este altceva.
  • Legile naturale sunt legile naturale de care trebuie să ţii cont, comparativ cu legile justiţiei ce-s făcute de multe ori îm-potriva omului şi a normalităţii.
  • Slăbiciunile fizice, morale, căutarea plăcerilor neapărat, având baza că tu eşti cel mai grozav, că eşti extraordinar, o să te distrugă puţin câte puţin. Loviturile vin din zona aceea aşa că… prudenţă şi echilibru.
  • Nimeni n-a spus că anumiţi oameni sunt proşti şi leneşi, ci lipsiţi de scrupule, cu o deformare profesională exagerată, îndreptaţi spre minciună şi furt. Şi nici legea nu-i clară şi îi favorizează.
  • Vă rog să mă credeţi, nu ştiu ce urmează să se-ntâmple în oraş. Se vorbeşte mai mult în taină, în spatele uşilor închise, şoptit, icnit, cu o transparenţă opacă. Eu nu fac parte din echipă! Nu se ştie exact, am fost trădat de omul oraşului sau am trădat propriile interese? Oricum, nu fac altceva decât consemnez realitatea cu care ne încearcă bunul Dumnezeu cu actualul primar.
  • Imediat după revoluţie s-a terminat şi barajul de la Zetea. Ce-i cu barajul acesta? Iubiţi medieşeni, datorită lui nu sunt inundaţii în Mediaş. I se dă drumul treptat la apă. Acum nu este îngrijit. S-a colmatat dar încă funcţionează. Urma să avem şi apă de acolo şi noi şi cei din Sighişoara, dar lucrările comuniste nu s-au finalizat, interesele celor de la putere fiind altele.
  • Ştiţi ce legături astrale sunt între actualul primar şi fostul primar Teodor Plopeanu? Extraordinar de multe, dar amândoi au fost inteligenţi, deştepţi şi printre altele buni matematicieni. Dar poporul român nu duce lipsă de conducători deştepţi ci de caractere.
  • Există un fel de teroare a spaţiului local (zgomot, nervi, distrugeri de maşini, agitaţie), dar ce se-ntâmplă cu adevărat face ca tragediile greceşti (e o formă artistică, domnule Primar, mai ales că sunteţi un iubitor al artei) să fie mici copii faţă de durerea pe care o simt medieşenii adevăraţi ce nu mai pot îndura calvarul fără sfârşit.
  • Ucraina şi Rusia par să fie sursa unor neînţelegeri de mare amploare. Rusia se pare că şi-ar dori teritoriile înapoi, aliindu-se cu alte ţări care practică o astfel de politică, iar Ucrai-na este ca şi copilul care te loveşte cu nuiaua, după care fuge în spatele tatălui. În copilărie, prin cartierele mărginaşe ale oraşelor industriale pe unde erau mutaţi părinţii, se punea ochii pe câte un străin, iar golanii, când erau siguri că-i singur, puneau un copil să-l pro-voace. Copilul, de, ce să facă? Îl provoca. Străinul îl trăgea de urechi şi uite, scandalul era gata.
  • Ciudată mi se pare minciuna, de sus până jos. Adică şi dacă trebuie şi dacă nu trebuie. Cred că ne-ar fi greu să lucrăm în adevăr!
  • Între unul educat care ştie de toate, dar face totul doar pentru el şi altul care nu ştie atât, dar te ascultă şi face ce poate mai bine pentru tine, pe cine preferaţi?  (Laurenţiu Oprea)

Exorcizarea Mediaşului

1 exorcizare parc v2 (1) Mediaşul ar trebui botezat ca oraş simbol al secolului XXI. Nu mai este ce a fost. Este ori prea bătrân, ori prea mic. Aş lua-o cu vârsta, iar pentru asta un sobor de preoţi ar trebui să-l ude cu apă sfinţită, să-l scufunde în apă sfinţită şi să rostească în cor: „Te lepezi de Satana?”, iar noi să răspundem: „Mă lepăd.” Şi normal că de mai multe ori. Domnul primar a pătruns în existenţa noastră, zi de zi fisurând pereţii subţiri ai ceea ce se cheamă normalitate şi încredere. Vede totul de pe geamul întunecat al maşinii, dar neauzind hohotul tragic de plâns al oraşului. Au început noi săpături, dar lucrurile nu sunt finalizate. S-ar părea că se caută talerii saşilor, ascunşi ori în pământ, ori în subterane, ori în ţiglele caselor vechi. S-a lucrat pe as-cuns în gropi întunecate, cu oameni livizi, vlăguiţi, speriaţi. Oraşul este zguduit în străfundurile fiinţei sale şi caută să-şi poată recăpăta echilibrul. Perioada domnului Neamţu ca şi cea a domnului Plopeanu, de altfel, vor intra în analele istoriei, fiind o comoţie locală, medieşeană. În nesfârşitele nopţi de agonie, oraşul îşi linge rănile, căutând să-şi pună ordine în treburile sufletului. Un laitmotiv: „Te lepezi de Satana?”- “Mă lepăd!” În hăţişul întortocheat de străzi sparte, cariate, cu oameni influenţi, cu înrudiri de sânge care transformă procreaţia într-un cerc vicios, se aruncă peste oraş ca un abur, un doliu viguros, un fel de sumă a nenumărate doliuri suprapuse. Terorizaţi de halucinaţii, ne vom lăsa exorcizaţi, să plece necuraţii din Mediaş, aceşti stăpâni ai tuturor celor ce se văd sau nu se văd, ai celor ce ne înconjoară, ai drumurilor, ai stâlpilor, ai timpurilor nenormale, ai căldurilor, ai nopţilor, ai ploilor, ai gropilor şi ai câte or mai fi. În curând vor începe festivalurile, acele bâlciuri de ţară, amintiri din alte epoci, cu o viziune medievală fizic, dar modernă ca stare de spirit, căutând să aparţină trecutului bolnav, un fel de cataplasme convenţionale şi supozitoare cu glicerină magistrale, ca o vizită a infirmierului puternic la bolnavul lugubru. Trăim imagini cutremurătoare, cu locuri descompuse de ignoranţa dezlănţuită a prima-rului şi a oamenilor lui. Cu atâtea nenorociri în vara asta, vă închipuiţi ce va fi la iarnă? Ca medieşean, te simţi ruşinat şi puţin supărat că aparţii unui oraş mort, cu străzi nesfârşite şi pline de praf şi gropi, cu case întunecate, iar mâine, poimâine nelocuite. Nu poţi să nu te înfiori în faţa neobişnuitei privelişti a oraşului trist cu case tăcute, străjuite de gropi. “Te lepezi de Satana?” – “Mă lepăd!” În curând va veni toamna, cu ploile ei reci şi mocirloase, şi ne vom simţi pierduţi, navigând în derivă pe haoticele şi fabuloasele şosele municipale. Iar cei care vom mai putea, ne vom strădui ca, pe timp de ploaie, să-mpiedicăm naufragiul maşinilor şi pietonilor. Asta-i treaba noastră. (Laurenţiu Oprea)

Inspirări, expirări… prin gânduri (III)

  • Cum totul în jur pare să se prăbuşească şi puţin câte puţin să fim inundaţi de minciună şi artificial, ne îndepărtăm, ori cu voia ori fără voia noastră, de esenţa lucrurilor. Ce-i mai rău e, că începem să credem că aşa şi trebuie să fie.
  • Sunt unii pe care îi poţi considera accidente naturale asupra istoriei locului. Alţii amorţesc în cuminţenie şi bun-simţ. Cam asta-i legătura dintre primar şi noi cei care nu depindem de el.
  • De ce sunt intermediari la Piaţa de legume-fructe? Că aşa-i legea, proastă!
  • La Campionatul Mondial de fotbal s-a văzut că nişte echipe mici, modeste, chiar necunoscute, pot pune probleme şi chiar au pus unor echipe mari pline de vedete! Pe undeva apare ideea: dar cine sunteţi voi? Cine eşti dumneata, domnule Neamţu? Dar oamenii de lângă? Dar cei din umbră? Mă tot întreb, la început era tot aşa sau s-a schimbat pe parcurs?
  • Cei de la Electrica, ce sapă şanţuri, sapă printre blocuri, în faţa blocurilor, de nu mai ştii în ce dai cu maşina şi bătrânii pot să cadă liniştiţi. Aşa fără indicatoare, fără nimic! Păi, îi lasă domnul Primar, că deaia-i primar, să facă ce vrea. Când nu va mai fi primar, va fi singur, dar puţin (mai mult chiar) mai bogat…
  • Ce-mi place la domnul Voiculescu este că, dacă tot e să moară, de ce să nu moară de gât cu domnul Băsescu! Într-un fel s-au întâlnit şi se înfruntă doi oameni puternici.
  • Societatea şi primarul ne-au programat realitatea ca fiind unica valabilă.
  • Mă tot gândesc la unii profesionişti din diverse domenii, care au căutat o potrivire a funcţiei, a cunoştinţelor, a experienţei, cu persoana lor. Mare lucru să ai marea inspiraţie de a face exact alegerile potrivite cu ceea ce simţi că te împlineşte şi desăvârşeşte. Dar apariţia legii banului a schimbat sensul bunului mers, apărând tot felul de nulităţi, ce pot încurca, prin lipsa de caracter, minciună, trădare, orice ar avea o direcţie şi un sens cât de cât normal.
  • L-am rugat odată pe un angajat mai tânăr să pună nişte fluturaşi, în legătură cu reclama la “Informaţia săptămânii”, în cutiile poştale dintr-un cartier. Mi-a răspuns că nu-i este cuprins în atribuţiunile de serviciu. Păi, la privat, cam tot este cuprins în atribuţiunile de serviciu! Mi-a părut rău, dar, dacă el nu înţelesese asta de la început, nu mă apuc să-l formez. L-am dat afară! Oricum ca ziarist este mai mult muncă aiurea decât ceea ce ar trebui să faci!
  • Adevărata credinţă este magia contactului cu invizibilul, legătura cu nevăzutul ştiind că există.
  • Am descoperit gustul subtil şi sănătos al ceaiului de mentă de la Offside. Nu la Traube, acolo îţi dă lămâi vechi.
  • Trăim într-o lume mediocră frământată de propria meschinărie şi în curând va apărea un ideal care va mişca energiile, neexistând (ca azi, de altfel) superioritate sau inferioritate ci doar diferenţe.  Citeşte mai departe

Rănile deshise ale oraşului

DSC_0992_20140709_3784 2014-07-23 06.54.58

Din istorie au rămas trei principii ale conducerii politice. Primul ar fi principiul şomoiogului de fân, folosit în Asia, în zonele mlăştinoase, cu bivolii. Adică te pui pe spinarea bivolului cu o prăjină în mână, la capătul căreia legi un mănunchi de fân. O întinzi în faţa bivolului şi acesta va căuta să ajungă la fân. Şi va merge, va tot merge până când sub “picioare” va simţi că se va scufunda. Se va opri. Îndrepţi prăjina spre o altă direcţie, neuitând destinaţia finală, căci de multe ori mai trebuie şi un pas lateral ca să poţi ajunge la capăt. Domnul Neamţu şi sfătuitorii de taină au făcut strategia Mediaşului (adică aşa “cum” va arăta până-n anul 2020). Oamenii, bucuroşi de o asemenea minune, l-au votat! Asta i-a mers. Al doilea principiu este cel al picăturii chinezeşti. Era folosit de către chinezi ca tortură pentru a afla vreun secret sau pur şi simplu împotriva duşmanilor. Victima era rasă pe cap şi câte-o picătură de apă îi cădea în acelaşi loc. La un moment dat durerea devenea insuportabilă şi omul ceda nervos. Primarul şi ceilalţi încep puţin câte puţin, fiind perseverenţi, iar când te trezeşti nu mai ai nimic. Taxele şi impozitele, pe an ce trece (şi nu numai), sunt tot mai mari. Şi se distruge tot mai mult pentru că lăcomia lor este din ce în ce mai mare şi, la un moment dat, vor lua praful de pe tobă, că altceva ce mai pot lua? Al treilea principiu, pe care domnul primar îl foloseşte din plin, fără nicio jenă, fără nicio reţinere, fără nicio frică, este cel al “sacului de iută“ sau al agitaţiei. Într-un sac de iută se pun câţiva şoareci. Se lasă câteva minute şi şoarecii ies, dar, dacă sacul se tot roteşte deasupra capului, aceştia nu mai pot roade pânza să-şi pregătească ieşirea. Aşa-i şi cu preşedinţii jucători şi cu primarul nostru. Sapă, răstoarnă, o ia de la capăt iar, când crezi că s-a terminat, începe cu altceva. De exemplu cu săpăturile pentru introducerea cablurilor electrice. S-au făcut şanţuri, s-au pus, s-au astu-pat. Dar de ce nu s-au cimentat bine? Te împiedici în ele. O, ştiu, nu Primăria răspunde, dar măcar daţi-le amenzi! Sau nu puteţi! Oare de ce? Sunt convins că, după ce se va termina cu introducerea cablurilor electrice, se va săpa pentru cele de telefonie, apoi cine ştie ce mai urmează. Să nu se zică prin Primărie că sunt invenţii, vă arăt câteva poze (şi nu toate) cărora personal pot spune că adâncimea nu li se vede clar. Oare cine dă amenzile în cadrul Primăriei? Oare cât sunt de mari? Oare se dau? (Laurenţiu Oprea)