Jancsi Bacsi

Cu cei de naţionalitate maghiară am fost în relaţii bune, poate şi datorită faptului că, fiind mai puţini, aveau un comportament aparte. Atenţi, prietenoşi, oricând gata să te ajute, zâmbitori, modeşti şi cu bun-simţ. Nu mă refer la toţi, că, vorba aceea, “mai au şi ei faliţii lor”, dar felul lor de a fi, al majorităţii, era de remarcat, comparativ cu alţii. Ca şi copii eram răi. Ne jucam între noi, dar pe copiii unguri nu-i lăsam în jocurile noastre. Şi ei, cu toate că-i atrăgeam prin felul nostru de a fi, preferau locuri mai curate. Noi ne jucam în gunoaie, printre pubele şi nu acceptam niciun fel de autoritate, decât a părinţilor, iar despre morală nici nu putea fi vorba. La radio, la televizor apăreau tot felul de zvonuri istorice cu ceea ce ne-au făcut ungurii şi ce fel de oameni răi şi cruzi sunt. Erau alimentate de o propagandă din Capitală, noi copiii neavând nimic cu ei. De altfel, în perioada copilăriei mele erau zvonuri şi despre spioni sau despre cei care prind copii şi le extrag sângele şi-l vând. Părinţii erau disperaţi, iar noi, din când în când, speriaţi. Şcoala primară nu ne ajuta cu nimic, dar strada ne-a învăţat dispreţul, violenţa şi furtul. Dispreţul faţă de cei altfel, de cel mai mic şi de bătrâni. Strigam după copiii unguri: “bozgore, bozgore” sau “ungure, ungure, dracu’ să te scuture”. Jancsi bacsi “dă cu cracii” era vecin cu părinţii unor prieteni de-ai mei, de pe strada Panait Cerna, unde mai mergeam să ne jucăm.  Citeşte mai departe

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s