Locul pustiit

targ 1  aaa De atâta timp se percep taxe la intrare. E vorba de “Târgul porcilor”, unde în fiecare joi omul vine să vândă ceva. Sunt şi din cei care vor să cumpere ceva şi sunt şi foarte mulţi “luft inspectori”. E normal. Intrarea are o poartă de tablă. Lateral şi-n lungul locului sunt doar stâlpii de beton ce marcau dimensiunea bucăţilor de gard din beton. Nu cred că a fost furat de romi pentru că ei, dacă luau, luau poarta, ce-nseamnă fier vechi, iar pentru gard îţi trebuie maşină mare sau chiar papuc, ceea ce cred că ei nu posedă. Un WC nu există iar ceea ce există, din motive de securitate, e bătut cu scânduri. Dar apă curentă şi toaletă ar trebui să existe. Să vedem ce există! În zona pieţei murdărie, dar din asta în putrefacţie şi veche, de câţiva ani. Credeţi că se sesizează cineva? Cui îi pasă? Primarului? Să fim serioşi! Domniei sale nu-i pasă de Mediaş, care este echivalentul la scară mai mare a ceea ce este aici. Poate ar trebui să vadă şeful pieţei? Dar nu poate pleca pentru că problemele pieţei centrale îi ocupă tot timpul. Şi apoi simpatia faţă de Suarez îl face un om de temut şi respectat. Aşa că problemele pieţei din “Târgul porcilor” de unde s-au perceput taxe ani, râmân… suspendate. Credeţi-mă, le-a fost greu să pună un camion de pietriş acolo unde musteşte apa pe timp de ploaie. Citeste mai departe

Advertisements

Femeia din Deleni

Veneam de la Târgu-Mureş cu Mircea. La intersecţia dintre drumul spre Jidvei-Blaj şi ieşirea din Târnăveni, o femeie bătrână, îmbrăcată în negru, ţărăneşte, parcă făcuse un semn discret al autostopului ce se vrea spre Mediaş. De obicei nu iau, pentru că, în caz de ceva, Doamne fereşte, accident, tu ca şofer trebuie să-i plăteşti spitalizarea şi toate preten-ţiile. Şi pentru ce? Dacă iau, trebuie să fie o femeie cu copil sau o femeie în vârstă. Aici e şi chestie de noroc, aşa că, doar dacă sunt sigur cât de cât, iau pe cineva. Femeia respectivă nu avea nimic rău. Fusese la doctor în Târnăveni şi nu a vrut să-şi piardă fata o zi de la serviciu să o ducă ea cu maşina. Se descurcă şi singură. Ne-a poves-tit cum fata îi este căsătorită în Mediaş şi a avut cu soţul un chioşc, dar au falimentat. Acum lucrează la un privat. Ea mai vinde prin piaţă, iar moşul ei, acum este la întors fânul. Cum am auzit de piaţă, mi s-au aprins nişte beculeţe. Mai ales că primarul a fost cercetat de ANI şi găsit nevinovat. Piaţa-i plină de nişte vânzători cărora le poţi spune oricum în afară de producători. Afară era cald. O căldură uscată ce ardea totul. La intersecţia spre Deleni mă hotărăsc s-o duc spre casă. O iau spre stânga şi gata. Femeia, cu bun-simţ, îmi spune că putea să o ia pe jos şi că sunt ocazii. Ei bine, în sfertul acela de oră, eu unul nu am văzut nicio ocazie. În drum am vorbit despre piaţa din Mediaş. Şi-a cumpărat o masă cu 2.500 lei pe tot anul, dar nu o foloseşte doar din când în când. Nu ştie nimic ea de ce sunt atâţia inter-mediari. Nu ştim nici noi, dar am aflat! Sunt producători, ţărani, cărora le convine să-şi dea toată marfa la un preţ mai mic. Altfel pierd timpul cu vânzarea ei, dormitul în Me-diaş, mâncatul, perisabilitatea, a nu neglija nici furturile şi câte şi mai câte. (Totuşi nu am înţeles de ce n-a mers Piaţa Onix? Ba da. A tăiat panglica domnul Plopeanu şi pe ce punea mâna făcea praf şi pulbere.) Mai bine o vinzi toată la un preţ bunicel şi ai scăpat. Apoi, mai sunt din oraş, care au certificate de producător, fiind asociaţi cu alţii care au pământ la sute de kilometri. Pot vinde, căci faci scrisoare la primăria unde sunt asociaţi şi ţi se răspunde că există în evidenţa lor. Este perfect legal. Ar mai fi ceva. Nu ştii niciodată câte kilograme vinde. O mie? O sută de mii? Nu se pot monitoriza acestea. Deci lucrurile acestea aşa se-ntâmplă! De cele mai multe ori cu acceptul ambelor părţi. Aşa că să nu vă surprindă dacă veţi vedea mulţi “arşi de soare”, care par să n-aibă nicio legătură cu producătorii. Părerea mea este că nici legea nu-i aşa bună! Dar mai există o parte nevăzută pe care doar şeful pieţei şi oamenii de lângă el o ştiu. (Laurenţiu Oprea)

Jancsi Bacsi

Cu cei de naţionalitate maghiară am fost în relaţii bune, poate şi datorită faptului că, fiind mai puţini, aveau un comportament aparte. Atenţi, prietenoşi, oricând gata să te ajute, zâmbitori, modeşti şi cu bun-simţ. Nu mă refer la toţi, că, vorba aceea, “mai au şi ei faliţii lor”, dar felul lor de a fi, al majorităţii, era de remarcat, comparativ cu alţii. Ca şi copii eram răi. Ne jucam între noi, dar pe copiii unguri nu-i lăsam în jocurile noastre. Şi ei, cu toate că-i atrăgeam prin felul nostru de a fi, preferau locuri mai curate. Noi ne jucam în gunoaie, printre pubele şi nu acceptam niciun fel de autoritate, decât a părinţilor, iar despre morală nici nu putea fi vorba. La radio, la televizor apăreau tot felul de zvonuri istorice cu ceea ce ne-au făcut ungurii şi ce fel de oameni răi şi cruzi sunt. Erau alimentate de o propagandă din Capitală, noi copiii neavând nimic cu ei. De altfel, în perioada copilăriei mele erau zvonuri şi despre spioni sau despre cei care prind copii şi le extrag sângele şi-l vând. Părinţii erau disperaţi, iar noi, din când în când, speriaţi. Şcoala primară nu ne ajuta cu nimic, dar strada ne-a învăţat dispreţul, violenţa şi furtul. Dispreţul faţă de cei altfel, de cel mai mic şi de bătrâni. Strigam după copiii unguri: “bozgore, bozgore” sau “ungure, ungure, dracu’ să te scuture”. Jancsi bacsi “dă cu cracii” era vecin cu părinţii unor prieteni de-ai mei, de pe strada Panait Cerna, unde mai mergeam să ne jucăm.  Citeşte mai departe

Inspirări, expirări…prin gânduri (II)

  • A fost prinsă o grupare de hoţi care operau la o firmă de curierat. Cum procedau? Aveau o instalaţie de bruiaj al telecomenzii maşinii şi când şoferul pornea cu coletul la adresă, pe jos, închidea sau mă rog, credea că închide maşina cu telecomanda. Hoţul îl bruia şi-n câteva minute îi descărca marfa. Oricum pachetele erau asigurate. Am impresia că suntem o ţară de poliţişti şi hoţi. Depinde cum priveşti!
  • Nu fac nicio conspiraţie a extratereştrilor, dar curentul electric şi inter-netul, precum şi îndemânarea copiilor de a se juca în felul lor pe calculator, ale cărui programe poate le-au văzut o dată, nu mi se par de natură pământească, umană. Noi suntem îngropaţi până-n gât de cu totul şi cu totul alte probleme.
  • Diferenţe culturale. Un american, chiar dacă are un salariu de 6.000 sau 10.000 de dolari lunar, preferă să-şi plătească chiria lui de 600 de dolari. Ro-mânii sunt proprietari născuţi. Românul preferă să fie al lui. Face tot felul de sacrificii să aibă casa lui, pământul lui, garajul lui. Ale lui.
  • În Germania mulţi tineri turci hipercalificaţi sunt siliţi să plece. În România nu vorbim de străini ci de tineri români străluciţi care sunt nevoiţi să plece în străinătate în căutarea unui loc de muncă. Chestia cu “locul tău e aici” e în afara realităţii. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu copiii domnilor Neamţu şi Plopeanu, dacă n-ar fi fost ce este şi respectiv ce-a fost!
  • Pe unii aş fi preferat să nu-i cunosc deloc. Când eşti tânăr, eşti slab şi, dacă nu ai pe nimeni, eşti o victimă sigură. Şi mai ales să ai impresia că şefii văd iar tu nu trebuie să faci nimic. Mai e necesar să fii şi intoxicat de ideile din cărţi, în care tu crezi. E ca şi cum ai vrea şi ai putea să adaptezi lumea la tine.
  • Se tot distrug bunuri de pe domeniul public. Păi, camere aveţi, oameni de pază aveţi, primar şi primărie aveţi, acoliţi şi prieteni ai primarului sunt, păi nu poate fi prins nimeni? Dar dacă asta-i povestea ca să se justifice nişte cheltuieli? Mi se pare absurd.   Citeşte mai departe

“Podul de piatră s-a dărâmat”… sau pledoarie pentru normalitate

Vă mai aduceţi aminte cântecelul? Mulţumită altor primari, în Mediaş nu mai sunt inundaţii. Oricum, viaţa noastră este scurtă, înghiţită de eternitatea de dinainte şi de după, deci cum am putea să ne bucurăm, atât de prezent cât şi de viitor, cu toate calamităţile naturale? Sunt oameni care fac orice pentru bani, pentru funcţii cu putere mare, pentru a fi acolo unde vor. Influenţe, manipulări, bilanţuri perfecte, viitor planificat, etapizat în vorbe, în aşa-zisele gogoşi. Miezul gogoaşei îl vedem după ei! Câteodată e prea târziu. Ceva mai puternic ne face neputincioşi, dorinţa de a supravieţui, dorinţa de a nu avea probleme, bunul-simţ etc. Suntem posomorâţi, suntem răi, suntem trişti. În orice caz comentăm pe la colţuri, neavând curajul să ieşim în faţă. E ca o pânză de amar sufletesc ce se pune peste noi, fiecare dintre noi fiind o mare deznădejde. Tinerii pleacă în general în străinătate, pleacă în larg ca nişte păsări speriate ce nu-şi mai întorc capul. Istoria în această parte ţine puţin, iar în acest loc se aşterne necazul. Ne-am obişnuit să plătim taxele şi impo-zitele şi tot ce ni se cere, ne-am obişnuit să mergem cu capul în jos, să căutăm tristeţea care vine, ne inundă, nu se ştie de unde. Citeşte mai departe

O sîmbătă seara în oraşul miracolelor

Era ora 19. Sâmbătă. Seară liniştită, de relaxare. Închizi ochii şi asculţi muzica oraşului. Nici cald, nici frig, totuşi mai cald decât săptămâna trecută. Ziua plecase cu lumina ei palidă şi se pregătea noaptea. Nu se putea întâmpla nimic până luni. Totul părea că merge în ritmul obişnuit. Totul a fost muncit, gândit să funcţioneze perfect până luni. Opresc în faţă la Romtelecom, având treabă pe strada Mihai Eminescu nr. 17A, la bancomatul Piraeus Bank, de unde am vrut să-mi scot nişte bani până luni. Nu aveam nevoie, dar dacă… Cardul meu este de la OTP, unde sincer îi simpatizez şi pe domnul director, domnul Ciora, şi pe doamna Iulia. Mi se par deosebiţi. Introduc cardul, apoi codul PIN şi, deodată, aparatul îmi arată cum că mi-a reţinut cardul şi nu-mi eliberează banii. Nu am greşit nimic! Mă uitam ca prostul în jur. Apăruse gândul că e o “gură de lup”, adică acel aparat care îţi înre-gistrează codul PIN şi-ţi scoate cineva banii. Ce fac? Devenisem puţin agitat. Trebuie să fie o soluţie! Nu pot pleca de aici sub nicio formă. Unde să sun? Sun la Poliţia Locală. Cer numărul de la Poliţia Municipală. Da, e primul pas. Oricum nu ştiu dacă ar fi caz de 112. Nu mi s-a mai întâmplat şi ar putea fi orice sau nimic important. Poliţia Locală, politicoasă, îmi dă numărul. Sun la Poliţia Municipală.  Citeste mai departe